Primele nume din echipa lui Joe Biden au fost anunțate. Cine va conduce Serviciile de Informaţii Interne

×
Codul embed a fost copiat

În Statele Unite, viitoarea administraţie Biden prinde contur. Preşedintele ales i-a prezentat oficial pe câţiva dintre cei care vor ocupa principalele funcţii în guvernul federal american.

Printre ei este şi un imigrant columbian a cărui mamă s-a născut în România.

Joe Biden a anunţat că principalul său mandat e să readucă Statele Unite în prim-planul mondial, la masa marilor puteri şi alături de aliaţii tradiţionali ai Americii, neglijaţi în timpul administraţiei Trump.

Joe Biden, preşedintele ales al SUA: „America s-a întors şi e gata să conducă din nou lumea, nu să facă pasul înapoi. Încă o dată, suntem gata să stăm în capul mesei, gata să ne confruntăm adversarii şi să nu-i respingem pe aliaţii noştri, gata să ne apărăm valorile."

În cadrul unei ceremonii, președintele ales Joe Biden şi-a prezentat principalii membri ai viitoarei sale echipe administrative.

Citește și
Biden
Polonia nu l-a recunoscut încă pe Biden drept președintele SUA, după alegerile din 3 noiembrie
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Alejandro Mayorkas, în vărsat de 60 de ani, numit la conducerea Departamentului de Securitate Internă, va fi primul latino-american în această funcţie-cheie. Născut în Cuba, este fiul unei evreice fugite cu familia din România, din cauza Holocaustului.

Avril Haines, prima femeie director al Serviciilor de Informații Interne

 

Avril Haines devine prima femeie director peste Serviciile de Informaţii Interne. Şi Finanţele americane vor fi conduse în premieră de o femeie: Janet Yellen, fostă preşedintă a Băncii Federale, va avea misiunea de a da răspunsul administraţiei Biden la criza economică provocată de pandemia de coronavirus.

Echipa de tranziţie a confirmat, de asemenea, că Anthony Blinken va fi noul şef al diplomaţiei americane. Numărul doi la Departamentul de Stat în timpul lui Barack Obama, Blinken este susţinător însuflețit al multilateralismului, francofon şi francofil deopotrivă.

Fostul secretar de stat John Kerry a primit rolul coordonării politicilor care au efecte asupra schimbărilor climatice. Joe Biden înclină să readucă SUA în acordul internaţional pentru combaterea schimbărilor climatice de la Paris, din care au fost retrase de Donald Trump.

Joe Biden: „Împreună, aceşti slujbaşi publici vor reaşeza America la nivel global, ca lider moral şi mondial.
Nu doar vor repara, ci vor reconstrui politica externă americană şi siguranţa naţională pentru generaţiile următoare.”

Toate aceste poziţii din viitoarea administraţie americană trebuie confirmate de Senat.

Până să ajungă în faţa senatorilor americani, echipa lui Biden are totuşi cale liberă să-şi pregătească terenul, până la învestirea în funcţie.

În timp ce Biden îşi prezenta echipa, Donald Trump i-a luat prin surprindere pe jurnaliştii de la Casa Albă cu o declaraţie neanunţată şi foarte scurtă. Preşedintele în funcţie a lăudat rezultatele de la bursă, unde indicele Dow Jones a depăşit, pentru prima oară în istorie pragul de 30.000 şi le-a mulţumit americanilor.

Donald Trump, preşedintele în exerciţiu al Statelor Unite: „Cel mai important, vreau să-i felicit pe cetăţenii ţării noastre pentru că nu mai este nimeni ca ei. Vă mulţumesc tuturor.”

Câteva ore mai târziu, la Casa Albă, Trump şi-a îndeplinit una dintre ultimele îndatoriri prezidenţiale ale mandatului său: a graţiat un curcan, cu ocazia Zilei Recunoştinţei.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Un hispanic cu origini românești va fi numit de Joe Biden ca șef al Homeland Security
Un hispanic cu origini românești va fi numit de Joe Biden ca șef al Homeland Security

Un cubanez cu origini românești va fi numit de președintele ales al SUA Joe Biden la conducerea Departamentului Securităţii Interne, care supervizează problemele în domeniul imigraţiei.

Polonia nu l-a recunoscut încă pe Biden drept președintele SUA, după alegerile din 3 noiembrie
Polonia nu l-a recunoscut încă pe Biden drept președintele SUA, după alegerile din 3 noiembrie

Polonia aşteaptă să vadă cum evoluează din punct de vedere politic şi legal situaţia din Statele Unite, înainte de a-l recunoaşte pe Joe Biden ca preşedinte, a afirmat marţi ministrul polonez de externe Zbigniew Rau.

Donald Trump acceptă că tranziţia către administraţia Biden poate începe, dar nu recunoaşte înfrângerea
Donald Trump acceptă că tranziţia către administraţia Biden poate începe, dar nu recunoaşte înfrângerea

Blocajul electoral din Statele Unite pare să ia sfârșit.

Învestirea lui Biden va avea loc „în format redus”, în data de 20 ianuarie 2021
Învestirea lui Biden va avea loc „în format redus”, în data de 20 ianuarie 2021

Preşedintele ales american Joe Biden, care va anunța marți primii membri ai viitoarei administrații, preconizează o ceremonie de învestire la Casa Albă redusă, din cauza pandemiei covid-19, anunţă echipa sa, relatează Reuters.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.