Cum a ajuns Casa Muhle in proprietatea rromilor. Consiliul Judetean Timis va deschide o ancheta

casa muhle,timisoara

 Reprezentantii Consiliului Judetean Timis vor demara in aceasta luna o ancheta pentru a vedea cum a ajuns Casa Muhle in proprietatea clanului de rromi Carpaci-Stancu.

 Presedintele CJT, Titu Bojin, a anuntat ca institutia pe care o conduce se va implica in problema Casei Muhle. Astfel, va demara o ancheta care sa rezolve “misterul” prin care monumentul istoric a ajuns in mainile actualilor proprietari.

Vrem sa vedem cum s-a ajuns la aceasta situatie. Am discutat si cu Prefectura, vom primi ajutor si de acolo in privinta anchetei. Proprietatea se afla pe raza municipiului Timisoara, primaria trebuia sa faca o solicitare de expropriere, insa pana acum nu am primit nimic. Eu nu sunt de acord cu exproprierea, din nefericire acolo a mai ramas doar o bucata de teren, din cladire mai exista doar cateva ziduri”, a declarat presedintele Consiliului Judetean Timis, Titu Bojin.

In ultimele doua luni, Casa Muhle a trezit spiritul civic al timisorenilor. Pana acum au fost organizate doua proteste pentru “a deschide ochii autoritatilor”, dupa ce monumentul a fost lasat fara acoperis de proprietari. Doi consilieri locali au realizat un proiect de hotarare prin care il mandatau pe primar sa porneasca negocierile de cumparare a Casei Muhle, insa acesta nu a trecut de votul Consiliului Local.

“Mi-e frig fara caciula!” Timisorenii au protestat la Casa Muhle fata de dezinteresul autoritatilor

Citește și
protest monument istoric timisoara
“Mi-e frig fara caciula!” Timisorenii au protestat la Casa Muhle fata de dezinteresul autoritatilor
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

Solutie fulger pentru salvarea Casei Muhle.Doi consilieri locali vor ca primaria sa cumpere cladirea
 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Casa Muhle nu va fi adusa in patrimoniul orasului. Proiectul de hotarare a fost respins
Casa Muhle nu va fi adusa in patrimoniul orasului. Proiectul de hotarare a fost respins

Proiectul prin care doi consilieri locali au propus Primariei sa demareze negocierile pentru a cumpara Casa Muhle a picat. In sedinta extraordinara a Consiliului Local, proiectul a primit doar 13 voturi pozitive, cu unul mai putin decat era necesar.

“Mi-e frig fara caciula!” Timisorenii au protestat la Casa Muhle fata de dezinteresul autoritatilor
“Mi-e frig fara caciula!” Timisorenii au protestat la Casa Muhle fata de dezinteresul autoritatilor

 Aproximativ 20 de timisoreni s-au adunat luni seara in fata Casei Muhle pentru a protesta fata de dezinteresul autoritatilor locale in ceea ce priveste distrugerea unui monument istoric.

Recomandări
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare
Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare

Este alertă în Slănic Prahova, după ce o stradă din centrul orașului a început să se surpe. Zeci de oameni din blocurile din apropiere au fost evacuați, iar circulația în zonă este oprită.

STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră
STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră

Un instructor de yoga din București, considerat discipol al lui Gregorian Bivolaru, este acuzat fapte grave.