Studiu: Vaccinul Pfizer are o eficiență ridicată în rândul adolescenților

62187648
Shutterstock

Vaccinul anti-COVD-19 dezvoltat de Pfizer are o eficienţă ridicată în rândul adolescenţilor, potrivit unui studiu.

Vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de alianţa Pfizer-BioNTech are o eficacitate ridicată în rândul adolescenţilor, potrivit unui studiu axat pe varianta Delta a virusului SARS-CoV-2, care a arătat că pentru tinerii vaccinaţi cu schemă completă riscul unei boli simptomatice a scăzut cu 93% în comparaţie cu cei nevaccinaţi, relatează EFE.

Studiul a fost publicat în The New England Journal of Medicine, are la bază datelor medicale obţinute de la populaţia adolescentă din Israel şi a fost realizat de Institutul israelian de Cercetare Clalit, în colaborare cu Universitatea Harvard din Statele Unite.

Acest studiu, cel mai amplu privind eficacitatea vaccinului anti-COVID-19 la adolescenţi, a fost realizat în condiţiile unei vaccinări masive la nivel naţional şi este prima cercetare ştiinţifică de acest tip care a fost axată pe varianta dominantă Delta, precizează un comunicat publicat de Centrul Clalit din Israel.

Cercetarea a fost realizată în perioada 8 iunie - 14 septembrie, în plin val patru al pandemiei de COVID-19, când varianta Delta a fost predominantă în noile infectări cu coronavirus. Cercetătorii au examinat datele obţinute de la 94.354 de adolescenţi vaccinaţi cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani.

Aceştia au fost analizaţi împreună cu alţi 94.354 de adolescenţi nevaccinaţi, în baza unui amplu context de caracteristici demografice, geografice şi de sănătate asociat riscului de contagiere. Rezultatele arată că la adolescenţii vaccinaţi cu schemă completă (7 - 21 de zile după cea de-a doua doză), riscul de COVID-19 simptomatic a scăzut cu 93% faţă de grupul tinerilor nevaccinaţi, în timp ce riscul de infectare a scăzut cu 90%.

În perioada imediat următoare după administrarea dozei 1 (14 - 20 de zile după prima doză), eficacitatea vaccinului a fost mai mică, dar semnificativă: riscul de COVID-19 simptomatic a scăzut cu 57% la minorii vaccinaţi, iar riscul de infectare a scăzut cu 59%.

Nu există suficiente date pentru a putea estima reducerea incidenţei privind formele grave de COVID-19, spitalizarea şi mortalitatea, întrucât aceste situaţii sunt puţin frecvente în rândul adolescenţilor, notează centrul israelian.

Ran Balicer, autorul principal al studiului şi director al Institutului Clalit, subliniază că aceste rezultate arată că la o săptămână după cea de-a doua doză, vaccinul are o eficacitate înaltă împotriva formelor simptomatice de COVID-19 în rândul adolescenţilor.

Potrivit lui Ben Reis, medic la Spitalul de Copii din Boston şi profesor la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Harvard, "unul dintre principalii factori de reticenţă faţă de vaccinare a fost lipsa de informaţie cu privire la eficacitatea vaccinului anti-COVID-19". "Acest studiu epidemiologic detaliat oferă o informaţie fiabilă, care sperăm să fie utilă pentru cei care încă nu s-au decis să se vaccineze", a adăugat el.

Articol recomandat de sport.ro
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Citește și...
62220017
Vikingii, primii europeni care au ajuns în America de Nord, cu aproape 500 de ani înaintea lui Cristofor Columb

Vikingii din Groenlanda sunt primii europeni care au ajuns în America şi au trăit într-un sat din Newfoundland (Canada) exact în urmă cu 1.000 de ani, potrivit unei cercetări publicate miercuri, relatează News.ro, care citează NBC.

61910850
O cometă uriașă, cea mai mare detectată vreodată, se îndreaptă spre sistemul nostru solar

O cometă uriașă - probabil cea mai mare detectată vreodată - se îndreaptă spre sistemul nostru solar, cu o estimare a timpului de sosire de peste 10 ani, conform noilor cercetări citate de Live Science.

61927069
Urșii polari ar putea dispărea până la sfârșitul acestui secol, din cauza încălzirii globale

După cum se știe, gheața arctică a scăzut constant în ultimii ani, de când s-a început monitorizarea prin satelit, în 1979, și până acum. Însă un nou studiu vine cu o predicție și mai ”rece”.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 27 19h18m51s017
Mama Anastasiei, despre sentința primită de șoferița care i-a ucis fiica: „Nu ne ajută cu nimic. Copilul nu o să-l mai vedem”

Șoferița care a ucis o fetiță în județul Iași a fost condamnată la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare. Tragedia din 2022, provocată de femeia care a condus fără permis, a dus la adoptarea Legii Anastasia, după numele copilei.

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Sedinta femicid
Avem lege, n-avem norme. Responsabilitatea pe metodologia legii femicidului, pasată între instituții

Legea femicidului este în vigoare de 6 luni, însă metodologia care ar trebui să ajute autoritățile să prevină tragediile tot nu este gata. Și asta deși termenul legal pentru aprobare a expirat luni.