Simona Halep nu a putut face apel la TAS. Noi amânări în procesul de dopaj

Simona Halep

Simona Halep a primit verdictul în procesul de dopaj după numeroase amânări, iar acum, la o săptămână după ce a aflat că a fost suspendată 4 ani, jucătoarea din Constanța încă nu a făcut apel la TAS, așa cum a anunțat încă de la aflarea verdictului.  

Avocatul Simonei Halep, Bogdan Stoica a anunțat că încă nu au făcut încă apelul la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, deoarece tribunalul Sports Resolutions nu a comunicat oficial hotărârea.

„Apel se numește, dar încă nu l-am făcut. Avem un termen de 21 de zile de la momentul când tribunalul Sport Resolutions va comunica în mod oficial hotărârea integrală. 

Prin hotărâre integrală nu trebuie să înțelegeți că se va comunica altceva decât a apărut în spațiul public, ci doar sunt niște elemente administrative cu care trebuie completată hotărârea respectivă. 

Pentru moment analizăm și noi argumentația tribunalului. Trebuie să răspundem tuturor acestor argumente. Din fericire, avem posibilitatea să facem o readministrare completă a probelor și să avem o nouă judecată în fond. 

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Pe moment, însă, aș zice că suntem copleșiți practic de volumul enorm de comentarii care apare în spațiul public. Extrem de dezamăgiți că oameni care sunt în industria sportului își permit libertatea, larghețea să comenteze cu atâta ușurință”, a spus avocatul Bogdan Stoica la Euronews.

Simona Halep, suspendată 4 ani

Simona Halep a fost suspendată, oficial, pe o perioadă de patru ani, de către Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA).

Potrivit unui comunicat de presă al Agenției Internaționale de Integritate a Tenisului (ITIA), Simona Halep a fost suspendată ca urmare a unor încălcări ale Programului antidoping în tenis (TADP). 

Conform sursei citate, Halep, 31 de ani, dublă campioană de Grand Slam, a fost acuzată de două încălcări separate ale TADP. Prima se referea la un rezultat analitic negativ (AAF) pentru substanța interzisă roxadustat la US Open în 2022, efectuat prin teste regulate de urină în timpul competiției.

Cea de-a doua acuzație se referea la nereguli în ”pașaportul biologic al sportivului” (ABP), al Simonei Halep.   

Simona Halep a anunțat că va merge în instanță

Simona Halep va ataca la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Laussanne decizia de suspendare pentru dopaj.

Aceasta este singura instituție care ar putea să o declare nevinovată și să îi anuleze pedeapsa de 4 ani sau să i-o reducă, așa cum s-a întâmplat în cazul Mariei Sharapova. Sportiva noastră s-a arătat șocată de ce i se întâmplă.

„Intenționez să apelez această decizie la Tribunalul de Arbitraj Sportiv și să urmez toate căile legale de atac împotriva companiei producătoare a suplimentelor în cauză”, a transmis Simona Halep într-un comunicat de presă și ulterior a avut același mesaj și în interviurile acordate.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Echipa Ucrainei a învins Moldova la Chișinău, scor 4-0. Ucraina este prima adversară a României la EURO 2024
Echipa Ucrainei a învins Moldova la Chișinău, scor 4-0. Ucraina este prima adversară a României la EURO 2024

Echipa naţională a Ucrainei a învins marţi, în deplasare, scor 4-0, naţionala Moldovei, într-un meci amical disputat la Chişinău.

Scandal bizar între China și Real Madrid. Cuvintele rostite de fiul unui fost președinte madrilen care au înfuriat Beijingul
Scandal bizar între China și Real Madrid. Cuvintele rostite de fiul unui fost președinte madrilen care au înfuriat Beijingul

Ambasada Chinei în Spania a depus un protest la Real Madrid, un club de fotbal cu milioane de fani în China, după ce un blogger a fost supus unor remarci rasiste și sexiste în timpul unui interviu pe stradă, după câștigarea finalei Champions League.

 

România a pierdut finala Campionatului European de minifotbal la loviturile de departajare
România a pierdut finala Campionatului European de minifotbal la loviturile de departajare

Selecţionata României, campioana mondială en titre, a fost învinsă de Serbia cu scorul de 10-9, la loviturile de departajare, sâmbătă seara, în finala Campionatului European de minifotbal - EMF EURO 2024, de la Sarajevo (Bosnia-Herţegovina).

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.