Un preot din Dolj s-a spânzurat. Ce a scris în biletul de adio

streang
iStock

Caz şocant în satul Grindeni din judeţul Dolj.

Preotul din satul Grindeni, comuna Ostroveni, din judetul Dolj, în vârstă de 40 de ani, a fost găsit, sâmbătă dimineaţa, spânzurat în curtea locuinţei sale, scrie Agerpres. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Dolj, Cătălin Dochia, bărbatul a lăsat un bilet de adio în care spune că îi pare rău pentru gestul făcut.

"A fost găsit spânzurat în curtea locuinţei. Sâmbătă dimineaţa, a fost văzut de un cetăţean atârnând într-un nuc şi a sunat la 112, a fost anunţată Poliţia, care a constatat decesul. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului din Bechet şi s-a deschis dosar penal în baza articolul 192 Cod penal - ucidere din culpă, sinucidere. Nu sunt suspiciuni", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

Potrivit datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Olteniei, preotul avea un comportament normal, era un părinte bun şi nu a dat semne că ar avea nevoie de sprijin: "Este o situaţie mai mult decât regretabilă şi ne rugăm pentru familia părintelui să îi ajute Dumnezeu să depăşească momentul acesta greu din viaţa lor. Părintele avea un comportament normal, era un părinte bun şi nu a dat semne că ar avea nevoie de sprijin, avea duhovnic, se spovedea", a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Olteniei, Ioniţă Apostolache.

El a precizat că la înmormântarea preotului care s-a sinucis nu se vor împlini rânduielile creştineşti, pentru că se aplică regula generală în astfel de cazuri. Preotul avea doi copii.

Citește și
executii Irak
36 de persoane executate prin spanzurare in Irak. Barbatii, gasiti vinovati pentru masacrul recrutilor din 2014
Articol recomandat de sport.ro
Scandalos! Încă două țări „interzise” de Donald Trump la Campionatul Mondial din 2026
Scandalos! Încă două țări „interzise” de Donald Trump la Campionatul Mondial din 2026
Citește și...
O elevă de 16 ani s-a spânzurat, după ce s-ar fi certat cu iubitul ei
O elevă de 16 ani s-a spânzurat, după ce s-ar fi certat cu iubitul ei

O elevă de 16 ani din comuna Călmățuiu, județul Teleorman, s-a sinucis miercuri dupa ce s-ar fi certat cu iubitul ei.

36 de persoane executate prin spanzurare in Irak. Barbatii, gasiti vinovati pentru masacrul recrutilor din 2014
36 de persoane executate prin spanzurare in Irak. Barbatii, gasiti vinovati pentru masacrul recrutilor din 2014

In Irak au fost spanzurati duminica 36 de barbati, gasiti vinovati de masacrarea a sute de recruti militari, in 2014, de catre gruparea jihadista Stat Islamic si aliatii sai in apropiere de Tikrit, nord de Bagdad, au anuntat responsabili irakieni.

Motivul pentru care autoritatile iraniene au executat TOTI barbatii dintr-un sat. Ce se va intampla cu copiii
Motivul pentru care autoritatile iraniene au executat TOTI barbatii dintr-un sat. Ce se va intampla cu copiii

Cunoscut pentru masurile sale dure, regimul de la Teheran a reusit totusi sa ingrozeasca intreaga lumea printr-o declaratie a unui oficial.

Recomandări
Ilie Bolojan: România nu se poate redresa economic cât timp prea puțini oameni lucrează. Doar Italia stă mai rău
Ilie Bolojan: România nu se poate redresa economic cât timp prea puțini oameni lucrează. Doar Italia stă mai rău

Ilie Bolojan a declarat că România este ţara din Europa aflată pe penultimul loc ca pondere din populaţie activă implicată în economie şi doar Italia este în spatele nostru, precizând că în România lucrează prea puţini oameni.

Ce urmează pentru România și Europa de Est. Avertismentul istoricilor: „Nu mai aveți timp”
Ce urmează pentru România și Europa de Est. Avertismentul istoricilor: „Nu mai aveți timp”

Țările din Europa de Est, printre care și România riscă să "nu mai aibă timp" să construiască democrații cu adevărat consolidate, în contextul internațional actual, "care provoacă foarte mari neliniști".

Mesajul CNSAS la 36 de ani de la Revoluție: Conspirațiile și mistificările încearcă să ascundă crimele regimului comunist
Mesajul CNSAS la 36 de ani de la Revoluție: Conspirațiile și mistificările încearcă să ascundă crimele regimului comunist

Consiliul Naționaal pentru Studierea Arhivelor Securității atrage atenția că la 36 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, memoria publică a Revoluției este supusă constant unor tentative de rescriere și reinterpretare.