Creșterea alocațiilor, amânată pentru anul viitor. Orban: Un singur lucru e cert - alocaţiile vor creşte cu 20% din 2022

62160197
Shutterstock

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a precizat miercuri că "un singur lucru e cert" - acela că alocaţiile pentru copii vor creşte cu 20% de la 1 ianuarie 2022, urmând ca restul majorărilor să fie decise în funcţie de situaţia economică.

"Decizia coaliţiei a fost foarte simplă: ne menţinem angajamentul de a dubla alocaţiile conform legii adoptate într-un grafic de creştere, că următoarea tranşă de creştere va fi de la 1 ianuarie. Nu suntem ca PSD, care mai avea puţin şi programa creşterea pensiilor şi salariilor din sectorul public pe următorii o sută de ani", a declarat Orban la Parlament, potrivit Agerpres.

El a adăugat că majorările ulterioare vor fi decise în funcţie de evoluţia economică.

"Vedem care e evoluţia economică, vedem care e situaţia bugetară. În funcţie de aceste date care vin din realitatea economică, vom decide creşterile ulterioare. (...) Deocamdată, un singur lucru este cert: alocaţiile vor creşte cu acel procent de 20% de la 1 ianuarie 2022", a spus liderul PNL.

De asemenea, premierul Florin Cîţu a anunţat că, în cazul în care opoziţia va ataca la CCR proiectul de lege care se află în procedură parlamentară privind creşterea alocaţiilor pentru copii, atunci Guvernul va emite o ordonanţă de urgenţă, pentru a se asigura că va fi menţinută stabilitatea financiară în România.

„La Senat, amendamentele care arată un nou calendar de creştere a alocaţiilor, următoarea fiind 1 ianuarie 2022, a fost votat de toţi membrii coaliţiei. La Camera Deputaţilor, nu ştiu din ce motive, s-a întârziat acest lucru, deşi toţi avem acelaşi obiectiv – de predictibilitate, transparenţă şi reducere a deficitului bugetar în perioada următoare”, a adăugat Cîţu.

El a explicat că va fi făcută o formulă transparentă prin care vor fi crescute, în mod predictibil, alocaţiile în fiecare an. Aceleaşi formule vor exista şi pentru pensii şi pentru salariul minim.

„Nu există o tranşă 4 şi 5 de majorare a alocaţiilor. Aici nu este vorba despre dublare, este vorba despre a creşte predictibil alocaţiile în fiecare an, nu doar până la acel moment. Noi vom crea o formulă transparentă prin care vom creşte predictibil alocaţiile în fiecare an. Aşa vom face şi cu pensiile, aşa vom avea o formulă transparentă şi pentru salariul minim. Nu înseamnă că ne vom opri când se dublează sau când se triplează, ş.a.m.d. Deci lucrurile vor merge înainte”, a completat premierul.

Calendarul măririi alocațiilor

 

În perioada 1 ianuarie 2021-1 iulie 2022, majorarea prevăzută la alin. (3) din OUG 123/2020 trebuia să se aplice de două ori pe an, respectiv începând cu drepturile aferente lunii ianuarie și drepturile aferente lunii iulie a fiecărui an.

În aplicarea Ordonanței, alocațiile copiilor din România au fost majorate cu 20 de puncte procentuale la data de 1 august a anului trecut, urcând la 369 de lei pentru copiii cu vârsta de până la doi ani și copii cu handicap și la 185 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani.

Ulterior, de la 1 ianuarie 2021, alocațiile copiilor din România au fost majorate cu alte 20 de procente. Prin urmare, cuantumul acestora a crescut până la 427 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copii cu handicap; respectiv 214 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani.

La 1 iulie ar fi trebuit să aibă loc o nouă majorare de 20%.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
UPDATE. Guvernul a aprobat proiectul de lege privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul în sistemul public

Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri proiectul de lege privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare în sistemul public de pensii.

Proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare, adoptat de Senat

Senatul a adoptat, miercuri, cu amendamente, în calitate de prim for legislativ sesizat, proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare, în perioada iulie - august.

Președintele României a strâns gunoaiele de pe malul Argeșului. Cum a fost îmbrăcat

Președintele României, Klaus Iohannis, a strâns gunoaiele de pe malul râului Argeș, în județul Ilfov, în cadrul campaniei ”Let’s Do It, Romania!”.

Recomandări
Incidente la protestul fermierilor din Piața Victoriei: violențe, gaze lacrimogene, amenzi și persoane transportate la spital

Violențe la protestul din Piața Victoriei al crescătorilor de animale. Unele persoane au devenit agresive atunci când jandarmii au încercat să le împiedice să blocheze circulația rutieră. Circulația în Pasajul Victoriei este restricționată.

Ce i-a cerut Grindeanu lui Bolojan să facă pentru a opri violențele din Piața Victoriei: „Este singura soluţie”

Dialogul premierului interimar cu reprezentanţii fermierilor este singura soluţie pentru a opri escaladarea conflictului, a afirmat, marţi, liderul PSD, Sorin Grindeanu, preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Președintele Nicușor Dan, criticat de un procuror CSM: „Dacă urmăm linia desenată de preşedinte nu mai e nimeni corupt”

Procurorul Claudiu Sandu, membru al CSM, îl critică pe președintele Nicușor Dan după ce acesta a spus că lipsa relatărilor despre cazuri de mare corupție reprezintă „un mic pas înainte”.