Băsescu s-a îmblânzit după ce s-a răstit la o sinistrată

60137763

Şeful statului i-a trimis unei bătrâne din localitatea Săuceşti materiale de construcţii ca să işi refacă locuinţa distrusă de ape. Asta după ce la începutul săptamânii, tot el a acuzat-o pe femeie că face circ.

Când au văzut că Băsescu i-a trimis numai acesteia ajutoare, vecinii invidioşi au sărit ca arşi.

După ce a dojenit-o pe femeie, Traian Basescu pare că s-a răzgândit şi a hotărât să îi construiască o casă nouă în locul celei luate de ape. Impresionată de gestul preşedintelui, bătrâna a dat iar în plâns.

Curtea femeii s-a umplut rapid cu materiale de construcţie. Dacă ar avea cu cine, de mâine s-ar putea apuca de casă doar că, vecinilor nici prin cap nu le trece să o ajute de necaz că pe ei i-a uitat preşedintele.

Pentru reconstrucţia casei din Sauceşti, şeful statului a folosit banii care i-au rămas în contul de campanie după referendumul cu privire la demiterea sa adică 30.000 de lei, plus salariul pe o lună.

Traian Băsescu şi-a continuat astăzi vizitele în zonele calamitate din Maramureş, Botoşani şi Suceava.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Mitică Dragomir a părăsit PRM

Dragomir şi-a înaintat demisia conducerii partidului şi a declarat pentru Pro TV că se va înscrie în PDL, din partea căruia va candida pentru un colegiu la Camera Deputaţilor.

Nicolae Văcăroiu îi ia locul lui Traian Băsescu!

Vom avea un nou preşedinte pentru trei zile. Este vorba despre Nicolae Văcăroiu.

Senatorii nu au creierele bine oxigenate. Ştiam!

În timp ce ţara arde, senatorii nu, nu se piaptănă, ci sunt mai hotărâţi ca niciodată să respire aer curat. Dar nu din acela de care respiră sinistraţii din nordul Moldovei, cazaţi momentan sub cerul liber, după recentele inundaţii.

Recomandări
Măsuri anunțate de ministrul Educației, după dezastrul PISA. Elevii cu medii sub 7, pregătiri la Română și Matematică

Toți elevii cu medii sub 7 vor avea parte de pregătiri suplimentare la Limba și literatura română și la Matematică, a anunțat ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, ca măsură după rezultatele dezastruoase de la testele PISA. 

Surse: Grindeanu i-a propus lui Bolojan o înțelegere anti-AUR. Răspunsul PNL. PSD vrea doar guvern din care să facă parte

Sorin Grindeanu i-ar fi propus lui Ilie Bolojan o înțelegere temporară prin care PSD și PNL să nu permită trecerea proiectelor AUR, dar liberalul ar fi refuzat, susțin surse social-democrate. De asemenea, PSD vrea doar un guvern din care să facă parte. 

Schimbare radicală în activitatea instanțelor din România. Cum se vor judeca de acum dosarele

Toate judecătoriile, tribunalele şi curţile de apel din România vor aplica, începând de marţi, 15 septembrie, o nouă procedură de gestionare a activităţii în funcţie de capacitatea de procesare a fiecărei instanţe.