Antonescu: Olanda nu se va constitui intr-un obstacol privind aderarea la Schengen in doua trepte

Crin Antonescu

Presedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, marti, ca in intalnirea cu premierul Olandei a discutat subiectul legat de aderarea la Schengen in doua trepte, oficialul de la Haga asigurand ca tara sa nu va fi un obstacol.

Antonescu a declarat, intr-o conferinta de presa, ca a avut, luni, o serie de intalniri la Amsterdam, in principal cu premierul Olandei, Mark Rutte, fata de care a abordat subiectul aderarii la Schengen a Romaniei si a raportului MCV, scrie Mediafax.

"Si dupa discutia cu presedintele Senatului olandez pe care am avut-o si eu si reprezentantii Guvernului aici, am vazut cred un pas decisiv si la premierul olandez in ideea ca Olanda sa nu se mai constituie intr-un obstacol, sa nu se mai constituie intr-un vot impotriva intrarii Romaniei in Schengen in formula compromisului polonez, aceea de a intra intr-o prima etapa doar in ceea ce priveste frontierele aeriene si maritime", a declarat Antonescu.

Presedintele Senatului a precizat ca le-a reiterat oficialilor olandezi ca Romania este pe deplin "pregatita de buna vreme din punct de vedere tehnic, din punct de vedere al criteriilor impuse propriu-zis de aderare la Schengen".

Antonescu a mai declarat ca Olanda "desparte" raportul MCV si capitolul tehnic necesar aderarii la Schengen si "nu va fi un obstacol in calea aderarii".

Citește și
Crin Antonescu
Crin Antonescu: "Este pentru ultima oara cand particip ca presedinte la un congres al PNL"
Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Scandal monstru în patinaj! Acuzații grave între Gabriella Papadakis şi Guillaume Cizeron
GALERIE FOTO Scandal monstru în patinaj! Acuzații grave între Gabriella Papadakis şi Guillaume Cizeron
Citește și...
Ponta, despre scrisoarea lui Basescu: E ca la un joc de ping-pong
Ponta, despre scrisoarea lui Basescu: E ca la un joc de ping-pong

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, inaintea sedintei BPN, ca scrisoarea pe care seful statului, Traian Basescu, le-a transmis-o lui si presedintelui Senatului, Crin Antonescu, face parte dintr-un joc de ping-pong.

Crin Antonescu:
Crin Antonescu: "Este pentru ultima oara cand particip ca presedinte la un congres al PNL"

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sambata, dupa realegerea sa in functie la Congresul partidului, ca are emotii cauzate de gandul ca este ultima oara cand participa, cel putin ca presedinte al PNL, la un Congres al partidului.

Crin Antonescu a fost reales presedinte al PNL.1434 de voturi
Crin Antonescu a fost reales presedinte al PNL.1434 de voturi "pentru", 40 "impotriva"

Lista propusa de Crin Antonescu, candidat pentru un nou mandat la sefia PNL, cuprinde 31 vicepresedinti cu atributii executive si alti  vicepresedinti care urmeaza a fi alesi in congres, alaturi de prim-vicepresedintele PNL si secretarul general.

Recomandări
Cum arată „reforma administrativă” a guvernului Bolojan. Ce se taie ca să se păstreze neatinse salariile de bază
Cum arată „reforma administrativă” a guvernului Bolojan. Ce se taie ca să se păstreze neatinse salariile de bază

Reforma administrației publice vine cu tăieri de cheltuieli, de posturi și de sporuri, dar lasă intacte salariile de bază ale angajaților la stat.

MAE cere cetățenilor români să părăsească imediat Iranul. Italia, Polonia şi Spania au transmis același mesaj cetățenilor lor
MAE cere cetățenilor români să părăsească imediat Iranul. Italia, Polonia şi Spania au transmis același mesaj cetățenilor lor

MAE a emis miercuri seara un avertisment prin care le cere cetățenilor români să părăsească imediat Iranul. Ministerul a ridicat astfel nivelul de avertisment la 9/9, nivelul maxim.

Vremea se schimbă din nou. După câteva zile mai calde, gerul puternic și ninsorile revin în mai multe zone ale țării
Vremea se schimbă din nou. După câteva zile mai calde, gerul puternic și ninsorile revin în mai multe zone ale țării

Vremea va intra într-un proces accentuat de răcire în următoarele zile, după un interval scurt cu temperaturi în creștere, anunță meteorologii.