Theresa May a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Conservator

×
Codul embed a fost copiat

Prim-ministrul Theresa May a anunţat oficial Partidul Conservator vineri că demisionează din funcţia de preşedinte al formaţiunii, dând startul cursei pentru succesiune în urma căreia va fi stabilit noul prim-ministru al ţării, relatează Reuters.

Theresa May va rămâne prim-ministru şi preşedinte interimar al partidului până când parlamentarii şi membrii Partidului Conservator vor alege un nou lider după un proces care ar urma să dureze mai multe săptămâni.

Candidaturile pentru conducerea Partidului Conservator pot fi depuse cel mai târziu luni, la 16.00 GMT.

Fiecare candidat trebuie să fie deputat conservator şi are nevoie de sprijinul a cel puţin opt deputaţi conservatori. Grupul parlamentar conservator reunit în "Comitetul 1922" a decis să mărească acest număr de susţineri faţă de cel din procesele anterioare de alegere a premierului şi şefului partidului, pentru a elimina din start candidaţii slabi şi cu şanse foarte mici.

 

Citește și
Theresa May, în pragul lacrimilor după ce și-a anunțat demisia
Theresa May, în pragul lacrimilor după ce și-a anunțat demisia
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Momentul în care Theresa May izbucnește în lacrimi. Ce urmează după demisia ei
Momentul în care Theresa May izbucnește în lacrimi. Ce urmează după demisia ei

Theresa May a anunţat vineri că va demisiona în data de 7 iunie. May, care avea lacrimi în ochi la finalul discursului, l-a invitat pe succesorul său în fruntea Partidului Conservator şi al guvernului să încerce să ajungă la un consens.

Theresa May, în pragul lacrimilor după ce și-a anunțat demisia
Theresa May, în pragul lacrimilor după ce și-a anunțat demisia

Cu "adânc regret" că nu a reușit să finalizeze Brexit-ul, Theresa May a anunțat că demisionează, pe 7 iunie, din funcția de lider al partidului conservator.

Theresa May a anunţat că demisionează, după eşecul de a ajunge la un acord pentru Brexit
Theresa May a anunţat că demisionează, după eşecul de a ajunge la un acord pentru Brexit

Premierul britanic a anunţat vineri data la care va pleca din fruntea guvernului, după numeroase speculaţii privind demisia.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.