Rusia a început ultima zi a scrutinului prezidenţial cu acuzaţii de sabotaj din partea Kievului

alegeri rusia
Profimedia

Rusia a început duminică ultima zi a scrutinului prezidenţial, Moscova acuzând Ucraina că a folosit atacuri aeriene pentru a încerca să saboteze alegerile în urma cărora se aşteaptă să fie menţinut la putere preşedintele Vladimir Putin. 

Mai mult de jumătate dintre alegătorii ruşi au mers deja la urne în primele două zile ale scrutinului de trei zile, potrivit oficialilor.

Ultima zi va testa forţa opoziţiei din ţară, care a făcut apel la toţi susţinătorii săi să voteze în acelaşi timp, la prânz, în cadrul unei acţiuni denumite "Prânz împotriva lui Putin".

Proteste sporadice au marcat deja alegerile, dar ultimele evoluţii ale războiului cu Ucraina au aruncat o umbră mai mare asupra votului de până acum. Vineri, Putin a acuzat Kievul că a încercat să perturbe alegerile prin intensificarea atacurilor cu drone şi rachete în interiorul Rusiei şi pe teritoriul ucrainean deţinut de Moscova. De asemenea, el a promis că va pedepsi Ucraina.

Oficialii locali ruşi au declarat duminică dimineaţa devreme că forţele Kievului au continuat atacurile asupra regiunilor ruseşti de la graniţa cu Ucraina.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenskii, nu a abordat atacurile raportate în discursul său video nocturn de sâmbătă, dar a mulţumit forţelor sale militare şi serviciilor de informaţii "pentru noile capacităţi ucrainene cu rază lungă de acţiune".

Kievul consideră că alegerile care au loc în părţi ale teritoriului său controlate de Rusia sunt ilegale şi nule. Analiştii militari consideră că bombardamentele zilnice ale Kievului, care vizează în principal energia şi alte infrastructuri-cheie, reprezintă o încercare de a zdruncina sentimentul de stabilitate al ruşilor şi de a submina efortul de război al Moscovei.

Niciunul dintre ceilalţi trei candidaţi de pe buletinul de vot nu reprezintă o provocare credibilă pentru Putin, în vârstă de 71 de ani, care domină peisajul politic al Rusiei, notează Reuters.

Dar susţinătorii celui mai proeminent duşman al lui Putin, Alexei Navalnîi, care a murit într-o colonie din Arctica în februarie, au făcut apel la populaţia din întreaga Rusie să se prezinte la vot, duminică la prânz, în fiecare dintre cele 11 fusuri orare ale ţării, toţi la aceeaşi oră.

Acţiunea "Prânz împotriva lui Putin", susţinută de văduva lui Navalnîi, Iulia Navalnaia, este prezentată ca o modalitate prin care oamenii îşi pot exprima opoziţia fără riscul de a fi arestaţi, deoarece vor sta la coadă pentru a vota legal. Kremlinul a avertizat oamenii să nu participe la adunări neautorizate.

"Astăzi vrem să ne spunem tuturor - prânzul este chiar începutul", a scris iniţiativa "Prânz împotriva lui Putin" pe Telegram duminică dimineaţă: "Da, unii dintre noi sunt speriaţi. Da, alegerea nu este uşoară. Dar noi suntem poporul. Şi vom face faţă atât alegerii, cât şi responsabilităţii".

Peste 114 milioane de ruşi sunt eligibili pentru a vota, inclusiv în ceea ce Moscova numeşte "noile sale teritorii" - patru regiuni din Ucraina pe care forţele sale le controlează doar parţial, dar pe care le-a revendicat ca parte a Rusiei.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Emmanuel Macron: „Nu vreau să dau cheile puterii extremei drepte în 2027”
Emmanuel Macron: „Nu vreau să dau cheile puterii extremei drepte în 2027”

Emmanuel Macron încearcă să-și strângp aliați în lupta împotriva extremei drepte, în puținul timp pe care ăl mai are până alegerile pe care le-a determinat prin dizolvarea parlamentului. El a lansat un apel la „adunare” în „bătălia valorilor”.

Volodimir Zelenski cere ajutor pentru rețeaua energetică a Ucrainei, care este atacată de Rusia
Volodimir Zelenski cere ajutor pentru rețeaua energetică a Ucrainei, care este atacată de Rusia

Președintele Ucrainei a cerut din nou sprijin pentru apărarea aeriană a țării, în încercarea de a preveni atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice deteriorate ucrainene.

 

Macron a acuzat extrema dreaptă că își dorește să „părăsească NATO” și de „ambiguitate” față de Rusia
Macron a acuzat extrema dreaptă că își dorește să „părăsească NATO” și de „ambiguitate” față de Rusia

Preşedintele Emmanuel Macron a acuzat extrema dreaptă franceză că menţine o "ambiguitate faţă de Rusia" şi a criticat dorinţa acesteia de a "părăsi NATO".

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.