Premieră. SUA sunt de acord cu înființarea unui Tribunal Special care să judece ”agresiunea” Rusiei în Ucraina

62203349
Shutterstock

Statele Unite anunţă marţi că sunt în favoarea înfiinţării unui Tribunal Special care să judece ”agresiunea” Rusiei în Ucraina şi care să fie ”înrădăcinat în sistemul judiciar ucrainean”, relatează AFP.

 

”Statele Unite susţin înfiinţarea unui Tribunal Special privind crima agresiunii împotriva Ucrainei, sub forma unei Curţi Internţaionale care să fie înrădăcinată în sistemul judiciar ucrainean şi care să cuprindă elemente internaţionale”, anunţă un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american, citat de News.ro.

Washingtonul vrea să obţină ”o susţinere internaţională semnificativă de la partenerii noştri europeni” şi ca acest tribunal să fie ”localizat în mod ideal în altă ţară, în Europa”, precizează el.

Este pentru prima oară când Statele Unite, de obicei reticente faţă de justiţia internaţională, se declară în mod explicit în favoarea înfiinţării unui asemenea tribunal, care să judece crime comise după invazia Ucrainei de către Rusia, la 24 februarie 2022, o idee susţinută şi de către europeni, care au evocat înfiinţarea acestei instanţe în noiembrie.

Departamentul de Stat american face acest anunţ la câteva zile după ce Curtea Penală Internaţională (CPI), cu sediul la Haga, a emis un mandat de arestare a preşedintelui rus Vladimir Putin, pe care-l acuză de ”deportarea” unor copii ucraineni în cadrul ofensivei ruse în Ucraina.

Rusia nu recunoaşte însă competenţa CPI.

CPI este competentă în crime de război şi crime împotriva umanităţii comise în Ucraina şi nu în ”crima agresiunii”, imputabilă conducătorilor la cel mai înalt nivel ai Rusiei.

Emisarul american pentru justiţie internţaională Beth Van Schaack a anunţat luni că Statele unite vor ca acest tribunal să dispună de fonduri şi personal internaţionale.

”Credem că o astfel de Curte Internaţională, dar înrădăcinată în sistemul judiciar ucrainean (...), va asigura cele mai bune şanse” să se facă dreptate, a subliniat ea într-un discurs.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62311056
Angela Merkel va primi cea mai înaltă distincţie care există în Germania
Fosta şefă a guvernului de la Berlin, Angela Merkel, va primi cea mai înaltă distincţie posibilă a Germaniei, Marea Cruce a Ordinului Meritului.  
62328779
Lavrov: Situația din Transnistria s-a degradat din cauza Maiei Sandu. Rusia e responsabilă pentru rușii de acolo
Moscova poartă responsabilitatea pentru cetăţenii ruşi din Transnistria, a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov.  
62335076
Înregistrarea dintre oligarhi care face valuri în Rusia. ”Lui Putin nu-i pasă de nimic. E Satana. Ne-a nenorocit pe toți”
Ministrul ucrainean al apărării a făcut o scurtă plimbare cu unul dintre primele tancuri britanice Challenger 2 care au ajuns în Ucraina.