Momente tensionate intre Putin si Obama la Beijing. Reactiile pe care camerele nu le-au surprins in timpul summitului
Presedintele american Barack Obama s-a intalnit de trei ori marti, la Beijing, Vladimir Putin si a discutat cu el despre Ucraina, Iran si Siria.
Presa americana sustine ca relatiile dintre cei doi lideri sunt reci. "La suprafata, Obama si Putin s-au tratat politicos, insa cand nu erau in fata camerelor si-au dat tarcoale precaut unul altuia" relateaza Washington Post precizand ca relatiile dintre Rusia si Statele Unite continua sa se deterioreze. Aceasta a fost prima intalnire dintre cei doi sefi de stat din iunie incoace.
"De trei ori in cursul zilei, timp de aproximativ 15-20 de minute in total, presedintele Obama a avut ocazia de a discuta cu presedintele Putin", a declarat Bernadette Meehan, purtatoarea de cuvant a Consiliului american de Securitate Nationala. Aceste conversatii, care au avut loc cu ocazia summitului Asia-Pacific din Beijing, au facut referire la "Iran, Siria si Ucraina", a adaugat ea, in momentul in care manevrele militare genereaza temeri privind reluarea unui razboi total in bastionul separatist prorus Donetk, din estul Ucrainei.
Spre deosebire de intalnirile trecute, Obama si Putin si-au tinut divergentele politice departe de camere. Insa intalnirile publice de la Beijing au sugerat ca relatiile sunt tensionate. Potrivit Washington Post Obama a "refuzat sa-l priveasca in ochi pe Putin" cand acesta a facut o remarca. Obama i s-a adresat scurt si a incercat sa-l evite pe liderul de la Kremlin atunci cand acesta l-a batut cu palma pe umar.
Citeste si: Putin i-a pus un sal pe umeri Primei Doamne a Chinei, in timp ce liderul chinez discuta cu Obama
In cadrul unei conferinte de presa la Beijing, marti dimineata, Ben Rhodes, consilierul lui Barack Obama, a subliniat ca Statele Unite continua sa fie "profund tulburate de actiunile Rusiei"."Exista foaia de parcurs a acordului (de incetare a focului) de la Minsk si aceasta trebuie respectata", a adaugat el, precizand ca, daca Obama va avea ocazia sa se intalneasca cu Putin, ar sublinia "necesitatea revenirii la acest acord". Vicepresedintele american Joe Biden a avertizat luni Rusia ca se expune riscului unor sanctiuni suplimentare daca nu isi respecta angajamentele de a-si "retrage trupele si materialul" din regiunile estice ale Ucrainei.
De partea cealalta, presa rusa a subliniat apropierea Chinei de Rusia, in contextul sanctiunilor impuse de UE, remarcand ca Putin a fost plasat in cadrul summitului mai tot timpul in dreapta presedintelui chinez in timp ce Obama a fost "marginalizat".
Obama, criticat pe Internet ca a refuzat limuzina pusa la dispozitie de chinezi si a mestecat guma
Presedintele american Barack Obama a fost criticat pe Internet pentru ca a refuzat limuzina pe care autoritatile chineze i-au pus-o la dispozitie la Summitul APEC, la Beijing, si pentru ca mesteca guma atunci cand a coborat din limuzina sa, relateaza cotidianul american USA Today online. Potrivit ziarului, Beijingul a facut pregatiri cu mult inaintea summitului - catalogat cel mai important eveniment din capitala chineza de la Jocurile Olimpice de vara din 2008 -, Partidul Comunist cerandu-le in urma cu sase luni ocuitorilor orasului sa-si cizele manierele pentru a-i primi pe liderii lumii.
In schimb, cel mai nepoliticos s-a dovedit a fi cel mai de seama dintre invitati, au apreciat unii utilizatori de Internet, dupa ce au vazut transmisia in direct, luni seara, a sosirii celor 21 de conducatori ai tarilor membre ale Cooperarii Economice Asia-Pacific (APEC) la bordul unor limuzine socialiste emblematice, la Water Cube, piscina olimpica. Obama a refuzat limuzina care i-a adus pe ceilalti lideri, unul cate unul, la Water Cube, unde a avut loc un dineu, un spectacol si focuri de artificii. Unii chinezi l-au criticat pe Internet pentru ca a preferat securitatea pe care i-o ofera limuzina prezidentiala americana, in timp ce altii au afirmat ca-i inteleg optiunea.
Insa presedintele american a fost criticat foarte dur pentru ca a iesit din masina mestecand guma Nicorette, de cand incearca sa se lase de fumat. Astfel, utilizatori chinezi de Internet, care sunt obisnuiti cu stilul foarte rigid al conducerii partidului unic, l-au catalogat pe liderul celei mai mari puteri mondiale drept un "trantor" nepoliticos ori un "rapper" neglijent.
"Noi am organizat aceasta reuniune atat de luxoasa, cu muzica si dans, si l-am vazut pe Obama iesind din masina sa mestecand guma ca un trantor", a scris Yin Hong, un profesor de jurnalism de la Universitatea Tsinghua din Beijing, intr-un mesaj postat pe site-ul de microblogging Sina Weibo. Serviciile unor retele de socializare ca Twitter, Facebook, YouTube si Instagram sunt interzise in China, de teama unor proteste politice.
Presa de stat a prezentat opinii pozitive despre reuniunile APEC, in pofida faptului ca evenimentul perturba puternic viata locuitorilor capitalei, dupa ce oficialii au decis sa inchida mai multe uzine, birouri guvernamentale, scoli, piete, drumuri si restaurante pentru a reduce smogul si a fluidiza traficul. Televiziunea Beijing a difuzat luni interviuri cu locuitori care laudau APEC si primeau pozitiv numeroasele restrictii.
Sursa foto: Getty/ Mediafaxfoto
Sursa: Washington Post
Etichete: vladimir putin, China, barack obama,
Dată publicare:
11-11-2014 16:52