Franța acuză SUA, Israelul și Arabia Saudită că vor să declanșeze război cu Iranul

61932498
Getty

Preşedintele francez, Emmanuel Macron a declarat că trebuie păstrat un "dialog permanent" cu Iranul, acuzând că Statele Unite, Israelul și Arabia Saudită au "un discurs care ne va conduce la război în Iran".

Șeful statului francez a explicat în cadrul unei conferințe de presă că "va trebui mărită presiunea internaţională asupra Iranului", dar "nu să se întrerupă discuţiile", relatează Reuters.

"Este pe cale să se reconstruiască pe ascuns la o ”axă a răului”. Vedem discursul pe care îl ţin Statele Unite, Israelul şi Arabia Saudită, care sunt aliaţii noştri în numeroase privinţe: este aproape un discurs care ne va conduce la război în Iran", a spus Emmanuel Macron. "Suntem pe cale să reproducem strategia deliberată a unora. Este important ca noi să păstrăm echilibrul în acest context", a adăugat el.

"Trebuie o strategie regională care constă în găsirea modalităţii de a limita acţiunea Iranului" în zonă, a continuat preşedintele Franţei. "Dacă întrerupem însă toate discuţiile, există riscul de a merge până la elemente de conflict de o brutalitate extremă", a insistat el, răspunzând întrebărilor presei.
 

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
61932491
Coliziune violentă între două avioane, pe un aeroport din Toronto. 168 de pasageri, evacuați de urgență

Un incident grav s-a petrecut pe aeroportul din Toronto. Două avioane s-au ciocnit pe pistă, iar impactul a provocat un incendiu puternic.

61932475
Familia regală britanică se mărește. Regina Elisabeta a II-a va avea un nou strănepot

Familia regală britanică pare să fie într-o continuă expansiune.

61932457
Twitter refuză să îi blocheze contul lui Donald Trump. Explicațiile companiei

Reţeaua socială Twitter a refuzat vineri să îi blocheze contul preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump, informează Reuters.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.