Lybek, FMI: Vom veni in Romania cand autoritatile vor fi pregatite

60263341

Fondul Monetar International (FMI) nu a fixat o data pentru o noua misiune la Bucuresti, dar este gata sa trimita oficialii atunci cand si autoritatile locale vor fi pregatite.


"Nu numai FMI, dar nici Comisia Europeana nu a fixat date pentru urmatoarele misiuni. Vom fi gata cand sunteti si voi gata", a declarat marti reprezentantul FMI in Romania, Tony Lybek, citat de Mediafax.

El a precizat ca autoritatile au intarziat implementarea anumitor masuri fiscale convenite in luna august, din anumite motive. "Tinta de deficit bugetar stabilita in cadrul programului economic este de 7,3% din PIB si presupun ca autoritatile vor face tot ce este posibil pentru atingerea acestui nivel", a continuat oficialul FMI.

In lipsa transei a treia de la FMI, care ar fi trebuit sa soseasca in luna decembrie, dar a fost amanata de izbucnirea crizei politice, Ministerul Finantelor s-a imprumutat cu 1,4 miliarde de euro de la bancile private.

Potrivit analistilor financiari internationali, citati de Reuters, "victoria 'pe muchie de cutit' a lui Traian Basescu ar putea prelungi criza politica care a condus luna trecuta la blocarea programului de finantare externa de 20 miliarde euro obtinut de la Fondul Monetar International si Uniunea Europeana".

Va reamintim ca prin acordul incheiat in urma cu aproape noua luni, Romania va primi aproape 20 de miliarde de euro, timp de 2 ani: cea mai mare parte a banilor, adica 12,9 miliarde de euro, vin de la FMI. De la Uniunea Europeana, Romania primeste 5 miliarde de euro si inca 2 miliarde vin de la Banca Mondiala si de la Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Dacia Duster: Vezi aici cat costa si primele fotografii

Automobile Dacia a publicat astazi primele informatii si fotografii oficiale pentru cel de-al saselea model al gamei produse la Mioveni.

Inseamna sfarsitul alegerilor si sfarsitul crizei politice?

Romania are neaparat nevoie de un guvern care sa treaca bugetul prin Parlament si sa ia banii de la FMI!

Euro si dolarul castiga teren in fata leului!

BNR a anuntat o rata de referinta de 4,2249 lei/euro, cu 1,08 bani peste cursul publicat luni. De asemenea, dolarul a mai castigat 0,40 bani in fata leului, referinta bancii centrale urcand la 2,8489 lei/dolar.

Recomandări
Propunere-surpriză pentru Nicușor Dan. Varianta de guvern care ar putea împăca și PSD și PNL

Joi au loc, la Cotroceni, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială. Și asta în ciuda faptului că niciun lider politic nu poate pune pe masă majoritatea cerută de Nicușor Dan. 

De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.