Cazul copilului de doi ani gasit mort. Cele doua mistere pe care trebuie sa le dezlege anchetatorii

×
Publicitate

Dupa audieri maraton care s-au terminat tarziu, in noapte, parintii baietelului de doi ani, gasit luni, fara suflare, pe un deal din Caras-Severin, au fost lasati sa plece acasa.

Din primele cercetari facute de criminalisti, acestia nu au gasit pe trupul firav urme de violenta si, potrivit Mediafax, legistii cred ca baietelul s-a stins din cauza hipotermiei. Mama ar putea fi cercetata pentru ucidere din culpa.

Potrivit procurorului, mama copilului ar putea fi cercetata pentru ucidere din culpa, deoarece ea a fost acasa atunci cand cel mic a dispărut.

La autopsie, medicii nu au gasit semne care sa indice ca baietelul ar fi fost abuzat. Vor face insa analize suplimentare care sa le arate daca nu cumva copilul suferea de o boala.

Anchetatorii iau in considerare si aceasta varianta pentru ca, la audieri, mama copilului le-a spus ca acesta suferea de o maladie cardiaca.

Este inca neclar si pentru anchetatori cum a fost posibil ca Emanuel sa ajunga singur, in varful unui deal, la o distanta de aproape trei kilometri de casa. Procurorii mai trebuie sa clarifice de ce mama copilului a declarat ca, in momentul disparitiei, acesta era imbracat in alte haine decat cele in carea fost gasit.

Ancheta in acest caz a fost preluata de Parchetul de pe langa Judecatoria Resita

 

Operatiunile de cautare

Ca sa dea de urma lui, s-au mobilizat politisti, jandarmi, pompieri, padurari si sute de localnici, dar zadarnic. Mama povesteste, in lacrimi, ca l-a lasat sambata dupa-amiaza pe baietel sa se joace in fata casei si, cand a revenit dupa o vreme, nu l-a mai gasit. Anchetatorii merg inclusiv pe varianta unei rapiri.

Pe la 4 si jumatate dupa-amiaza, mama si-a dat seama ca Emanuel, mezinul familiei, nu mai este in fata casei. L-a cautat prin gospodarie, apoi a mers pe la vecini. Degeaba!

Florentina Bobic, mama baiatului: "Nu avea cu cine sa se duca, unde sa se duca. Am intrebat aici o cumnata si a zis ca nu l-a vazut, m-am dus la blocuri."

Disperata, femeia si-a alertat sotul si, vazand ca nu dau de el, dupa doua ore, parintii au sunat la 112. Politia si Jandarmeria au trimis pe teren mai multe echipe. Li s-au alaturat 300 de localnici, care au rascolit padurea din apropierea casei.

Localnic: "Noi il cautam de la ora 4, pe lumina doua ore si nu l-am gasit."

A fost adusa si o camera de termoviziune de la Politia de Frontiera, precum si doi caini de urma. Insa nici urma de copil.

Parintii nu-si explica disparitia lui: spun ca nu aveau dusmani care sa-l fi rapit pentru vreo rascumparare, de vreme ce ei sunt oameni sarmani si fara nicio legatura cu indivizi periculosi.

Florentina Bobic, mama baiatului: "Nu stiu ce s-a intamplat, ce sa va spun ca nu stiu, nu stiu nimica. Era in tricou, deasupra obluzita, o pereche de pantaloni si ghetute in picioare. Eu am speranta ca il va gasi."

 Ancuta Carbunaru, purtator de cuvant IPJ Caras Severin: "Echipele de cercetare au vazut in zona impadurita de langa casa chiar si animale salbatice. In cursul zilei de sambata, se pare ca un barbat ar fi auzit scancete in padure."

Oamenii din zona spun ca este, totusi, greu de crezut ca salbaticiunile i-ar fi facut rau baietelului.

Localnica: "Copilul, care este mic, unde sa se duca atatia kilometri? Lupii pot sa-l ia, dar el sa plece asa distanta mare..."

Emanuel este blond, tuns scurt, are ochi albastri si inaltimea in jur de 90 de centimetri. Cand a disparut, purta o bluza si o caciulita albe, pantaloni negri si ghete portocalii. Toti cei care pot da informatii despre el sunt rugati sa sune imediat la 112.
 

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Moarte misterioasa in Cluj. Un taximetrist a fost gasit fara suflare intr-un cartier rau famat din oras

Multe semne de intrebare ridica moartea unui taximetrist de 49 de ani din Cluj, care a fost gasit vineri seara intr-o cladire in ruine, de la iesirea din oras.

Concluzia sedintei convocate de Basescu la Cotroceni: Romania nu este afectata direct de situatia din Ucraina

Romania nu este afectata direct de situatia din Ucraina, nu exista riscuri imediate la adresa securitatii nationale si nu a ridicat gradul de alerta al structurilor de securitate nationala.

Victor Ponta a fost primit in audienta de Papa Francisc. Ce cadouri a primit premierul

Premierul Victor Ponta, aflat la Roma, a fost primit in audienta, la Palatul Apostolic din Vatican, in biblioteca privata, de catre Suveranul Pontif, Papa Francisc.

Recomandări
Propunere-surpriză pentru Nicușor Dan. Varianta de guvern care ar putea împăca și PSD și PNL

Joi au loc, la Cotroceni, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială. Și asta în ciuda faptului că niciun lider politic nu poate pune pe masă majoritatea cerută de Nicușor Dan. 

De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.