Dosar rușinos la Jandarmeria Română. Zeci de angajați, acuzați de camătă

×
Publicitate

Un dosar răsunător şi ruşinos zguduie Jandarmeria Română.  Procurii DIICOT îi acuză de camătă pe unii dintre angajaţii sau foştii angajaţi ai bazei logistice.

Aceştia ar fi avut astfel de indeletniciri de 6 ani încoace. După percheziţiile care au vizat inclusiv ''Baza de Administrare şi Deservire a Jandarmeriei Române'', aproximativ 30 de persoane au fost duse la audieri.

Acţiunea DIICOT s-a desfăşurat la 12 imobile din Bucureşti şi din Ilfov, şapte dintre acestea fiind sediile unor instituţii publice.

"La data de 03.08.2017 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul M.A.I. – I.G.P.R. –D.C.C.O. au efectuat un număr de 12 percheziţii imobiliare (din care 7 la sediile unor instituţii publice) pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de camătă, delapidare şi alte infracţiuni aflate în competenţa acestei unităţi de parchet", anunţă instituţia.

Conform DIICOT, există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2011 şi până în prezent, mai multe persoane din cadrul Bazei de Administrare şi Deservire a Jandarmeriei Române, au constituit un grup infracţional organizat, acordând cu împrumut, în mod repetat, diverse sume de bani unor debitori, percepând dobânzi considerabile.

De asemenea, membrii grupului sunt acuzaţi că şi-au însuşit fără drept bunuri şi valori aparţinând unităţii din cadrul căreia făceau parte.

Acţiunea a fost desfăşurată cu sprijinul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române – Brigada Specială de Intervenţie Bucureşti ”Vlad Ţepeş” şi al M.A.I.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția fotbalistului de la FCSB a răbufnit la adresa suporterilor: ”Să vă fie rușine!”
FOTO Soția fotbalistului de la FCSB a răbufnit la adresa suporterilor: ”Să vă fie rușine!”
Citește și...
Mesajul viral al liderului trupei Trooper, după uciderea femeii din Motru

Mesajul liderului trupei Trooper a ajuns viral, după ce tânărul a oferit pe Facebook detalii macabre despre uciderea femeii din Motru de către iubitul ei.

Peste 3.000 de pagini din dosarele SIPA ”au fost copiate la xerox”

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat miercuri seară că peste 3.000 de pagini din dosarele SIPA au fost copiate la xerox în sediul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, unde este ţinută sub pază arhiva, el anunţând că a sesizat Parchetul.

Scandal între un bărbat și muncitorii care vor să lucreze pe terenul său

Scandal pe şantierul şoselei de centură a municipiului Târgu Jiu.

Recomandări
Premierul desemnat Siegfried Mureșan: Nu mărim taxele. Fără PSD în Guvern, dar negociem cu ei. Apel către votanții AUR

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a fost invitatul Andreei Esca, în studioul Știrilor ProTV. Acesta a vorbit despre măsurile economice pe care le propune, negocierile cu PSD pentru susținerea în Parlament, dar s-a adresat și votanților AUR. 

Călin Georgescu se ducea la înot în Otopeni cu pașaportul. La perchezițiile din locuință s-au găsit sume de bani

După perchezițiile care au început în zori și audierile care au urmat, procurorii DIICOT l-au reținut pe Călin Georgescu. El a fost ridicat din trafic de polițiști luni dimineață și dus la sediul DIICOT. 

Românii cer în medie salarii cu 30% mai mari decât oferă companiile. Unde se câștigă lunar peste 10.000 de lei net

Românii cer salarii tot mai mari la angajare, peste cât vor companiile să le ofere - arată un studiu recent. Asta și pentru că inflația mare din ultimii ani a scăzut puterea de cumpărare.