O cisternă plină cu GPL a fost lovită de o mașină, în Suceava. Carburantul s-a scurs pe șosea

×
Codul embed a fost copiat

O cisternă plină cu GPL a fost lovită vineri seară direct în rezervorul de motorină al maşinii, în urma unui accident rutier petrecut la circa 10 kilometri de municipiul Suceava.

Două persoane, ambele din autoturismul care a produs accidentul din cauza unei manevre greșite, au fost transportate la spital, cu răni care nu le pun viața în pericol.

În urma accidentului, rezervorul cu motorină al capului tractor s-a spart, iar carburantul s-a scurs pe şosea. Salvatorii au intervenit pentru evitarea oricărui pericol şi au stropit zona cu spumă. În autoturismul care a lovit autocisterna GPL în rezervor se aflau o femeie și un bărbat, ambii de 50 de ani. O depășire neregulamentară și neatenția la volan au fost, cel mai probabil, cauzele producerii accidentului.

Deoarece capul tractor al autocisternei cu GPL a fost avariat, iar rezervorul a fost spart, s-au luat măsuri de siguranță, deoarece exista pericolul izbucnirii unui incendiu și, implicit, al unei explozii. Capul tractor a fost îndepărtat într-o zonă de siguranță”, a declarat purtătorul de cuvânt ISU Suceava.

La fața locului au intervenit o autospecială de stingere, una de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj de Ambulanță. Traficul a fost blocat pe ambele sensuri aproape două ore. În cele din urmă, cisterna GPL a fost ataşată altui cap tractor şi îndepărtată. Poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili cum s-a petrecut accidentul. A fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și distrugere.

Citește și
Polițele RCA se scumpesc din luna martie cu 10%. Ce se schimbă
Vești bune pentru șoferi. Constatarea amiabilă în caz de accident se va putea face direct de pe telefon, printr-o aplicație
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un copil de 6 ani a fost rănit într-un accident pe DN 72. Tatăl său nu a acordat prioritate: „Am fost derutat”
Un copil de 6 ani a fost rănit într-un accident pe DN 72. Tatăl său nu a acordat prioritate: „Am fost derutat”

Un băiat în vârstă de 6 ani a fost rănit într-un accident de circulaţie produs pe Drumul Naţional 72, între Târgovişte şi Ploieşti.

Vești bune pentru șoferi. Constatarea amiabilă în caz de accident se va putea face direct de pe telefon, printr-o aplicație
Vești bune pentru șoferi. Constatarea amiabilă în caz de accident se va putea face direct de pe telefon, printr-o aplicație

Se modifică regulile asigurării obligatorii pentru șoferi - polița RCA. Biroul Asigurătorilor Auto a dezvoltat o aplicație care va simplifica procedura de constatare amiabilă necesară în cazul accidentelor ușoare.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.