Ministrul de Externe din Austria a cerut să se întâlnească cu Aurescu, după votul pe Schengen. Ce au discutat cei doi

bogdan aurescu
Profimedia

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu s-a întâlnit, luni, cu ministrul federal pentru afaceri europene și internaționale al Austriei Alexander Schallenberg, la solicitarea părții austriece.

Subiectul discuției, de la Bruxelles, a vizat aderarea României la spațiul Schengen, în urma votului negativ exprimat de Austria în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne din 8 decembrie 2022, trasmite MAE. 

"În cadrul întrevederii bilaterale, care a fost precedată și de alte contacte între cei doi miniștri în cursul aceleiași zilei, precum și de o discuție telefonică în urmă cu două zile, ministrul Aurescu a reiterat, detaliat, poziția părții române referitoare la votul negativ al Austriei cu privire la Decizia de aderare a României la spațiul Schengen", a transmis MAE.

El a subliniat necesitatea găsirii unei soluții constructive de deblocare a situației având în vedere că cetățenii români sunt îndreptățiți pe deplin să beneficieze de drepturile apartenenței la spațiul Schengen.

"Aurescu a arătat, din nou, că susținerile părții austriece referitoare la o posibilă implicare a României în generarea fluxului de migrație ilegală către Austria, pe ruta Balcanilor de Vest, pe care România nu se află, nu corespund în niciun fel cu statisticile și evaluările agențiilor europene – Frontex, Europol și Agenția Uniunii Europene pentru Azil - precum și cu rapoartele vizitelor recente de evaluare realizate în perspectiva deciziei de aderare la Schengen care au formulat aprecieri foarte pozitive cât se poate de clare la adresa modului în care România gestionează situația migrației ilegale", se arată în documentul citat. 

Citește și
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis: Sunt hotărât să duc lucrurile mai departe până când România devine membră a spațiului Schengen
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Aurescu a evidențiat că România a exprimat deschidere pentru preocupările Austriei privind creșterea migrației ilegale și a avansat propuneri de sprijin și cooperare, prin intermediul Ministerului de Interne în plan bilateral, cât și la nivel european pentru adoptarea unor măsuri concrete. Aderarea la Schengen nu poate fi însă conectată artificial cu alte dosare de care România nu este responsabilă.

De asemenea, ministrul a mai spus că România a acționat cu deschidere și transparență în relația cu toți partenerii europeni, inclusiv Austria, iar gradul de pregătire a țării noastre în aplicarea prevederilor acquis-ului Schengen a fost confirmat, în repetate rânduri, de experții UE și ai statelor membre, cel mai recent cu prilejul celor două misiuni de evaluare care au avut loc în lunile octombrie și noiembrie 2022.

"Totodată, a reiterat dezacordul ferm față de acuzațiile lipsite de temei cu privire la așa-zise presiuni sau rele tratamente aplicate firmelor austriece din România. Ministrul român de externe a arătat că România va utiliza toate căile disponibile de deblocare a situației create prin respingerea Deciziei privind aplicarea integrală a acquis-ului Schengen în România și că este necesară din partea Austriei adoptarea unei atitudini constructive și îndreptate spre cooperare și reconsiderarea poziției sale, pentru depășirea impasului creat prin votul exprimat în Consiliul JAI din 8 decembrie 2022. Partea austriacă a reiterat așteptările sale din partea Comisiei Europene, a agreat faptul că Planul de lucru propus deja de aceasta privind gestionarea migrației pe ruta Balcanilor de Vest este un prim pas în direcția răspunsului la îngrijorările sale și a susținut importanța scăderii globale a numărului de migranți care ajung în Austria. A arătat că așteaptă noi propuneri din partea Comisiei Europene. Cei doi miniștri au convenit să continue să rămână în contact", se mai spune în comunicat. 
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Parlamentul European dezbate marți votul negativ al Austriei privind aderarea României la Schengen
Parlamentul European dezbate marți votul negativ al Austriei privind aderarea României la Schengen

Parlamentul European va avea, marţi, o dezbatere despre tratamentul incorect în cadrul procedurii de extindere a spaţiului Schengen, a anunţat eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan, care a adăugat că a fost un vot în plenul de luni al PE.

Klaus Iohannis: Sunt hotărât să duc lucrurile mai departe până când România devine membră a spațiului Schengen
Klaus Iohannis: Sunt hotărât să duc lucrurile mai departe până când România devine membră a spațiului Schengen

"Acest vot m-a supărat și m-a dezamăgit", a spus aseară președintele Klaus Iohannis, în prima declarație în fața jurnaliștilor de după decizia din Consiliul JAI.

Preşedintele Bulgariei: Blocarea Bulgariei şi României pentru Schengen subminează solidaritatea europeană
Preşedintele Bulgariei: Blocarea Bulgariei şi României pentru Schengen subminează solidaritatea europeană

Decizia de a refuza aderarea Bulgariei şi României la Schengen nu este corectă şi subminează principiile europene de solidaritate şi unitate", a declarat de preşedintele bulgar Rumen Radev potrivit Novinite.com.

Klaus Iohannis: „Votul privind Schengen m-a supărat, dar sunt hotărât să duc lucrurile mai departe”
Klaus Iohannis: „Votul privind Schengen m-a supărat, dar sunt hotărât să duc lucrurile mai departe”

Klaus Iohannis a afirmat că, deşi ministrul de Interne austriac a semnat pe 16 noiembrie împreună cu alţi miniştrii de Interne pentru extinderea spaţiului Schengen, două zile mai târziu a afirmat că Austria nu poate fi de acord cu o astfel de extindere.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.