Cel mai inutil proiect cu fonduri UE se află în Iași. ”Stăm și ne uităm cum ruginește”

×
Codul embed a fost copiat

La Iași, o investiție făcută din fonduri europene poate concura oricând pentru titlul de cel mai inutil proiect al unei autorități locale.

 Primăria a construit deasupra unei păduri o instalație de telescaun, dar pentru că oamenii nu vedeau decât vârfurile copacilor, nu s-au înghesuit să plătească bilet. Fără încasări și bani de întreţinere, proiectul a fost abandonat și zace acoperit de rugină și bălării de doi ani de zile.

Inaugurat acum 5 ani, după ce a înghiţit un milion şi jumătate de euro din bani europeni, telescaunul din Iaşi a încremenit. Instalaţia s-a umplut de rugină şi locul a fost acoperit cu bălării.

Femeie: "A funcţionat o perioadă, până a rămas blocată o dată sau de două ori, şi apoi nu a mai funcţionat."

Construită în zona de agrement Ciric, instalaţia de telescaun ar fi trebuit să îi plimbe pe vizitatori pe o distanţă de 363 de metri. De sus, în 6 minute - cât ar fi trebuit să dureze plimbarea - oamenii nu vedeau însă mare lucru. Traseul trece peste o zonă cu copaci şi se opreşte în dreptul unui lac.

Citește și
elevi
Programul "Masă caldă pentru elevi", un posibil eşec şi în noul an şcolar. Când va fi pus în dezbatere
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Bărbat: "Este într-o zonă inutilă, fără nicio perspectivă. Adică dacă e făcut ceva să traverseze Ciricul, să se poată vedea... dar aşa, este într-un loc complet inutil şi nişte bani aruncaţi aiurea."

Bărbat: "S-a făcut o investiţie proastă, fără să ne întrebe cineva şi pe noi. Acum, stăm şi ne uităm la el cum rugineşte şi cum se dărâmă tot acolo."

Telescaunul de la Ciric are o istorie tumultoasă. După doar 4 zile de funcţionare, s-a blocat şi mai mulţi oameni au rămas o oră în aer. În anii care au urmat, instalaţia a intrat de mai multe ori în revizie, iar în 2016 a fost oprită.

Cât a funcţionat, telescaunul a plimbat în jur de 12 mii de oameni, iar încasările au fost derizorii: aproximativ 10 mii de euro.

Sebastian Buraga, purtător de cuvânt al Primăriei Iași: "Pentru faptul că nici nu a adus fonduri necesare pentru întreţinerea respectivei investiţii şi nici nu este un punct de actractie pentru turişti, a fost închis."

Deşi recunosc că investiția nu a reuşit să atragă turişti, autorităţile din Iaşi nu vor să renunţe. Vor să lanseze în noiembrie un concurs de idei, în urma căruia vor decide soarta telescaunului.

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Şopronul, șura sau grajdul cresc cu 50% valoarea imobilelor. Cât plătesc turiştii să doarmă în ele
Şopronul, șura sau grajdul cresc cu 50% valoarea imobilelor. Cât plătesc turiştii să doarmă în ele

Şopronul, șura sau grajdul de animale din gospodăriile transilvănene sunt pe cale să devină mai valoroase decât casele.

Programul
Programul "Masă caldă pentru elevi", un posibil eşec şi în noul an şcolar. Când va fi pus în dezbatere

Programul "o masă caldă pentru elevi" va funcționa și în acest an școlar, anunță Ministerul Educației. Ordonanța prin care va fi prelungit urmează să fie pusă în curând în dezbatere. Rămâne de văzut însă cum va fi pus în practică.

Proiectul Autostrăzii Ploieşti - Braşov avansează, însă doar pe hârtie. Anunţul premierului Dăncilă
Proiectul Autostrăzii Ploieşti - Braşov avansează, însă doar pe hârtie. Anunţul premierului Dăncilă

Proiectul celei mai aşteptate autostrăzi din România, Ploiesti-Brasov, care să rezolve problema traficului infernal de pe Valea Prahovei, avansează. Deocamdată, pe hârtie.

Crucea de pe Caraiman, restaurată să arate ca acum 90 de ani
Crucea de pe Caraiman, restaurată să arate ca acum 90 de ani

A început un amplu proces în acest sens, la mai bine de 2.200 de metri altitudine. Ministerul Apărării Naţionale a obţinut fonduri europene pentru ca acest monument să scape de urmele lăsate de vreme, dar şi de turişti.

Recomandări
Gabriel Liiceanu: Politicienii au furat sume “înspăimântătoare” - cât 400 de spitale, 600 de școli și 1.700 km de autostradă
Gabriel Liiceanu: Politicienii au furat sume “înspăimântătoare” - cât 400 de spitale, 600 de școli și 1.700 km de autostradă

Clasa politică din România, „care ne-a adus pe primul loc în clasamentele de corupție ale Europei”, a furat în ultimii 34 de ani sume “înspăimântătoare”, cu care am fi putut construi 400 de spitale de top, 600 de școli și 1700 km de autostradă.

Rusia a început operațiunea de a „paraliza” livrările militare din Occident către Ucraina. Prima țință distrusă de Putin
Rusia a început operațiunea de a „paraliza” livrările militare din Occident către Ucraina. Prima țință distrusă de Putin

Rusia şi-a intensificat atacurile asupra reţelei feroviare ucrainene pentru a ”paraliza” aprovizionările militare cu material din Occident - în vederea unei noi ofensive -, declară vineri un oficial ucrainean de rang înalt în domeniul securităţii AFP.

Mark Rutte, adversarul lui Iohannis în cursa pentru șefia NATO, a bătut la ușa lui Erdogan. 
Batavul caută sprijinul Turciei
Mark Rutte, adversarul lui Iohannis în cursa pentru șefia NATO, a bătut la ușa lui Erdogan. Batavul caută sprijinul Turciei

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a declarat că speră că următorul secretar general al NATO va acorda prioritate preocupărilor legate de terorism ale Turciei în timpul întâlnirii de vineri cu Mark Rutte, favorit pentru a prelua postul.