INTERVIU. Regele Mihai, despre relația cu tatăl său: ”Dacă aș fi fost ca un melc, aș fi intrat imediat în cochilie”
Regele Mihai a acordat un interviu pentru Știrile ProTV în urma cu 17 ani, la reședința sa din Elveția, în care a vorbit despre copilăria sa și clipele grele care au urmat după cel de-al Doilea Război Mondial.
Reporter: Care ar fi primele amintiri pe care le aveți din copilăria Majestății Voastre?
Regele Mihai: Cam greu de răspuns. Eram prea mic, prea tânăr ca să știu prea multe lucruri. Aveam o viață cu mama mea, aveam un profesor, o englezoaică, și mai mult de astea e foarte greu să explic. Ceva mai târziu, la sfârșitul anilor 1920, aveam o oarecare tristețe pentru că mama mea suferea foarte mult moralmente, dar nu spunea niciodată nimic. Eu, totuși, bănuiam anumite lucruri. La 8-10 ani mai înțelegeam câte ceva, dar mai mult de atât, plimbările mele, pe unde mergeam, e foarte, foarte vag.
Reporter: Care au fost amintirile care v-au marcat cel mai puternic copilăria, și din călătoriile pe care le-ați făcut, și din universul familiei, din universul de prieteni.
Regele Mihai: Prieteni aveam mai puțini atunci. Mama mea se ocupa foarte mult ca să vadă cine vine acum și ce face. Dar îmi aduc aminte de o parte din familia mea, cei care veneau totdeauna din Grecia. Bunica mea din partea mamei, pe care nu am cunoscut-o așa de bine, dar totuși venea acasă la noi. Frații ei. De exemplu, când a murit Regele Ferdinand, ce s-a întâmplat după aceea nu am văzut decât în filme.
Reporter: Vorbeați de Regină, ați surprins-o odata la icoană plângând.
Regele Mihai: Asta a fost în biserică, în biserica mică de la Patriarhie, unde mergeam cu ea în fiecare duminică. Acolo, când m-am uitat la ea, am observat că plângea. Dar ea nu mi-a spus nimic. Niciodată nu mi-a spus, decât că era tristă. Dar am văzut foarte bine că lucrurile nu mergeau cum trebuie.
Reporter: Ce anume din natura Reginei vă fascina în mod deosebit?
Regele Mihai: Faptul că era ea acolo. Ea se îngrijea de mine. În fiecare seară mergeam la patul ei și îmi spuneam rugăciunile. Lucrul acesta îmi dădea o apropiere extrem de... este foarte greu de explicat. O apropiere extrem de specială.
Reporter: Ce amintiri aveți de copiii care vă înconjurau?
Regele Mihai: Prea puține. Eram ocupat destul cu școala, cu un profesor care venea în fiecare zi la Kiseleff acolo și știu că erau în jurul meu câțiva, în zilele libere, dar nu îmi aduc aminte mare lucru din păcate.
Reporter: Despre tatăl Majestății Voastre, care sunt primele amintiri pe care le aveți?
Regele Mihai: Când eram mic de tot, nimic, absolut nimic. Asta vine în 1930, când s-a întors.
Reporter: Există un moment precis în care Majestatea Voastră a simțit că copilăria a trecut și ceva s-a întâmplat, să vă ducă către adult.
Regele Mihai: Asta a venit în 1930, 1931, după ce s-a întors tatăl meu. Atunci, el m-a luat de la mama mea și m-a dus la Palat. A pus pe cineva pe lângă mine, un ofițer, și asta era o stângăcie, nu mă prea simțeam acasă. Atunci am început să simt anumite lucruri diferite de ce era înainte.
Reporter: Vă aduceți aminte de cum s-a desfășurat prima întâlnire cu tatăl Majestății Voastre?
Regele Mihai: Asta a fost ceva destul de penibil. Vedeam tristețea mamei, el a spus doar că s-a întors în țară și că are să vie să mă vadă. Detalii nu mai țin minte, dar eu știu că ea era în Salonul mare din Șoseaua Kiseleff cu principesa Elisabeta și cu prințul Nicolae, tatăl meu a intrat pe ușă și a venit direct la mine. Cum nu-l cunoșteam deloc, dar știam că mama suferea, până la urmă am înțeles și eu de ce, m-am simțit puțin, cum să spun, dacă aș fi fost ca un melc, aș fi intrat imediat în cochilie. Nu mă simțeam deloc în apele mele.
Tatăl meu nu m-a ținut niciodată la curent cu ce se întâmplă în țară. Niciodată! Și asta a fost un handicap foarte greu pentru mine.
Reporter: Care erau lucrurile care vă nelinișteau cel mai mult în această perioadă?
Regele Mihai: Eram preocupat mai mult în sufletul meu că eram departe de mama mea și nu îmi venea să întreb despre multe alte lucruri.
Reporter: Cum era relația cu Regele Carol al II-lea?
Îmi lipsea mama mea foarte mult și până la urmă am început să înțeleg multe alte lucruri. Să descopăr lucrurile. Și astea nu aveau darul să mă apropii foarte mult de el.
În 1932 s-a întâmplat să fiu la Munchen, într-o vacanță, cu acest ofițer special delegat pentru mine și am fost într-o piață în care a fost Hitler, cu începuturile lui. Dar cine era, cum era, nu îmi dădeam seama atunci. Asta a venit mult mai târziu.
Interviul integral, în materialul VIDEO.
