ACASA implineste 12 ani. Prilej de bucurie pentru vedetele postului TV, care isi impartasesc amintirile de pe vremea cand aveau aceeasi varsta.
Adela Popescu
O intamplare de la 12 ani
La 12 ani participam la primul meu festival international de muzica, la Onesti. Pentru ca eram la inceput de drum si nu prea stiam cum trebuie sa-ti menajezi vocea inainte de concurs, eu m-am luat cu joaca si am inceput sa sar coarda vreo 2 ore. Cand am intrat pe scena eram transpirata, obosita si clar nu in cea mai buna forma. Cu toate acestea am luat premiul intai si am fost tare mandra de mine.
Ce inseamna ACASA pentru tine?
ACASA este pentru mine cea mai frumoasa poveste de pana acum, care a inceput in urma cu cinci ani, inca se intampla si-mi doresc sa fie o poveste fara sfarsit.
Mircea Solcanu
O intamplare de la 12 ani
La 12 ani faceam primele mele cursuri de chitara la Palatul pionierilor din Constanta. Aveam chitara mea pe care mi-o cumparase mama si pe care inca o pastrez la Constanta. Intr-o zi ne-au anuntat pe mine si pe colega mea, Andreea Banica, ca vom urca pe scena la “Cantarea Romaniei”. Ne-am pregatit, am mers acolo si ne-am intors acasa cu o mentiune. Timp de 2 ani am mers cu regularitate la cursurile de chitara.
Ce inseamna ACASA pentru tine?
ACASA este casa mea, face parte din familia mea, sunt colegii cu care beau o cafea inainte de a intra in emisie, sunt colegii din platou cu care ma amuz inainte de direct, sunt sedintele de redactie. ACASA face parte din viata mea.
Diana Dumitrescu
O intamplare de la 12 ani
Aveam 12 ani si eram cu familia, in vacanta la munte. Imi amintesc ca dupa o zi de joaca, de tras cu saniuta, am avut parte de cea mai frumoasa surpriza - m-am intalnit cu Magicianul. Eram un mare fan al emisiunii Abracadabra si m-am intalnit cu ei, la munte. Era intreaga trupa in frunte cu domnul Marian Ralea, iar eu pot spune ca atunci mi-am vazut idolii. Nu am sa uit sentimenul de fericire care m-a napadit cand i-am vazut pe cei pe care ii admiram atat de mult la televizor.
Ce inseamna ACASA pentru tine?
ACASA pentru mine reprezinta familia mea, sotul meu, colegii si prietenii mei, locul unde m-am afirmat si unde ma intalnesc, seara de seara, cu telespectatorii.
exemplu newsletter
Cel mai batran fotomodel, Daphne Selfe, in lenjerie intima la 83 de ani. Totul in scop caritabil
Gafa monumentala pe covorul rosu. Decolteul acestei vedete este un dezastru total. FOTO
Raspunsul celor mai sexy actrite de la Hollywood la intrebarea: Care e pozitia ta sexuala preferata?
Supergrupul american de hip-hop La Coka Nostra canta LIVE in Bucuresti - 23 mai 2012
Concert ANATHEMA in Bucuresti - 23 septembrie 2012
iLikeIT: Cartea secolului XXI, la cateva click-uri distanta, dar departe de mirosul paginilor
Foto SOCANT. Momentul in care toate visele unei fetite de 5 ani sunt spulberate
Audieri in serie la Sibiu!
Mii de tineri plecati peste hotare, la studii.Au aflat
Meditatii in era tehnologiei. Elevii se pregatesc online pentru testele nationale si bac
Comentarii(21)