Mihaela Rădulescu: „Misterul pandemiei, pentru mine, e România”

Mihaela Radulescu

Izolată la domiciliu în Franța, Mihaela Rădulescu a așteptat cu sufletul la gură relaxarea restricțiilor impuse de autorități. Vedeta PRO TV a urmărit și situația din România, care i se pare cel puțin stranie.

Numărul scăzut de cazuri raportate în România nu justificau măsurile de distanțare fizică și socială luate de autorități, crede Mihaela Rădulescu. Vedeta susține că românii au nevoie să fie liberi, mai ales după aproape 5 decenii de comunism.

Misterul pandemiei, pentru mine, e România, care are un număr ireal de mic de îmbolnăviri și decese, față de o Europă întreagă. Din fericire. Doar îmi pare rău că nimeni nu vrea să afle pe bune de ce și să-i lase pe români să muncească și să fie liberi.

Aici virusul a făcut ravagii, real. Acolo pare că a avut de furcă să se instaleze pe una dintre puținele nații de pe glob cu vaccinări de TBC și poliomielită. Nu intru în vreun cor de specialiști sau conspiraționiști, constat doar o discrepanță pe care nimeni nu vrea s-o descifreze. Românii pot și vor să muncească, românilor le e tăiată o libertate de care au esențială nevoie, mai ales după ce au trăit cu vârf și îndesat comunismul”, a declarat Mihaela Rădulescu pentru PROTV.RO.

Prezentatoarea emisiunii Ferma. Un nou început, de la PRO TV, a dezvăluit într-un interviu exclusiv că și-a petrecut izolarea departe de fiul Ayan și de iubitul Felix. „Asta a fost partea cea mai grea”, declară vedeta, care abia așteaptă să-și vadă copilul în carne și oase.

Citește și
mihaela radulescu
Mihaela Rădulescu, 4 ani de relație cu Felix Baumgartner: ”Nu suntem un cuplu normal, dar îmi place”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială


Vezi și VIDEO: Viaţa bate vlogul - sez. 2, episodul 8: Drama neștiută a fraților Munteanu

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Mihaela Rădulescu, senzuală la plajă, la împlinirea a 49 de ani
Mihaela Rădulescu, senzuală la plajă, la împlinirea a 49 de ani

Mihaela Rădulescu a împlinit 49 de ani și și-a bucurat admiratorii cu o fotografie senzuală de la plajă.

Mihaela Rădulescu, 4 ani de relație cu Felix Baumgartner: ”Nu suntem un cuplu normal, dar îmi place”
Mihaela Rădulescu, 4 ani de relație cu Felix Baumgartner: ”Nu suntem un cuplu normal, dar îmi place”

Mihaela Rădulescu și Felix Baumgartner au împlinit 4 ani de relație. Vedeta a fost invitată joi în emisiunea ”Vorbește lumea”, și a povestit cum reușesc să mențină armonia în cuplu.

”Românii au talent”. Femeile îl sună pe Florin Călinescu: ”Așa pățesc eu”
”Românii au talent”. Femeile îl sună pe Florin Călinescu: ”Așa pățesc eu”

Concurenții le aduc aminte juraților de momente și de persoane dragi în cea de-a 9-a ediție a show-ului ”Românii au talent”!

Mihaela Rădulescu, la ”Românii au talent”: ”Ai cel mai sexi fund pe care l-am văzut vreodată!”
Mihaela Rădulescu, la ”Românii au talent”: ”Ai cel mai sexi fund pe care l-am văzut vreodată!”

Pe scena marilor pasiuni, talentul se exprimă în voie și cucerește inimi de români, iar curajul e o realitate get beget.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.