Leonardo DiCaprio, despre Marșul pentru Păduri din București. Ce a scris actorul pe Instagram

62090597
Agerpres

Actorul Leonardo DiCaprio a prezentat situația tăierilor ilegale din România și a pădurarilor uciși, într-o postare pe Instagram, alături de o poză de la Marșul pentru Păduri din București.

„Peste 4.000 de persoane au manifestat seara trecută pe străzile din București, solicitând Ministerului Pădurilor să pună capăt tăierilor ilegale și să protejeze ultimele păduri virgine ale Europei. Proteste similare au avut loc în mai multe orașe din țară”, a scris actorul pe pagina sa de Instagram.

„În fiecare an, 38 de milioane de metri cubi de lemn dispar din pădurile din România. Majoritatea arborilor sunt tăiați ilegal.
Au fost de asemenea sute de atacuri asupra pădurarilor, inclusiv doi care au fost omorâți brutal pentru că au protejat aceste păduri.

Din Amazon în România, atacurile asupra celor care protejează pădurile cresc. Trebuie să protejăm pădurile și oamenii care le protejează”, a adăugat Leonardo DiCaprio.

"Pădurile României nu mai au timp", au strigat duminică în stradă mii de români din toată țara, la Marșul pentru Păduri. Au fost organizate proteste în toate orașele mari din România, dar și în Londra, Madrid, Zurich și Bruxelles.

Oamenii le cer autorităților să ia măsuri urgent împotriva tăierilor ilegale, iar pădurile să fie protejate printr-un sistem automat, așa cum există în multe țări europene. Odată tăiate, pădurile nu mai pot fi aduse înapoi, atrag atenţia activiștii de mediu. Hoții de lemne sunt de neoprit: au ucis în ultimii ani șase pădurari.

Șase pădurari au fost uciși de hoţii de lemne în ultimii ani în România. Alți 650 de angajați forestieri din toată țara au fost răniți în timp ce încercau să oprească defrișările ilegale. Potrivit publicației Der Spiegel în România se taie în fiecare an 38 de milioane de metri cubi de lemn, dar oficial sunt declarate doar 18 milioane.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62090581
Lady Gaga, noi dezvăluiri despre relația cu Bradley Cooper și duetul de la gala Oscar

Cântăreaţa americană Lady Gaga a declarat că duetul alături de Bradley Cooper, la gala premiilor Oscar 2019, a fost „orchestrat” pentru a lăsa impresia că sunt îndrăgostiţi, relatează miercuri Press Association.

62090488
Actriţa Catherine Deneuve are probleme de sănătate și a fost internată în spital

Actriţa franceză Catherine Deneuve, în vârstă de 76 de ani, a fost spitalizată într-o clinică din Paris după ce s-a simţit rău în noaptea de marţi spre miercuri, a anunţat cotidianul Le Parisien, citat de Reuters.

62090355
Câți bani câștigă de fapt vedetele din România din YouTube

Milioanele de vizualizări de pe Youtube le aduc artiștilor din România succes internațional, dar şi bani buni.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.