Satu Mare: un barbat a murit dupa ce a cazut in cap de la 10 metri

×
Publicitate

Victima fusese angajata sa repare ceva la acoperis, insa placile de azbociment s-au rupt. Cand s-a intamplat accidentul, niciun coleg nu era prin apropiere. Abia mai tarziu, un alt muncitor l-a gasit agonizand pe podeaua halei.

Ancheta este abia la inceput, dar pare ca vina ar fi a victimei, care nu s-ar fi asigurat asa cum trebuia.

La locul accidentului a sosit de urgenta o ambulanta si un echipaj SMURD. Medicii l-au preluat pe barbat cu un puls foarte slab si s-au chinuit mai bine de 30 de minute sa il resusciteze.

Lovitura la cap pe care a suferit-o la impactul cu podeaua a fost insa extrem de puternica si, in cele din urma, barbatul s-a stins. A lasat in urma o familie devastata de durere.

Medicii spun ca barbatul ar fi avut poate o sansa sa traiasca, daca intre momentul accidentului si cel in care a fost gasit nu ar fi trecut atat de mult timp.

Firma la care lucra barbatul ii apartine presedintelui Asociatiei Juristilor din Romania, iar victima fusese pe vremuri asociat cu el la o alta firma. Barbatul era casatorit si avea un baiat in ultimul an de liceu.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Gest impresionant: nevazatorii strang bani pentru o bolnava de cancer

Nevazatorii strang bani din putinul lor pentru a ajuta o tanara din Carei. Cristina nu s-a nascut sub o stea norocoasa.

Panica in Satu Mare! Pericol de explozie in doua hypermarketuri

S-a instalat panica, joi seara, intr-un centru comercial din Satu Mare. Zeci de clienti au plecat in graba, in momentul in care au aflat ca exista riscul unei explozii in zona.

Darius Tantas, arestat pentru 30 de zile, sub acuzatia de ucidere din culpa

Imediat dupa ce fiul omului de afaceri negrestean Vasile Tantas a intrat in tara prin punctul de trecere Petea, acesta a fost escortat de politistii satmareni de la Urmariri la Judcatorie. Pe numele lui exista mandat pentru mai multe infractiuni.

Recomandări
Accident violent în județul Timiș: patru răniți. Autorul este un șofer fără permis, care consumase alcool și furase mașina

O urmărire ca-n filme s-a încheiat cu un accident violent în județul Timiș. Un bărbat de 27 de ani, băut și fără permis, care încerca să scape de polițiști, a lovit o mașină în care se aflau două tinere și a proiectat-o într-o terasă.

Vara lui 2026, un „iad climatic” în Europa. Caniculă, incendii și secetă: „Am avut un sentiment de apocalipsă”

Terase pustii, peisaje aride și o căldură sufocantă: vara lui 2026 rămâne cea în care schimbările climatice s-au impus brutal în viața europenilor, relatează AFP.

Furtuna din ultimele zile de pe mare a adus la țărm două fragmente de drone militare, care nu reprezentau un pericol

Furtuna din ultimele zile de pe mare a adus sâmbătă la țărm două fragmente de drone militare.