Ministrul Justiției va sesiza Curtea Constituțională în cazul Belina

Tudorel Toader
Pro TV

Tudorel Toader a declarat joi că decizia privind sesizarea CCR în legătură cu posibilitatea ca procurorii să ancheteze hotărâri de guvern revine Executivului, însă redactarea documentului este făcută de MJ şi ar putea fi gata până luni.

”Circumstanțele, împrejurările, oportunitatea, în aprecierea lor, revin decidentului. Decident care, însă, trebuie să respecte limitele legale, limitele constituționale. În adoptarea actelor normative sunt trei paliere: unul din care fac Guvernul și Parlamentul, al doilea palier - HG, acte de guvern, al treilea – ordinele de miniștri. Întrebarea e, dacă la nivel de ordonanță, procurorul nu poate ancheta. Asta e întrebarea la care, cel mai probabil, CCR va fi sesizată și chemată să răspundă. Facem diferență între Lege, Ordonanță, Hotărâri de Guvern, pe de o parte, și Ordonul de ministru, pe de altă parte. Greșită afirmația că o HG să fie considerată ca o OUG. Dar Curtea va fi solicitată să răspundă dacă procurorul poate ancheta oportunitatea, împrejurările, circumstanțele, la nivel de HG, OUG, Ordin de ministru”, a spus ministrul Justiției.

El a continuat precizând că MJ se adresează Curții Constituționale.

„Repet: ne adresăm CCR și nu Înaltei Curți de Casație și Justiție. CCR verifică dacă există vreun conflict juridic de natură instituțională, și nu ÎCCJ. Probabil, până luni, va fi gata textul sesizării”, a mai spus el.

Premierul Mihai Tudose i-a cerut, în această săptămână, ministrului Justiţiei să redacteze o scrisoare pe care să o trimită la CCR, iar judecătorii să spună dacă există un conflict între puterea executivă şi procurorii anticorupţie.

Citește și
Klaus Iohannis
Iohannis: Domnul Toader a confundat poziţia de ministru cu cea de profesor universitar
Alertă maximă la Iași după moartea liderului interlop Costel Corduneanu. Planul conceput de poliție, echivalent cu un cod roșu la accidente rutiere: „Suntem mai mulți ca de obicei”

Dacă CCR i-ar da dreptate, atunci procurorii ar putea închide dosarul fără să mai facă investigaţii şi fără să mai trimită cazul în instanţă.

În ancheta Belina, procurorii cercetează Hotărârea de Guvern prin care insula Belina, aflată în domeniul public al statului, a fost trecută în administrarea Consiliului Județean Teleorman.

Procurorii spun că s-au încălcat Constituţia şi Legea Apelor atunci când o proprietate exclusivă a statului şi-a schimbat proprietarul.

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a declarat marţi că legalitatea unei hotârâri de guvern este verificată de judecătorul specializat în contencios administrativ, nu procurorul, după ce procurorul- şef al DNA Laura Codruţa Kovesi a afirmat, referindu-se la Hotărârea de Guvern din cazul Belina, că DNA nu urmăreşte astfel de acte normative, dar când apar informaţii că ceva e în neregulă, se sesizează din oficiu.

Ca urmare a declaraţiilor lui Toader, DNA a sesizat CSM, apreciind că acestea sunt de natură să afecteze independenţa sistemului judiciar şi că ministrul a indus în opinia publică ideea că activitatea procurorilor nu se desfăşoară în limitele cadrului legal.

Ministrul Justiţiei neagă că ar fi propus ca Hotărârile de Guvern să aibă acelaşi statut ca legile şi Ordonanţele de Urgenţă

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a negat joi că i-ar fi propus premierului Mihai Tudose, în şedinţa de Guvern de miercuri, ca Hotărârile de Guvern să nu mai fie acte administrative, ci acte normative cu acelaşi statut ca legile şi Ordonanţele de urgenţă, ceea ce ar fi făcut ca miniştrii să nu mai fie traşi la răspundere pentru aprobarea acestor acte.

Toader a susţinut că afirmaţia conform căreia ar fi cerut ca hotărârile de guvern să aibă acelaşi regim juridic ca şi legile şi ordonanţele este incorectă.

"Ordonanţele şi legile au regim juridic diferit, efecte diferite şi emitenţi diferiţi. Afirmaţia e absolut incorectă", a argumentat ministrul.

Surse din Guvern declarau miercuri că Tudorel Toader vrea ca Hotărârile de Guvern să nu mai fie tratate ca acte adminstrative, principalii beneficiari ai unei astfel de decizii putând fi Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb. Shhaideh este acuzată în prezent de DNA de abuz în serviciu comis în perioada în care era secretar de stat la MDRAP, într-un dosar conform căruia, în 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea CJ Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private, susţin procurorii anticorupţie. În acelaşi dosar, DNA a cerut şi sesizarea Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de urmărire penală a actualului ministru al Fondurilor Europene Rovana Plumb, la data respectivă ministru al Mediului, care ar fi iniţiat Hotărârea de Guvern premergătoare pentru trecerea insulei de pe Dunăre din administrarea "Apelor Române” în cea a Consiliului Judeţean Teleorman.

Procurorii DNA spun că, în condiţiile în care Insula Belina şi Braţul Pavel fac parte din domeniul public al statului, "nu puteau fi trecute în proprietatea vreunui consiliu judeţean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege”.

Articol recomandat de sport.ro
Simona Halep ar putea deveni patroană de club! E așteptată alături de două staruri de la FC Barcelona
Simona Halep ar putea deveni patroană de club! E așteptată alături de două staruri de la FC Barcelona
Citește și...
Dosarul
Dosarul "Belina", pe masa CCR. Premierul sesizează un conflict între DNA și Guvern

Scandalul Belina se mută la Curtea Constituţională, aşa cum îşi doreşte liderul PSD Liviu Dragnea, supărat că doi dintre principalii săi colaboratori din guvern sunt bănuiţi de corupţie.

Iohannis: Domnul Toader a confundat poziţia de ministru cu cea de profesor universitar
Iohannis: Domnul Toader a confundat poziţia de ministru cu cea de profesor universitar

Președintele Klaus Iohannis a afirmat marți seara că Sevil Shhaideh și Rovana Plumb, suspectate de acțiuni penale, ar fi trebuit să demisioneze sau să fie retrase din funcție.

Proiectul lui Șerban Nicolae prin care insula Belina ar ajunge un paradis fiscal:
Proiectul lui Șerban Nicolae prin care insula Belina ar ajunge un paradis fiscal: "Ce e ilegal în asta?"

Dosarul Belina are ecouri şi în Parlament. Opoziţia acuză că senatorii PSD i-au pregătit şefului lor un proiect de lege cu dedicaţie.

DNA vrea să afle prejudiciul adus statului în dosarul Belina. Liviu Dragnea:
DNA vrea să afle prejudiciul adus statului în dosarul Belina. Liviu Dragnea: "Este foarte periculos"

Contractele de închiriere a zeci de hectare din baltă Belina şi braţul Pavel vor fi verificate de experţi.

Recomandări
VIDEO. Haos în Dubai, din cauza furtunii violente. Zeci de zboruri au fost anulate sau amânate. Multe au legătură cu România
VIDEO. Haos în Dubai, din cauza furtunii violente. Zeci de zboruri au fost anulate sau amânate. Multe au legătură cu România

Aeroportul Internaţional Dubai (DXB) a fost transformat într-un adevărat lac, marți, din cauza furtunii violente care a lovit orașul din Emiratele Arabe Unite.

România, ajutată de SUA să doboare dronele rusești care ne trec granița. „Există un plan cuprinzător”
România, ajutată de SUA să doboare dronele rusești care ne trec granița. „Există un plan cuprinzător”

Asistentul pentru afaceri europene şi eurasiatice al secretarului de stat american, James O'Brien, a declarat, marţi, că SUA lucrează cu România în ceea ce priveşte ameninţările venite în contextul războiului din Ucraina.  

Raport CSAT: Spionii ruși au încercat să se infiltreze în România printre refugiații ucraineni. Ce urmăreau
Raport CSAT: Spionii ruși au încercat să se infiltreze în România printre refugiații ucraineni. Ce urmăreau

Creşterea numărului incidentelor militare, atacuri cibernetice de sorginte rusă, posibilitatea infiltrării serviciilor secrete ruse în rândul refugiaţilor ucraineni, printre riscurile determinate de continuarea conflictului dintre Rusia şi Ucraina.