Vreau si eu parintii mei! Povestea Rodicai, fetita care viseaza o familie educata
In Romania numarul parintilor care vor sa ia acasa un copil este mai mare decat cel al copiilor declarati adoptabili.
Si totusi zeci de mii de fetite si baieti traiesc in centre de plasament pentru ca atunci cand puteau fi infiati nu mai erau in scutece, asa cum isi doresc romanii.
O lege greoaie, lipsa unui tribunal al copilului, in fiecare judet, dar si nepasarea unor angajati i-au transformat in victime.
Dupa ce trei familii maternale au renuntat la ea, iar o a patra n-a putut sa o adopte, Rodica a fost izolata intr-un centru de plasament.
Asteapta un miracol sau poate cei care vor cu adevarat un copil vor trece peste faptul ca nu mai este foarte mica. In sufletu-i inocent pastreaza inca speranta ca intr-o zi va intra in casa unor parinti adevarati.
Rodica nu mai astepta raspunsuri de mult pentru ca nu are cine sa i le dea. E in grija statului de cand s-a nascut si tot de atunci asteapta parinti.
"As vrea sa am si eu un loc adevarat. Eu stiu ca acolo sus e cineva care tine la mine, cineva care tine la mine cu adevarat, nu care sa zica peste un an sau doi pleaca nu te mai vreau", spune fetita.
Rodica s-a simtit abandonata de prea multe ori si de prea multi oameni.
Un cuplu de nemti n-a primit unda verde pentru a o infia. In trecut mai adoptasera doi baieti romani si s-au intors pentru ca isi doreau si o fetita. Au depus toate dosarul si au semnat actele de adoptie la inceputul anului 2002.
Dupa cate zile au aflat ca adoptiile internationale fusesera suspendate pentru ca vidul legislativ de la inceputul anilor '90 a dus la scoatea din tara a cel putin 30.000 de copii. Unii au fost luati de straini cu o simpla semnatura. De aceea aderarea Romaniei la Uniunea Europeana a fost conditionata de reglementarile privind protectia copilului.
Rodica a incercat atunci sa inteleaga cu mintea ei de copil cum de norocul a ocolit-o tocmai pe ea. A fost intodeauna buna, a respectat oamenii mari, n-a vorbit niciodata urat. Si totusi astazi traieste intr-un centru de plasament.
In teorie ar trebui sa fie casa ei, in practica e locul unde copii adunati de peste tot traiesc impreuna. Se au unii pe altii, iar statul le e parinte. Numai ca statul nu stie niciodata care sunt nevoiele lor, ce teme au pentru a doua zi, ce vor sa devina cand vor fi mari si mai ales ce visuri au.
Vorbeste mult si foloseste cuvinte auzite la oamenii mari. De altfel toata povestea ei o contruieste in jurul celor de care s-a agatat in drumul ei catre o familie. Inca mai spera ca in drumul ei spre maturitate se va opri in casa unor oameni. Poate ca e copilul la care viseaza mii parinti. Pentru asta ei trebuie sa treaca de bariera varstei. Sa-si doreasca sa o cunoasca, sa-i asculte povestea si sa incerce marele miracol de a salva sufletul unui copil.
Daca vrei si tu sa transformam 40.000 de copii abandonati in 40.000 de copii cu familie, semneaza si tu petitia pentru modificarea legii adoptiilor din Romania.
Citeste si:
Senatorii au modificat legea adoptiilor. Copiii fara parinti ar putea avea mai repede o familie
Vreau si eu parintii mei: Povestea lui Ionut, copilul cu familie de imprumut
