Topul celor mai puternice femei din lume:

61521336

Cancelarul german Angela Merkel rămâne cea mai puternică femeie din lume şi este urmată de preşedinta Băncii centrale americane (Fed) Janet Yellen, potrivit clasamentului anual întocmit de Forbes.

Este a patra oară consecutiv când Merkel se impune pe primul loc în clasamentul celor mai puternice femei din lume şi a noua oară în decurs de 11 ani.

Filantroapa şi femeia de afaceri americană Melinda Gates se află pe locul trei, ca anul trecut, preşedinta braziliană Dilma Rousseff coboară de pe poziţia a doua pe poziţia a patra, iar franceza Christine Lagarde, directoarea Fondului Monetar Internaţional (FMI), urcă două locuri, de pe locul şapte pe locul cinci.

Hillary Clinton

Hillary Clinton se află pe locul şase în clasamentul din acest an, în care 18 femei, inclusiv Janet Yellen, sunt prezente prentru prima dată.

Mary Barra

Mary Barra de la General Motors este a şaptea, iar Michelle Obama a opta.

Pe listă se află nouă şefe de stat, care reprezintă 641 de milioane de persoane, 28 de preşedinte-directoare generale şi 13 miliardare.

Lady Gaga

Cea mai tânără este, în continuare, cântăreaţa excentrică Lady Gaga, în vârstă de 28 de ani, care se află pe locul 67, iar cea mai în vârstă este regina Elizabeth, înm vârstă de 88 de ani, pe locul 35.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61520337
Bookfest 2014, Maleficent si Inregistrat In Romania 2! Unde iesim in weekend:
Zamfir 50 - Gala Aniversara la Ateneul Roman, Inregistrat In Romania 2, B-FIT in the Street! si editia din 2014 a Salonului International de Carte Bookfest. DeBarbati iti face programul de weekend:
60569795
De ce iubim tatuajele! Singurele 5 reguli care conteaza cand iti faci tatuaj
Daca va plac tatuajele, trebuie sa stiti ceva. Daca nu va plac tatuajele, trebuie sa stiti ceva :)
61520852
Fara volan, pedale de acceleratie si frana: Google va construi 100-200 de masini "fara sofer" VIDEO
Google a dezvoltat primele prototipuri ale maşinii "fără şofer" la care lucrează mai mulţi ani şi intenţionează să construiască în parteneriat cu companii auto 100-200 de automobile pentru teste,