Vremea începe să se încălzească. Zonele unde continuă să plouă

×
Publicitate

Luni vedem soarele cam peste tot, dar mai apar şi câţiva nori de ploaie prin jumătatea de nord a ţării. În sud şi vest va fi vreme bună. Maximele termice se vor situa între 9 şi 20 de grade, cu cele mai mari valori în Lunca Dunării.

În Dobrogea şi Bărăgan se domoleşte vântul, norii se risipesc şi nu mai sunt anunţate ploi. Se încălzeşte cu vreo 7-8 grade faţă de duminică.

Se încălzeşte şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei. Apare soarele, dar mai sunt şi ceva ploi, locale. Peste noapte se înseninează, dar se face cam frig: 3-4 grade în zori.

Vedem soarele şi prin nordul Moldovei şi în Bucovina. Ploile apar temporar, vor fi slabe vântul mai are unele porniri şi temperaturile cresc cu 5-6 grade faţă de ziua trecută.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, vremea se anunţă schimbătoare, cu soare din când în când şi ploi sporadice. Termic nu sunt diferenţe faţă de duminică, dar mâine dimineaţă se răceşte simţitor în zona: vor fi doar 2 grade şi cer senin.

În ţinuturile vestice se anunţă vreme frumoasă, temperaturi comparabile cu cele de duminică şi un vânt mai insistent în zona Banatului. Ploile pot să apară doar izolat.

În zonele centrale, vremea este tot schimbătoare. Ploile vin temporar, vor fi locale şi o să avem şi câteva ore cu soare şi vîntul va avea unele porniri. Se încălzeşte şi aici dar la noapte se face cam frig: se pot înregistra minus 4 grade în depresiuni şi reapare brumă.

În Oltenia va fi vreme bună, se încălzeşte faţă de duminică şi nu mai sunt condiţii de ploaie însă vântul va mai agită atmosfera.

Se îndreaptă vremea şi în ţinuturile sudice. Apare soarele, temperaturile saltă cu vreo 6-7 grade şi doar sporadic o să mai cadă câţiva stropi de ploaie.

În Bucureşti, prindem vreme mai bună, se încălzeşte, iar după prânz se ating 18-19 grade. Mai sunt, însă, condiţii să picure trecător. Presiunea atmosferică va creşte.

La munte, după o noapte cu viscol în zona de Curbură şi ninsori în masivele sudice şi estice, ziua de astăzi aduce o ameliorare a vremii. Ploi locale mai vin în Orientali, dar pe creşte mai sunt condiţii de lapoviţă şi ninsiare. Peste zi se încălzeşte faţă de intervalul anterior, însă la noapte se face mai frig că noaptea trecută.

În țară: Luni, vedem soarele cam peste tot, dar mai apar şi câteva ploi slabe în cam toată jumătatea de nord a ţării. La munte, pe creşte, vor mai fi ceva ninsori şi lapoviţă iar prin sud şi vest va fi vremne bună.

Marți avem temperaturi modeste, soare cu nori şi ploi locale în zona de munte, prin centru şi nord. În noaptea de marţi spre miercuri va fi brumă în depresiuni.

Miercuri se anunţă o încălzire a vremii, ajungem la normal cu temperaturile şi prin jumătatea nordică mai apar ceva ploi. În sud: vreme frumoasă.

Joi atmosfera devine şi mai plăcută; norii vor fi rari şi doar prin nordul ţării s-ar putea să cadă 2-3 stropi de ploaie.

În Bucureşti, luni prindem vreme mai bună, se încălzeşte, iar după prânz se ating 19 grade. Mai sunt, însă, condiţii să picure trecător. Presiunea atmosferică va creşte.

Marţi se răcoreşte puţin, o să avem 17 grade, dar se arată soarele şi scăpăm de ploi.

Miercuri: vreme frumoasă, o amiază un pic mai caldă şi o noapte plăcută, cu o minimă în jur de 10 grade.

Soare şi timp frumos se anunţă şi joi. Temperatura creşte, vântul nu va exagera şi maximă poate atinge 21 de garde.

La munte, luni vremea se îmbunează. Ploi slabe mai vin în Orientali, dar pe creşte mai sunt condiţii de lapoviţă şi ninsoare. Peste zi se încălzeşte, însă la noapte se face mai frig decât în ultimele nopţi. În depresiuni apare brumă.

Marţi va fi vreme bună, destul de mult soare şi câţiva stropi. Pe crestele Orientalilor mai apar, totuşi, ceva fulguieli sau lapoviţă.

Miercuri se încălzeste uşor, vântul rămâne activ şi norii pot lasă ceva ploi tot prin zona Orientalilor.

Şi joi va fi vreme bună, deşi vântul se înteţeşte, iar în nordul Orientalilor mai pot să cadă 2-3 stropi de ploaie.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61914199
Zăpadă de aproape un metru în unele zone montane

Vremea contrastelor conturează două anotimpuri în ţară. În staţiunile de la munte, jos e toamnă în toată regula, cu ploi mocăneşti. În schimb sus, pe creste, bate viscolul, iar zăpada are aproape un metru în unele zone.

61913988
Atenționările de cod galben și portocaliu, prelungite. Județele vizate

Atenţionările cod galben şi cod portocaliu de ploi abundente şi vânt puternic în centrul ţării, în zona de nord-est, est şi sud-est, dar şi ninsori şi viscol la munte au fost prelungite de meteorologi până la miezul nopţii de duminică spre luni.

61895605
Vremea se menține rece și ploioasă. Unde se încălzește

Duminică vremea rămâne ploioasă şi rece în sud-est, pe unde se mai pot aduna cantităţi de 30-40 de l/mp. Şi la munte o să mai ningă, dar în vest apare soarele. Maximele, comparabile cu cele de sâmbătă, vor fi de la 7 la 19 grade.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.