Val de aer polar peste România. Scad temperaturile și va ninge în zonele înalte

×
Publicitate

Se întoarce vremea rea în România. La început de aprilie, meteorologii au emis coduri portocalii şi galbene de ninsori şi vânt puternic. Temperaturile au scăzut brusc, iar în est au apărut viiturile.

În Vrancea, un bărbat de 48 de ani a murit, după ce a încercat să treacă râul Putna.

Bărbatul care a murit înecat mergea spre un adăpost de animale şi, de regulă, traversa râul printr-o zonă în care apa nu era adâncă. Precipitaţiile în ultimele ore au umflat apele, şi s-au creeat curenţi puternici, care, cel mai probabil, l-au doborât pe bietul om.

Alte probleme pot să apară şi în sud-vestul ţării, acolo unde hidrologii au emis şi ei coduri galbene şi portocalii de inundaţii pe 13 râuri, dar şi pe Dunăre, în zonele de confluenţă. Autorităţile îi sfătuiesc pe oameni să nu traverseze prin vaduri şi nici să circule cu maşinile pe malurile râurilor aflate sub avertizare hidrologică.

Vremea se înrăutăţeşte în aproape toată ţara. La 1400 de metri altitudine avem cod portocaliu de ninsori abundente, care vor lăsa în urmă un strat bogat de zăpadă, iar vântul va bate cu 60 de km pe oră. Ninsori vor veni şi în celelalte zone montane, mai joase.
Pe unde avem cod galben, inclusiv în Capitală, vorbim mai mult de ploi consistente şi de vânt puternic, temperaturile scad, şi vom avea impresia că se întoarce iarna. Acest episod de vreme rea tine până miercuri cel puţin, însă prognoza pe termen lung arată că toată luna aprilie va fi una capricioasă.

Un ciclon este cauza fenomenelor meteo

Frigul se va înteți și din cauza unui ciclon format în Marea Mediterană, potrivit specialiștilor. Între timp, ploile din ultima perioadă au provocat inundații în vestul țării.

Vortexul polar, care a pus deja stăpânire pe sudul Europei, ajunge marți și în România. Temperaturile scad și cu 15 grade Celsius, față de normalul perioadei, avertizează meteorologii, care se așteaptă ca frigul să se întețească începând din noaptea de luni spre marți.

Florinela Georgescu, directorulul executiv al ANM: „Următoarele zile vor aduce o vreme severă pe de o parte din cauza pătrunderii unei mase de aer foarte rece, un aer polar. Pe de altă parte, din cauza evoluției unui ciclon generat în Marea Mediterană. Marți așteptăm maxime între 2 și 10 grade, iar miercuri probabil că nu mai mult de 7 grade la nivelul întregii țări. Precipitații mixte în jumătatea de nord a țării, iar la munte, îndeosebi în zona înaltă, ninsori care vor favoriza depunerea unui strat proaspăt de zăpadă.”

Între timp, ploile au provocat inundații în județul Caraș-Severin. Echipele de intervenție au folosit două motopompe și un excavator ca să scoată apa din curțile localnicilor. Și subsolurile a două case din Doman și Domnecea au fost inundate de un pârău umflat de ploi. Până astăzi la prânz, zone din Timiș și Caraș-Severin au fost sub cod portocaliu de inundații. Locuitorii din mai multe comune au fost avertizate prin mesaje Ro-Alert să se pună la adăpost.

 Iar trei sferturi din țară se afla cod galben de vreme rea, până miercuri. În Arad, de pildă, a căzut și grindină, în timpul unei furtuni. În 15 minute pe jos s-a depus un strat de gheață.

Și în Dâmbovița a căzut grindină timp de o jumătate de oră, iar agricultorii se tem că stratul de gheață le va afecta culturile.

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Vremea azi, 3 aprilie. Se răceşte mai ales în jumătatea nordică şi ploile apar în centrul şi sud-vestul ţării

Luni se răceşte mai ales în jumătatea nordică şi ploile apar în centrul şi sud-vestul ţării, iar spre seară o să plouă şi în extremitatea sudică şi sporadic în rest.

Vortexul polar ajunge luni și în România. Temperaturile scad și cu 15 grade Celsius

Primăvara va fi înlocuită de un episod de iarnă. Meteorologii avertizează că începând de mâine un val de aer polar va pune stăpânire și pe România.

Vremea azi, 2 aprilie. Nu scăpăm de ploi. Iarna își mai face simțită prezența

Duminică cerul rămâne acoperit de nori, va ploua temporar în nord, centru, est şi sud-est, iar în zonele de munte, la altitudini mari, va fi lapoviţă.

Recomandări
Prima reacție a șefului SPP, Lucian Pahonțu, la acuzațiile privind Revoluția și Mineriada: „Nu am participat la represiune”

Şeful SPP, Lucian Pahonţu, a reacționat luni la acuzaţiile care i s-au adus, afirmând că nu a desfăşurat niciodată activităţi care ar putea fi încadrate în categoria faptelor de „poliţie politică” şi are speră că acest aspect va fi evidenţiat de CNSAS.

PSD a decis să își asume guvernarea, fără voturile necesare. Un singur partid l-ar susține pe Grindeanu premier

Sorin Grindeanu sau un premier independent este concluzia la care au ajuns cei peste 200 de lideri social-democrați reuniți, luni, la Sinaia. 

Noi reguli pentru șoferi. Ce vor trebui să facă dacă trece o ambulanță. Se poate ajunge la suspendarea permisului - Proiect

Amenzi de până la 1.000 de lei și permisul suspendat 30 de zile. Sunt sancțiunile pentru șoferii care nu știu sau nu vor să le facă loc în trafic echipajelor de intervenție. Noul proiect prevede și reguli despre cum trebuie eliberat culoarul de salvare.