Locul din România unde vineri s-au atins -4 grade. Zăpada a ajuns deja la jumătate de metru

×
Publicitate

La munte, iarna începe şi-a intrat în drepturi. Pe parcursul nopţii, dar şi în prima parte a zilei temperaturile au scăzut sub limita îngheţului.

La Întorsura Buzăului şi Predeal s-au înregistrat minime de -4 grade Celsius, la Fundata de -3, iar la Sinaia de -2. Dacă la poalele munţilor, se mai văd doar câteva fâşii de zăpadă, pe creste s-a depus un strat consistent de omăt.

La peste 2000 de metri altitudine este ceaţă densă şi viscol. În munţii Bucegi vântul a început să bată cu putere şi să împrăştie zăpadă în văi. S-au format troiene şi pe alocuri stratul de zăpadă măsoară şi o jumătate de metru. În Poiana Braşov, au apărut turişti care vor să se bucure de prima zăpadă.

Mai mulţi copii s-au dat cu sania, iar cei care au luat telecabină până în vârful muntelui au avut parte de un peisaj cu adevărat hibernal. Pe DN1, pe sensul de mers către munte, s-au format coloane lungi de maşini, semn că zăpada şi frigul îi atrag pe turişti.

VEZI AICI TOATĂ OFERTA EMAG DE BLACK FRIDAY

La Buşteni, pompierii au tăiat doi copaci care riscau să cadă peste drum, iar până la degajarea şoselei s-a circulat cu mare dificultate.

La munte, toată noaptea dar şi în prima parte a zilei temperaturile au fost negative. Chiar şi aşa în Poiana Braşov, iarna a fost primită cu veselie. Puştii s-au bucurat de primele ture cu sania. Cei care au urcat cu telecabina au dat peste un strat de zăpadă de o jumătate de metru.

La peste 2 mii de metri altitudine, crestele sunt învăluite de ceaţă şi e iarna în toată regula. La staţia meteo Omu de pildă, la prânz termometrele indicau minus 12 grade Celsius. Sunt deja troiene, iar rafalele spulberă zăpada depusă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62001618
Rafale puternice de vânt și valuri de aproape trei metri înălțime pe litoral

Litoralul este sub atenţionare de cod galben din cauza rafalelor puternice de vânt.

62001552
Se anunță temperaturi scăzute, vânt intens și ninsori in unele zone ale țării

Vineri se răceşte peste tot, iar în estul şi în sud-estul ţării, temperaturile coboară sub normalul perioadei.

62001564
Zona din România în care s-a pornit viscolul. Avertizare de vreme severă în întreaga ţară

Toamna lungă şi călduroasă a devenit doar o plăcută amintire. Un val de frig polar a venit la noi şi o avertizare de vreme severă vizează întreaga ţară.

Recomandări
Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.