Furtuni puternice în mai multe orașe. Meteorologii avertizează că va ploua cu găleata

×
Publicitate

Începem săptămâna cu ploi şi vijelii în mare parte din ţară. Încă de duminică seară o furtună puternică s-a năpustit asupra oraşului Piteşti. În total cinci maşini au fost avariate după ce vântul a pus la pământ trei copaci.

12 judeţe din sud-vestul ţării sunt sub cod galben de vreme rea, iar de luni valul de instabilitate va cuprinde jumătatea de est a ţării.

Meteorologii avertizează că vor fi vijelii cu fulgere şi trăsnete, iar în unele zone va turna cu găleata.

Codul galben de vreme rea a pus stăpânire duminică seară pe Judeţul Argeş. În imagini se vede cum vântul furios înclină spre pământ crengile copacilor, iar ploaia cade cu putere.

ploaie

Atât în Piteşti, cât şi în alte localităţi, străzile au fost inundate, iar bucăţi mari de gheaţă au rupt frunzele pomilor şi viţei de vie.

Din cauza vijeliei, în doar câteva ore, în Piteşti trei copaci s-a prăbuşit peste maşinile parcate pe marginea drumului. Iar mai multe fotografii şi filmuleţe au surprins norul de furtună care a acoperit oraşul.

Vijelia s-a abătut şi asupra oraşului Brăila. În doar câteva minute un copac a fost smuls din rădăcini şi a căzut peste un autoturism parcat pe trotuar.

O ploaie torenţială s-a abătut şi peste Valea Prahovei. Aceste imagini au fost surprinse în Comarnic. În faţa unui şuvoi de noroi care se scurge de pe versanţi, un localnic s-a chinuit să desfunde o gură de canalizare.

Cel care a surprins scena spune că înainte să plouă temperatura a scăzut în zona cu 10 grade, apoi a început să cadă grindină. Gheaţa s-a depus imediat într-un strat gros în curtea casei.

Ploaia a blocat şi traficul între Sinaia şi Comarnic. Şuvoaiele au adus aluviuni pe asfalt, şi nu s-a mai putut circula pe ambele sensuri.

Mai multe echipaje de pompieri, poliţişti şi muncitori de la Drumuri s-au apucat să deblocheze calea. După aproximativ 2 ore, circulaţia a revenit a normal.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61970054
Cod galben de ploi și furtuni în Capitală și 30 de județe. HARTA zonelor afectate

O avertizare cod galben vizând Capitala şi 31 de judeţe din sudul, estul şi centrul ţării va fi în vigoare de luni de la ora 10.00 până marţi seară, interval în care vor fi vijelii şi se vor acumula cantităţi importante de apă.

61974840
Ploaie torențială și grindină, pe Valea Prahovei. Turiștii plecați spre case, blocați în coloană

Avem parte de ploi şi vijelii şi în săptămâna ce urmează. Iar duminică, la amiază, în Comarnic a bătut grindină. Şuvoaiele au târât aluviuni de pe versanţi care au blocat circulaţia pe DN1.

61971750
Vreme rea, cu ploi torențiale, la începutul săptămânii, în Capitală

În Bucureşti, instabilitatea atmosferică se va accentua în special spre sfârşitul nopţii de duminică spre luni şi se manifestă prin intensificări de scurtă durată ale vântului.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.