Viscol puternic în mai multe județe. ANM a emis cod portocaliu și galben. HARTĂ

62509081
ANM

Meteorologii au emis, joi, o avertizare Cod portocaliu de viscol, valabilă până vineri dimineaţa în zone montane din zece judeţe, precum şi două Coduri galbene de intensificări ale vântului, în zone din Transilvania, Crişana, Moldova şi Oltenia.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 2 ianuarie, ora 22:00 - 3 ianuarie, ora 10:00, va fi Cod portocaliu de viscol puternic la altitudini de peste 1.700 de metri în Munţii Apuseni, nordul Carpaţilor Orientali şi în vestul Carpaţilor Meridionali. În aceste zone, din judeţele Maramureş, Botoşani, Suceava, Neamţ, Harghita, Bihor, Cluj, Alba şi Caraş-Severin, vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110 - 120 km/h, va fi viscol puternic şi vizibilitate foarte redusă, de sub 50 de metri.

Harta viscol

De asemenea, în perioada 2 ianuarie, ora 10:00 - 3 ianuarie, ora 12:00, este valabil un Cod galben de intensificări ale vântului, viscol şi vizibilitate redusă (sub 100 de metri) în Carpaţii Orientali, Carpaţii Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali. Aici, vântul va prezenta intensificări, cu rafale în general de 60 - 90 km/h, va fi viscol şi zăpada va fi troienită. În prima parte a zilei de vineri (3 ianuarie) vor fi intensificări ale vântului şi viscol, cu rafale de 60 - 80 km/h şi în restul Carpaţilor Meridionali, în special la altitudini mari.

Un al doilea Cod galben de vânt puternic va fi în vigoare intervalul 2 ianuarie, ora 12:00 - 3 ianuarie, ora 3:00, în zonele joase din judeţele Bihor, Suceava şi Neamţ. Local şi temporar, intensificările vor fi de 50 - 60 km/h.

Potrivit sursei citate, până sâmbătă, la ora 10:00, va fi valabilă o informare de precipitaţii moderate cantitativ, ninsori şi strat de zăpadă la munte, izolat polei, în majoritatea regiunilor. Astfel, vor fi precipitaţii, din noaptea de joi spre vineri (2/3 ianuarie) şi până vineri seară, în vestul, nordul şi centrul ţării, apoi în regiunile sudice.

În Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea vor predomina ploile, în Maramureş, Transilvania şi în jumătatea de nord a Moldovei precipitaţiile vor fi mixte, iar la munte vor fi mai ales ninsori şi se va depune strat nou de zăpadă (în general de 10 - 20 cm). Izolat, vor fi depuneri de polei. Totodată, se vor acumula cantităţi de apă de 10 - 15 l/mp şi izolat de peste 20 l/mp.

Cum va fi vremea în București

În București vor fi temperaturi peste normalul perioadei, cer variabil şi precipitaţii în special vineri, către orele serii şi noaptea, în următoarele zile.

Potrivit sursei citate, în intervalul 2 ianuarie, ora 10:00 - 3 ianuarie, ora 8:00, în Capitală, valorile termice se vor situa peste normalul climatologic specific începutului de ianuarie. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 11 - 12 grade, iar cea minimă de până la zero grade, mai scăzută în zona pre-orăşenească până spre -2 grade.

Totodată, de vineri dimineaţa până sâmbătă, la ora 10:00, temperaturile se vor menţine peste cele normale în această perioadă din an. Cerul se va înnora treptat, iar seara şi noaptea vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 10 grade, iar cea minimă va fi între un grad şi 3 grade.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62508024
Vremea azi, 2 ianuarie. Soare și temperaturi mai ridicate în cea mai mare parte a țării. Sunt și regiuni vizate de ploi

Joi avem soare și vreme bună în cea mai mare parte a țării. Spre seară, norii vor cuprinde treptat nord-vestul țării, pe unde o să plouă slab, iar în zonele de munte aferente vor fi, mai ales, ninsori.

62508736
Cum va fi vremea în ianuarie 2025. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Meteorologii prognozează temperaturi uşor mai ridicate decât cele obişnuite, pe tot parcursul lunii ianuarie, în cea mai mare parte a ţării.

62508626
Cum va fi vremea de Revelion. Surpriza pe care o vor avea românii

Dacă plănuiți să ieșiți din casă la noapte, îmbrăcați-vă gros! Meteorologii anunță temperaturi negative peste tot în țară și vânt puternic la munte.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.