Reacția unei turiste din Germania care a ajuns în Hunedoara: ”A fost greu”

×
Publicitate

Cei care nu şi-au "risipit" zilele de concediu pot merge să viziteze Deva şi împrejurimile ei. Cetatea cocoţată în vârf de deal, renovată în urmă cu doi ani, are legende împletite cu poveşti reale, într-un cadru de basm.

În zonă puteţi înnopta în conace liniştite. Mai avem însă de învăţat la capitolul promovare, spun turiştii care cred că un astfel de loc binecuvântat ar trebui valorificat cu mai multă grijă.

Construită în secolul al XIII-lea pe ruinele unei fortificaţii dacice, cetatea Devei este încărcată de legende, şi până azi reuşeşte să farmece trecătorii şi turiştii. Unii regretă totuşi că nu pot vedea decât cuptoarele reconstruite şi zidurile, deşi s-ar putea aduce la viaţă şi încăperile misterioase, odăile şi vechea închisoare.

Şi, spun străinii, ar fi mai mult decât bineveniţi şi ghizii care să ştie cât mai multe limbi de circulaţie internaţională.

turista

Johanna, din Germania: "Am fost şi la Hunedoara şi acolo am găsit un ghidaj în engleză, nu prea elaborat. Nimic în germană în schimb, mă gândeam că poate în Transilvania, există ghizi care ştiu şi germana, dar m-am înșelat. Deci a fost greu să ne descurcăm, din acest motiv am folosit un ghid de călătorie.”

cetatea devei

Cine vrea să stea în zona câteva zile, la doar câţiva kilometri de oraşul Deva, găseşte între dealuri un conac liniştit. Aici se pot face plimbări călare, recompensate la final cu bucate savuroase.

Preţurile pentru cazare încep de la 150 de lei pe noapte.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61983317
A început Litoralul pentru toți. 50 de hoteluri au oferte de la 150 de lei de persoană
A început Litoralul pentru toți. 50 de hoteluri au oferte de la 150 de lei de persoană
61983300
Blocurile zgârie-nori scufundă o metropolă. ”Veneția Orientului” va fi acoperită parțial de apă
Oraşul Bangkok, afectat de creşterea nivelului mării, eroziunea regiunilor costiere şi urbanizarea galopantă, găzduieşte între 4 şi 9 septembrie o reuniune pregătitoare a COP-24, următoarea conferinţă ONU pentru climă. 
61983202
Zona de basm din Bistrița care înflorește de an la an. Turiștii plătesc și 150 € pe noapte
Turismul în jurul lacului Colibița din Bistrița înfloreşte de la an la an, pentru că aici găsim mici plaje frumos amenajate, privelişti încântătoare, aer curat şi linişte.