Oamenii de știință au descoperit o exoplanetă care ar putea avea apă la suprafață

61990154

Oamenii de știință au descoperit o exoplanetă care este de două ori mai mare decât Pământul și care se află într-o zonă care poate permite existența apei în stare lichidă la suprafață.

Potrivit CNN, descoperirea a fost făcută cu ajutorul telescopului Kepler, care a rămas fără combustibil în octombrie 2018, însă specialiștii au folosit datele colectate.

Noua planetă, numită K2-288Bb, este situată într-o zonă locuibilă a stelei și se află la 226 de ani lumină distanță de Terra, în constelația Taurus.

Deocamdată este greu de spus dacă planeta este solidă - ca Pământul - sau în stare gazoasă, precum Neptun.

Descoperirea a fost anunțată la o conferință a Societății Americane Astronomice din Seattle.

Satelitul TESS a descoperit o exoplanetă "ciudată" la 53 de ani lumină de Terra

Satelitul TESS, care din aprilie 2018 efectuează o misiune de explorare timp de doi ani, a descoperit o planetă din afara Sistemului Solar (exoplanetă) situată la 53 de ani lumină de Terra, au dezvăluit luni cercetători citaţi de EFE şi de SPACE.com, potrivit Agerpres.

Satelitul TESS, dezvoltat de Administraţia Naţională pentru Aeronautică şi Spaţiu (NASA) în colaborare cu Massachusetts Institute of Technology (MIT) a detectat o planetă pe care astrofiziciana Diana Dragomir, coordonatoarea echipei care a realizat descoperirea, a descris-o drept "o ciudată" minge telurică, având dimensiunea de trei ori mai mare decât cea a Terrei. Descoperirea a fost anunţată în cadrul întâlnirii Societăţii Americane de Astronomie care se desfăşoară în perioada 6-10 ianuarie, la Seattle.

Această planetă este "ciudată" dacă luăm în considerare specificul planetelor din sistemul nostru solar. Este o planetă de clasă "sub-neptunică", de aproximativ 3 ori mai mare decât Pământul şi ar fi trebuit să fie mai degrabă o lume gazoasă şi nu telurică. Însă HD 21749b este alcătuită din materie mai densă decât planetele gazoase cu care suntem obişnuiţi în Sistemul Solar, fiind de aproximativ 23 de ori mai masivă decât Pământul.

"Credem că această planetă nu este gazoasă aşa cum sunt Neptun sau Uranus, planete alcătuite în cea mai mare parte din hidrogen şi care au o densitate scăzută", a explicat Diana Dragomir, cercetător postdoctoral la Institutul Kavli pentru Astrofizică şi Cercetări Spaţiale din cadrul Massachusetts Institute of Technology (MIT). "Această planetă are probabil densitatea apei sau are o atmosferă foarte densă", a adăugat ea.

Diana Dragomir (36 de ani) este unul dintre cei mai apreciaţi tineri astrofizicieni din SUA, specializaţi în studiul exoplanetelor. Românca este şefa unei echipe de cercetători la celebrul MIT şi colaborator al NASA. Anul viitor, ea va preda astronomia şi îşi va continua cercetările la Universitatea New Mexico din Albuquerque.

Ea a precizat că planeta, care a primit numele de catalog "HD 21749b", se învârte în jurul unei stele din constelaţia Reticulum, completând orbita în 36 de zile. Dragomir a explicat că, potrivit calculelor, temperatura medie de la suprafaţa planetei este de aproximativ 300 de grade Fahrenheit (150 grade Celsius).

"Este cea mai rece planetă mică aflată atât de aproape de o stea atât de strălucitoare, dintre planetele pe care le-am descoperit", a mai susţinut ea.

Echipa de cercetători a detectat şi indicii despre ceea ce ar putea fi o a doua planetă a acestui sistem cu o orbită mult mai mică, de aproximativ 7,8 zile, şi care ar putea fi prima de dimensiunea Terrei descoperită de TESS.

Satelitul TESS, care caută exoplanete ce orbitează în jurul unor stele situate la mai puţin de 300 ani lumină de Terra se bazează pe date compilate deja de telescopul spaţial Kepler, care s-a aflat în funcţiune timp de 9 ani şi care a confirmat existenţa a peste 2.600 de exoplanete. Până în prezent, TESS a descoperit 203 posibile planete, dintre care trei au fost confirmate drept reale de telescoapele terestre.

"Până acum am confirmat trei planete", a declarat cercetătoarea Diana Dragomir. Celelalte două planete descoperite sunt Pi Mensae c şi LHS 3844b.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Istvan Kovacs, făcut praf după ultimul meci din Champions League! Ce ar fi spus arbitrul român
Istvan Kovacs, făcut praf după ultimul meci din Champions League! Ce ar fi spus arbitrul român
Citește și...
Templul dedicat unui zeu venerat prin jupuirea prizonierilor, descoperit în Mexic

Arheologii din Mexic au descoperit primul templu dedicat lui Xipe Totec, zeitate a fertilităţii şi războiului care era venerată prin sacrificarea şi jupuirea prizonierilor.

Succes istoric pentru China. Partea îndepărtată a Lunii, explorată pentru prima dată

Sonda chineză Chang’e 4 a aselenizat joi şi este pentru prima dată în istorie când va fi explorată partea îndepărtată a Lunii.

NASA, anunț uriaș despre cel mai îndepărtat obiect ceresc studiat vreodată de om

Sonda New Horizons aparţinând agenţiei spaţiale americane NASA a survolat marţi cel mai îndepărtat obiect ceresc studiat vreodată de om, a anunţat Alan Stern, directorul ştiinţific al misiunii.

Recomandări
LIVE UPDATE. Legea integrității a fost votată. Senatorii au adoptat proiectul de care depind 770 de milioane de euro

Senatorii au adoptat prin vot, astăzi, Legea ANI, cunoscută și drept ”Legea integrității”, care este jalon în PNRR și de care depind aproximativ 770 de milioane de euro pentru România, termenul fiind 31 august. Senatul este cameră decizională.

Vești bune. Debitul Dunării este în creștere la intrarea în țară. Ce se întâmplă la Cernavodă

În timp ce România se confruntă cu o secetă prelungită care a afectat grav culturile agricole și rezervele de apă, iar centrala de la Cernavodă a fost oprită, Dunărea dă semne de revenire. 

Explicația în română a lui Manfred Weber după ce a cerut CE să blocheze României jalonul de 770 de milioane de euro

Grupul PPE nu doreşte ca România să piardă niciun euro din fondurile alocate prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, precizează liderul PPE Manfred Weber.