Ce era de fapt animalul pe care l-a adoptat o femeie, crezând că este un pui de pisică

62094628

O femeie din Argentina a fost șocată să afle că pisoiul pe care l-a adoptat era de fapt o puma sălbatică.

Florencia Lobo era împreună cu fratele ei în momentul în care au descoperit puma, lângă un alt pui și o pisică moartă, relatează FoxNews.

„Ne-am gândit că este vorba o pisică abandonată care a născut”, a declarat aceasta.

Florencia a decis să-i ducă pe ambii pisoi acasă, unde a încercat să-i alăpteze. Din păcate, unul dintre pisoi a murit, Celălalt în schimb, dădea semne că va supraviețui, iar femeia a avut mare grijă de el, punându-i chiar și un nume, Tito.

La două luni după ce a salvat pisoiul, femeia l-a dus pe Tito la veterinar pentru o verificare, unde a avut parte de o surpirză uriașă.

„Veterinarul nu știa ce este, dar a spus că nu este o pisică normală", a mai transmis femeia.

Florencia a aflat în cele din urmă că Tito este un exemplar de pumă jaguarondi, care trăiește în America de Sud și partea de sud a Americii de Nord.

Femeia a dus puma la rezervația naturală Horco Molle, unde va locui în habitatul său natural.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
62094246
Descoperire uluitoare făcută de arheologi în Egipt. Datează de acum 2.600 de ani

Descoperire de senzaţie în Egipt, unde arheologii au scos la lumină mai multe mumii de animale.

62093951
Descoperire uluitoare făcută de NASA în meteoriţi. Ar putea indica existenţa extratereştrilor

NASA a descoperit că meteoriții care s-au prăbușit pe Pământ acum câteva miliarde de ani conțineau zahăr.

62093792
"Ar putea exista viață extraterestră pe satelitul lui Saturn". Ce au dezvăluit cercetătorii

Oamenii de știință susțin că ar putea exista forme de viață extraterestră pe satelitul planetei Saturn.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 22 19h26m35s181
Breșă masivă de securitate pe internet. Site-urile Poliției Române și ale altor instituții din România, oprite temporar

Alertă de securitate cibernetică la nivel mondial! Numeroase site-uri, inclusiv din România, au fost închise preventiv în ultimele ore de teama atacurilor informatice.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.