Românca de 18 ani care a zdrobit-o pe Muguruza. Ce spune Simona Halep despre ea

62028630
Agerpres

 Bianca Andreescu, noua revelaţie a tenisului feminin, s-a născut în Canada din părinţi români.

Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, revelaţia acestui început de sezon, a spulberat-o pe spaniola Garbine Muguruza, numărul 20 mondial, cu 6-0, 6-1, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de tenis WTA de la Indian Wells (California/SUA), dotat cu premii în valoare de 9.035.428 dolari. Andreescu (18 ani, 60 WTA), beneficiara unui wildcard, s-a impus în doar 52 de minute în faţa fostului lider mondial, câştigând primele nouă ghemuri ale partidei. Muguruza a câştigat în acest meci doar 12 puncte pe propriul serviciu, 5 în primul set şi 7 în al doilea.

''Cred că am reuşit poate cel mai bun meci al carierei, a fost o zi în care mi-a ieşit totul, iar acest lucru a făcut diferenţa'', a spus Andreescu la final. ''Am rămas concentrată de la început până la finalul meciului, nu aveam nimic de pierdut şi am intrat pe teren pentru a obţine victoria''

Jucătoarea de origine română, în vârstă de numai 18 ani, a început anul pe locul 152 şi va urca până la sfârşitul acestei săptămâni până pe 37 – şi asta în cazul în care pierde partida de vineri cu Svitolina, scrie France 24. A înregistrat deja mai multe victorii  în 2019 decât orice altă jucătoare - 26 până acum. Acum câteva zile, Simona Halep mărturisea că a sfătuit-o să nu mai joace la juniori, deoarece e pregătuită pentru meciuri la cel mai înalt nivel.

Bianca Andreescu

Talentul ei a fost remarcat de Simona Halep, fostul lider mondial, ce-i prezice un viitor strălucit. "Cred că aleargă foarte bine. Cred că loveşte mingea cu putere şi este o luptătoare, ceea ce-i asigură un nivel mai bun. Sunt sigură că poate să progreseze mult şi să urce curând în clasament."

Când Halep a câştigat anul trecut Roland Garros, Andreescu a fost printre primele jucătoare care au felicitat-o, numind-o idolul său.

"Evident, ea e din România şi eu sunt româncă. Când a câştigat Openul Franţei, a fost foarte emoţionant, mai ales pentru România, fiindcă eu cred că suntem nişte oameni foarte pătimaşi. E o jucătoare uimitoare. A realizat atâtea în cariera ei. O ştiu şi ca om, nu foarte bine, dar am vorbit cu ea de câteva ori şi e foarte cu picioarele pe pământ şi foarte de treabă. Aşa că respect cu adevărat asta şi felul ei de a fi", a spus Andreescu.

Bianca Andreescu s-a născut în Canada din părinţi români, care s-au întors de altfel în ţară la scurt timp după naşterea copilei. A început să joace tenis în România la 7 ani. La numai 16 ani a câştigat primul ei turneu profesionist, cel de la Gatineau (Canada).

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62028362
Simona Halep: Am plâns, după mult timp. Sunt dezamăgită şi supărată

Jucătoarea Simona Halep, numărul 2 mondial, a declarat că a plâns după ce a fost eliminată în optimile turneului de la Indian Wells.

62028306
Marketa Vondrousova, după ce a învins-o pe Simona Halep: ”Am crezut că mor!”

Simona Halep a fost eliminată în optimi la Indian Wells după ce a fost învinsă de Marketa Vondrousova, din Cehia, în trei seturi, scor 2-6, 6-3, 2-6.

62028304
Simona Halep a fost eliminată în optimi la Indian Wells şi va pierde locul 2 WTA

Simona Halep - Marketa Vondrousova, Indian Wells. Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 6-2, 3-6, 6-2, cu Marketa Vondrousova din Cehia, locul 61 WTA, în optimile de finală ale turneului Indian Wells.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.