Reacția Biancăi Andreescu după ce a fost învinsă de Simona Halep

62088340
Getty

"Cred că am aplicat tactica potrivită", a reacţionat canadianca de origine română Bianca Andreescu după meciul pierdut în faţa româncei Simona Halep, 3-6, 7-6 (8-6), 6-3, luni în Grupa Violet a Turneului Campioanelor ce are loc în oraşul chinez Shenzhen.

"Cred că am aplicat tactica potrivită. Serviciul meu. Returul meu a fost bun astăzi, cel puţin în cea mai mare parte a meciului. Nu m-am simţit deloc intimidată când am păşit pe teren", a declarat Andreescu.

"Ştiu că am admirat-o mult, aşa că a fost cu adevărat amuzant să pot juca împotriva ei. Da, poate voi juca din nou contra ei, să-mi iau revanşa", a spus Andreescu, ce a avut-o în premieră adversară pe Halep, potrivit news.ro.

"A fost un meci bun. Ea a luptat cu adevărat mult. N-am valorificat şansele pe care le-am avut în setul al doilea, aşa că sunt cu adevărat dezamăgită pentru asta", a adăugat canadianca.

În etapa doua, miercuri, Andreescu o va înfrunta pe Karolina Pliskova (Cehia), iar Halep pe ucraineanca Elina Svitolina, deţinătoarea titlului.

Simona Halep: M-am gândit că sunt mai puternică psihic

 

"În setul al doilea, chiar dacă ea conducea, m-am gând că sunt mai punternică din punct de vedere psihic. Am avut câteva schimburi lungi de mingi, pe care le-am câştigat. Apoi, nu m-am mai gândit la rezultat, m-a concentrat pe mine însămi. Am avut în cap doar că trebuie să joc împotriva ei ca să fiu bună. A schimbat mult ritmul, cu unele mingi tăiate, la care nu te aşteptai. Cred că la mingea de meci am fost agresivă cu lovitura de rever pe linie, dacă îmi amintesc bine. Nu m-am gândit că pot pierde meciul (n.r. - la minge de meci). Am vrut doar să încep, chiar dacă poate era prea târziu, să încep să lovesc mingea şi să o dau pe linie. Cred că azi a fost o bună lovitură împotriva ei", a declarat Halep, potrivit site-ului WTA.

"Am auzit la mine în ţară că sunt un pic prea bătrână. De aceea a fost un pic de presiune. Dar sunt fericită şi mândră acum că am văzut că sunt încă acolo şi pot să lupt, chiar dacă vin jucătoare tinere şi puternice, care câştigă deja la 19 ani un grand slam", a mai declarat Halep, potrivit WTA Insider.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62088197
Halep - Andreescu, la Turneul Campioanelor 2019. Simona câștigă după un meci superb

Simona Halep, locul 5 WTA, a învins-o pe jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, numărul 4 WTA, în primul meci din Grupa Violet la Turneul Campioanelor de la Shenzhen.

62087471
CFR Cluj a învins Rennes cu 1-0 în Europa League. Petrescu, dezamăgit de jucători

CFR Cluj a obţinut o victorie foarte importantă, 1-0 (1-0) în deplasare cu formaţia franceză Rennes, joi seara, pe Roazhon Park din Rennes, în Grupa E a Europa League la fotbal.

62086998
Simona Halep, propusă ca portdrapel al României pentru Jocurile Olimpice

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a declarat, miercuri, că jucătoarea de tenis Simona Halep va fi propusă ca portdrapel al României la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020.

Recomandări
Agerpres luca niculescu nicusor dan
SURSE: Nicușor Dan ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate dacă guvernul Luca Niculescu pică în Parlament

Președintele Nicuțor Dan i-a în calcul declanșarea alegerilor anticipate dacă Luca Niculescu nu trece de votul Parlamentului, susține surse apropiate de Administrația Prezidențială.

62580543
Cod galben de vânt în opt județe. ANM anunță rafale de până la 70 km/h, ploi și lapoviță la munte

Meteorologii anunţă că, marţi şi miercuri, vremea va fi mai rece decât ar fi normal în această perioadă şi vor fi intensificări ale vântului, ploi şi precipitaţii mixte, la altitudini mai mari de 1.500 de metri. 

Nicusor dan zelenski inquam og
Reacția lui Nicușor Dan după ce Zelenski a promulgat modificările privind educația în limba maternă a românilor din Ucraina

Președintele Nicușor Dan a salutat promulgarea de către Volodimir Zelenski a modificărilor legislative privind dreptul minorităților naționale la educație în limba maternă, subliniind importanța acestora pentru păstrarea identității românilor din Ucraina.