Primele reacții după meciul slab contra Maltei. Pușcaș încă mai speră la calificare

62075502
Agerpres

George Pușcaș încă mai crede în calificarea la Euro 2020, după ce a marcat golul prin care România s-a impus în fața Maltei, disputată duminică seara la Ploiești.

"Cred că cele 3 puncte sunt cele mai importante. Normal că publicul voia mai mult, voia spectacol, dar cu echipe de genul ăsta, care se închid, e foarte greu. E bine că am marcat, că am plecat cu aceste puncte. Mă bucur că am continuat să marchez, e important pentru mine, fiind atacant. Sper să pot să aduc victorii în continuare, urmează meciuri mult mai grele.

Va fi greu și cu Insulele Feroe, fiindcă au gazon artificial, e tot o echipă incomodă, deci trebuie să ne concentrăm pe acest meci care urmează. După turneul pe care l-am avut în vară, ar fi un vis de-ale mele să ne calificăm. Va fi superb dacă ne vom califica la European și vom juca pe Arena Națională", a declarat Pușcas potrivit sport.ro, dupa finalul partidei.

Revenit în echipa României după suspendarea contra Spaniei, Chipciu spune că partida de joi se putea termina mult mai rău și se declară mulțumit de victoria cu Malta.

"Au fost multe reacții după meciul cu Spania, acum abia am bătut cu 1-0. Singurul lucru pozitiv e faptul că am câștigat. Am trăit mai multe meciuri de genul ăsta în care nu merge nimic, ai 1-0, te duci pe atac şi iei un gol şi se termină calificarea. Am trăit asta şi la Steaua şi la Anderlecht, se întâmplă. Şi noi în teren, vorbeam cu colegii, fotbalul e atât de greu şi de dureros, te loveşti, eşti epuizat fizic.

Citește și
Cupa României, sferturi de finală. Cele mai interesante cifre din avanpremiera celor 4 meciuri
Cupa României, sferturi de finală. Cele mai interesante cifre din avanpremiera celor 4 meciuri

Ne-a fost greu să-i desfacem, s-au aparat foarte bine, cu marcaj om la om. Mai avem şanse la calificare, suntem la mâna noastră, va fi foarte greu, asta e clar. Mulţumesc suporterilor pentru că ne-au încurajat, după un astfel de meci nu te mai aplauda nimeni, e un mare merit. Se termină totul cu un egal. Dacă eram cu Spania nu făceam nimic, au fost multe reacţii legate de sistem, e foarte greu cu Spania, te pasează indiferent de sistem.

Am în minte Steaua cu Manchester City sau cu Lazio, s-au aparat sus şi au luat 4, 5-0. Puteam să egală, să nu uităm asta. Ei au jucători la toate marile cluburi europene, gândiţi-vă dacă ar juca Real Madrid cu Ludogorets, FCSB, Slavia Praga. Poate Tătă (Tătărușanu, portarul naționalei), Chiricheș s-ar putea bate la nivelul lor. E dureros când te chinui cu Malta, îmi pare rău şi pentru Mister, e dureros. Am simţit tensiune, şi pe Mister foarte dezamăgit, e normal, ne pare rău pentru că n-a fost o o problemă. Şi dacă ne-am apărat cu 5 ce? Era oricum greu să faci posesie cu Spania, e clar", a spus Chipciu potrivit sport.ro.

La rândul său, selecționerul Cosmin Contra a declarat că i-a plăcut meciul și că România a jucat bine 30 de minute contra Maltei. El spune că cel mai mare câștig sunt debutanții Bordeianu și Adrian Rus care "au confirmat că merită să joace la echipa naţională".

„Nu am străcluit în a doua doua repriză, dar cred că primele 20-25 de minute am avut 2-3 ocazii foarte clare plus un gol valabil. Am avut 20-30 de minute foarte bune, după care am avut o greşeală din care a pornit o ocazie foarte mare şi pentru ei. Au perioade în care se apăra cu 10 jucători, trebuia să câştigăm acest meci cu orice preţ, am introdus o echipă destul de tânără, iar această lipsă de experienţă a făcut că jocul să pară mai slab şi adverasul nu ne-a lăsat să ne facem jocul. Sunt 3 puncte până la urmă, rămânem în cursa calficiarii, după acest meci trebuie să analizez foarte bine şi să iau cele mai bune decizii pentru următoarele meciuri.

 

Am vrut să îi mobilizez după meciul cu Spania în care s-a despus un efort foarte mare şi ştiam de Malta că o să vină, că o să încerce să nu ne dea spaţii. Mie mi-a plăcut meciul, am jucat bine 25-30 de minute. Nu am avut luciditate, am vrut foarte repede să dăm gol, voiam să ajungem cât mai repede la poartă, ne grăbeam şi asta pentru că trecea timpul foarte repede. Trecând timpul, acești nervi au apărut, dar important este că am câştigat, i-am câştigat şi pe Bordeianu şi pe Rus, doi jucători care au confirmat că merită să joace la echipa naţională. Avem şanse să ne calificăm la campionatul European dacă câştigăm următoarele 3 meciuri", a declarat selecționerul conform sport.ro

După victoria contra Maltei, România a urcat pe locul al treilea în grupă, la egalitate cu Suedia, care are însă un meci mai puțin disputat.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Românul prins sub bombardamentele din Teheran: „Iranul e a doua mea casă!“
Românul prins sub bombardamentele din Teheran: „Iranul e a doua mea casă!“
Citește și...
Cupa României, sferturi de finală. Cele mai interesante cifre din avanpremiera celor 4 meciuri
Cupa României, sferturi de finală. Cele mai interesante cifre din avanpremiera celor 4 meciuri

Marţi, miercuri şi joi se joacă meciurile din sferturile Cupa României Betano. Partidele se desfășoară într-o singură manşă.

Ionuț Radu, erou pentru Celta Vigo în victoria cu Girona. Marca: „A oferit un recital de parade”
Ionuț Radu, erou pentru Celta Vigo în victoria cu Girona. Marca: „A oferit un recital de parade”

Portarul selecţionatei României, Ionuţ Radu, a fost cel mai bun jucător al echipei Celta Vigo în partida câştigată în deplasare, cu scorul de 2-1, în faţa formaţiei Girona, duminică seara, în etapa a 26-a a campionatului de fotbal al Spaniei.

Fotbaliștii care își acoperă gura pe teren ar trebui eliminați, spune Infantino în urma scandalului Prestianni–Vinicius
Fotbaliștii care își acoperă gura pe teren ar trebui eliminați, spune Infantino în urma scandalului Prestianni–Vinicius

Gianni Infantino a declarat că fotbaliștii care își acoperă gura în timpul altercațiilor ar trebui eliminați, după incidentul dintre Gianluca Prestianni (Benfica) și Vinicius Junior (Real Madrid), în care primul este acuzat de insulte rasiste.

Recomandări
LIVE UPDATE. A treia zi a operaţiunii militare americano-israeliane în Iran. Noi explozii în Tel Aviv, Ierusalim, Doha, Dubai
LIVE UPDATE. A treia zi a operaţiunii militare americano-israeliane în Iran. Noi explozii în Tel Aviv, Ierusalim, Doha, Dubai

În cea de-a treia zi a operaţiunii militare americano-israeliane împotriva Iranului, armata israeliană a continuat luni atacurile pe scară largă asupra Teheranului, vizând şi Hezbollah, care, pentru prima dată în conflict, a atacat Israelul dinspre Liban.

Război în Orientul Mijlociu. Ministrul de Externe, Oana Țoiu: ”Sunt 14.000 de cetăţeni români în Emiratele Arabe Unite”
Război în Orientul Mijlociu. Ministrul de Externe, Oana Țoiu: ”Sunt 14.000 de cetăţeni români în Emiratele Arabe Unite”

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a declarat că până în prezent nu există nicio informaţie privind cetăţeni români care ar fi răniţi în urma conflictului din Orientul Mijlociu. 

România va activa mecanismul civil european. Cetățeni români vor fi aduși luni seara la București din Israel
România va activa mecanismul civil european. Cetățeni români vor fi aduși luni seara la București din Israel

Guvernul anunţă, în urma şedinţei de luni dimineaţa, de la Palatul Victoria, că luni seară vor ajunge la Bucureşti cetăţeni români din Statul Israel, la bordul a două aeronave care vin din Egipt, ţară care are deschis spaţiul aerian.