Mircea Lucescu, înainte de meciul cu Cipru: „Trebuie să batem echipele mici, pentru a avansa”

62482406

Mircea Lucescu a afirmat vineri, într-o conferinţă de presă, că "tricolorii" trebuie să învingă echipele mici, de la nivelul la care se află în acest moment, pentru a putea face pasul către următorul nivel.

"Vom întâlni o echipă a Ciprului foarte ambiţioasă. Au debutat bine împotriva Lituaniei, ne-au impresionat prin forţa lor de joc, prin agresivitatea pe care au arătat-o, prin pressingul pe care l-au făcut. Au avut ghinion cu Kosovo. Mă aştept la o echipă bună, sunt câţiva jucători foarte buni în echipa Ciprului, au reuşit să facă o echipă competitivă şi toate echipele mai au şanse să câştige această grupă, ca şi Lituania, ca şi Kosovo. Noi am obţinut şase puncte, dar asta nu înseamnă nimic dacă nu vom obţine în continuare şase puncte. Asta este foarte important şi băieţii trebuie să înţeleagă acest lucru. Trebuie să se pregătească pentru aşa ceva. Eu le-am spus că echipa asta nu a câştigat nimic împotriva unei echipe mari. Dacă batem echipele mici facem pasul înainte, dacă nu, rămânem la nivelul ăsta, ceea ce nu este normal'', a spus Lucescu.

''Este un meci important pentru noi, îl tratăm cu foarte multă seriozitate şi sper ca băieţii să fie mulţumiţi după meci. Sunt impresionat de relaţiile lor, de modul în care se comportă unul faţă de ceilalţi. Pe această bază trebuie să construim ceva în plus plecând de la un anumit nivel pe meritul lor şi al lui Edi Iordănescu, dar trebuie să facem un pas înainte, ca să ne batem cu marile echipe ale Europei şi să nu suferim. Noi nu am avut frică pe niciun stadion al Europei sau al lumii. Am dus fotbalul la cel mai înalt nivel şi toată lumea a apreciat lucrul ăsta. Nu s-a schimbat nimic, talentul jucătorului român este acelaşi, depinde cum îi educi, cum îi organizezi şi cum le ceri să facă performanţă. Sunt lucruri foarte importante, de aici pleacă totul", a mai declarat Lucescu.

Antrenorul echipei naţionale a observat o creştere a nivelului fotbalului din Cipru în ultima perioadă: "Fotbalul cipriot a evoluat, în fiecare an o echipă cipriotă evoluează în cupele europene (în grupe). Au un campionat puternic, un campionat puternic cu jucători străini, deci noi trebuie să fim foarte atenţi la modul în care ne vom comporta mâine. Toată lumea este optimistă, entuziastă, dar nu este de ajuns".

Tehnicianul s-a arătat mulţumit de faptul că jucătorii români au început să fie mai apreciaţi la echipele lor de club: "Avem un avantaj acum că jucătorii au început să fie apreciaţi la echipele lor de club şi uşurează un pic munca mea când se întorc la echipa naţională. Sunt lucruri foarte importante de care avem nevoie pentru a face performanţă. Acum nu mai am nevoie să îi văd pe jucători, invit 2-3 jucători, văd dacă se adaptează presiunii care există la echipa naţională şi vedem dacă mergem înainte sau nu. La naţională uşile sunt deschise, dar noi avem obligaţia să obţinem în acest interval scurt o calificare şi să ne luptăm pentru Campionatul Mondial. Ei ştiu lucrurile acestea, nu putem să amânăm şi nu putem să aşteptăm o tragere la sorţi favorabilă care poate să fie sau nu poate să fie".

El a explicat şi motivele pentru care nu l-a convocat deocamdată pe atacantul Daniel Bîrligea (FCSB).

"Nu pot să aduc la echipa naţională un jucător doar pentru că s-a transferat la o echipă mai mare. I-am văzut, jucătorii români sunt la fel de buni oriunde pe teritoriul ţării noastre. Nu s-a schimbat nimic în talentul jucătorilor, am avut doar o perioadă în care n-am mai avut interes în promovarea jucătorilor. Jucătorii sunt discontinui, totul ţine de răbdarea cu care construieşti. Trebuie să ai răbdare cu ei. Eu l-am urmărit pe Bîrligea, îmi place jucătorul, dar trebuie să demonstreze că e mai bun decât cei care sunt aici. M-am am dus special la Salonic, să văd meciul. El trebuie să demonstreze. Sunt convins că FCSB are şanse să meargă mai departe şi are şanse să vină la echipa naţională, dar acum nu avem timp să schimbăm şi nu ne permitem să facem experimente", a afirmat Lucescu.

Echipa naţională de fotbal a României va juca, în Grupa C2 a Ligii Naţiunilor, cu Cipru, sâmbătă, de la ora 21:45, pe AEK Arena din Larnaca, urmând ca pe 15 octombrie (ora 21:45) să întâlnească Lituania, pe stadionul Dariaus ir Gireno din Kaunas.

În primele meciuri din această campanie, România a învins Kosovo în deplasare (3-0) şi Lituania la Bucureşti (3-1).

Liga Naţiunilor 2024/25 va avea efect direct şi asupra preliminariilor europene pentru Cupa Mondială din 2026. Cele mai bune patru câştigătoare de grupe din Liga Naţiunilor, exceptând echipele care au încheiat pe primele două locuri în grupele din preliminarii, vor participa la meciurile de baraj pentru CM 2026, alături de toate cele 12 echipe de pe locul secund din preliminariile clasice. Astfel, vor rezulta patru play-off-uri, fiecare cu câte patru echipe, ce se vor disputa în sistem semifinale-finală, urmând a se stabili ultimele patru naţionale europene participante la Cupa Mondială din Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada.

Articol recomandat de sport.ro
Derapaj incredibil în timpul finalei Spania - Argentina: „Sunt niște porci, niște escroci, niște bătăuși”
Derapaj incredibil în timpul finalei Spania - Argentina: „Sunt niște porci, niște escroci, niște bătăuși”
Citește și...
Încă o legendă a fotbalului s-a stins. Kevin Keegan, câștigător a două Baloane de Aur, a murit la 75 de ani

Fostul căpitan şi antrenor al naţionalei Angliei, Kevin Keegan, a decedat la vârsta de 75 de ani, la şapte săptămâni după ce a dezvăluit că fusese diagnosticat cu cancer în stadiul patru.

Italia, negocieri în secret cu Pep Guardiola. Doi „titani” au mers la Barcelona pentru a-l convinge să preia Squadra Azzurra

Naționala Italiei vrea să revină la masa marilor puteri din fotbal, iar pentru a reuși acest lucru speră să îl convingă pe antrenorul iberic Pep Guardiola să accepte postul de selecționer.

„U” Cluj, CFR Cluj și FCSB și-au aflat posibilele adversare din turul 3 preliminar al Conference League

Echipele ”U” Cluj, CFR Cluj şi FCSB şi-au aflat posibilele adversare din turul trei preliminar al Conference League.

Recomandări
Grevă de avertisment în toate spitalele. Câți bani ar pierde un medic cu 39 de ani vechime, după noua lege a salarizării

A fost grevă de avertisment luni în spitalele din toată țara. Nemulțumiți de noua lege a salarizării, o mare parte a angajaților din sănătate au întrerupt munca timp de 2 ore.

Cine consumă cei mai mulți bani din fondul de salarii al statului. Două domenii își împart jumătate din buget. DOCUMENT

Statul român va cheltui în 2026 aproape 162 de miliarde de lei pentru plata salariilor angajaților din sectorul public, potrivit datelor din anexele proiectului noii legi a salarizării. Suma ajunge la 161,852 miliarde de lei, echivalentul a 8,04% din PIB.

ANM: Vreme schimbătoare până la începutul lui august. Temperaturile scad brusc, apoi revine canicula

Regimul termic va oscila în următoarele două săptămâni (20 iulie - 2 august), cu perioade de caniculă alternate de răciri accentuate și episoade de instabilitate atmosferică, anunță ANM.