Meciul Cadiz - Barcelona a fost întrerupt o oră, după ce un fan a făcut infarct | VIDEO

62285888
Getty

Meciul Cadiz – FC Barcelona, din etapa a 5-a a campionatului Spaniei, a fost întrerupt o oră, sâmbătă seară, după ce un suporter a făcut infarct.

Potrivit publocației Mundo Deportivo, citată de News.ro, arbitrul a oprit partida în minutul 80, când scorul era 2-0 pentru formația catalană.

De pe banca de rezerve a Barcelonei s-a trimis un defibrilator, acesta fiind dus în fugă de portarul echipei Cadiz, Ledesma, către tribună şi aruncat spre fani, astfel încât aceştia să îl dea mai departe şi să ajungă la spectatorul care a suferit infarctul.

Jucătorii, stafurile tehnice şi arbitrii au părut extrem de afectaţi pe durata intervenţiei medicilor. Ronald Araujo chiar a fost văzut rugându-se.

După 20 de minute de întrerupere, arbitrul le-a cerut jucătorilor să plece la vestiare.

Emoţiile au crescut după ce a avut probleme şi un cameraman, el suferind o cădere de tensiune. De asemenea, fiica fanului care suferise infarctul a leşinat.

După zeci de minute de întrerupere a jocului, fanul a fost luat din tribună cu targa, iar jucătorii au revenit la încălzire şi apoi jocul s-a reluat.

Preşedintele clubului Cadiz, Manuel Vizcaaino, a declarat că fanul fusese stabilizat în momentul în care a fost dus la ambulanţă.

Meciul Cadiz - Barcelona s-a încheiat cu scorul de 0-4. Golurile au fost marcate de De Jong (55), Lewandowski (65), Ansu Fati (86) şi Dembele (90+2).

Articol recomandat de sport.ro
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Citește și...
62285826
Prima imagine cu Adrian Mutu pe patul de spital. Mesajul postat de clubul Rapid | FOTO
Adrian Mutu (43 de ani), antrenorul echipei Rapid, a fost operat de urgență, sâmbătă, la Spitalul Florească din Capitală.
62267824
Adrian Mutu, operat de urgență. Ce a pățit antrenorul echipei Rapid
Adrian Mutu, tehnicianul Rapidului, a fost operat de urgență, sâmbătă, la Spitalul Floreasca din Capitală.
62285715
Bătaie la derby și în B. Suporterii roș-albaștrii s-au încăierat cu jandarmii la pauza meciului Dinamo-Steaua VIDEO
Fanii steliști s-au luat la bătaie cu jandarmii la derby-ul de vineri seara de pe Arena Națională. Dinamo-Steaua s-a terminat 1 - 2, iar meciul a fost unul plin de incidente, chiar dacă anul acesta s-a jucat în Liga a II-a.