VIDEO. Max Verstappen este noul campion mondial în Formula 1. L-a depășit pe Hamilton în ultimul tur

62229891
Getty

Pilotul olandez al echipei Red Bull, Max Verstappen, a câştigat, duminică, Marele Premiu al Emiratului Abu Dhabi, a XXII-a etapă, ultima, a Campionatului Mondial de Formula 1 şi, totodată, primul său titlul mondial.

El a fost urmat de Lewis Hamilton, pe care l-a întrecut în ultimul tur, într-o nouă cursă controversată, cu haos în deciziile comisariilor FIA, conform News.ro. 

 

"E incredibil. Toată cursa am continuat să lupt, iar apoi am beneficiat de acea șansă în ultimul tur, a fost incredibil. Nici nu știu ce să spun. Echipa mea și Honda merită asta! În sfârșit, puțin noroc pentru mine. Vreau să-i mulțumesc lui Checo (Sergio Perez), care e un coleg extraordinar. Echipa mea știe că o iubesc și sper să rămânem împreună încă 10-15 ani. Nu vreau să schimb niciodată această echipă, îmi doresc ră rămân aici toată viața. Sunt extrem de fericit", a spus Max Verstappen, potrivit Sport.ro.

„În primul rând, felicitări lui Max și echipei sale. Cred că am făcut o treabă uimitoare anula cesta. Echipa mea a muncit atât de mult pe întreg parcursul anului, a fost cel mai dificil sezon. Sunt atât de mândru de ei. În această ultimă parte a sezonului am dat absolut totul și nu am renunțat în niciun moment”, a declarat Hamilton la finalul cursei, pentru Sky News.

Spaniolul Carlos Sainz jr. (Ferrari) a completat podiumul.

Pe Yas Marina Circuit, olandezul Max Verstappen (Red Bull) a trecut linia de sosire al doilea, iar coechipierul său, mexicanul Sergio Perez a completat podiumul.

 

 

 

Hamilton şi Verstappen au mers la Abu Dhabi la egalitate de puncte, 369,5 puncte. Olandezul a fost cel mai rapid în calificări, urmat de multimplul campion mondial.

La start, Hamilton, cu pneuri medii, a plecat excelent în cursă şi l-a depăşit pe Verstappen, plecat cu cauciucuri soft. Acesta din urmă nu a cedat şi a intrat primul în virajul al şaselea, scoţându-l în afara pistei pe Hamilton, dar britanicul a tăiat virajul şi a revenit în frunte. Comisarii FIA au decis să nu-l penalizeze pe pilotul britanic, spre nemulţumirea celor de la Red Bull. Oficialii au considerat că Verstappen a intrat prea tare în acel viraj şi l-a forţat pe rival să iasă în afara pistei pentru a evita un contact între cele două monoposturi.

Lewis Hamilton s-a distanţat apoi de adversarul său tur după tur şi cei doi au intrat la boxe la scurt timp unul după altul. La revenirea lor pe pistă, ordinea a fost Perez, Hamilton, Verstappen. Mexicanul şi-a făcut foarte bine treaba de locotenent, apărându-se agresiv în faţa sportivului de la Mercedes timp de vreo două tururi.

Verstappen a profitat şi s-a apropiat de Hamilton, dar acesta a reuşit să treacă de al doilea pilot Red Bull şi a pus din nou 5-6 secunde avantaj.

În turul 37/58, Verstappen a intrat din nou la boxe, profitând de un safety car virtual, şi a ieşit pe pistă la 17,5 secunde de Hamilton, care a rămas pe circuit.

Olandezul a luptat din răsputeri dar nu s-a putut apropia la mai mult de 11 secunde de pilotul britanic, care a condus fără greşeală până în turul 53, când un accident suferit de Nicholas Latifi (Williams) a adus fizic safety car-ul pe circuit.

Verstappen a intrat din nou la boxe, a treia oară, a pus softuri, în timp ce Mercedes l-a menţinut pe pistă de Hamilton, care era pe "hardurile" de la singura sa intrare la standuri.

Comisarii FIA au decis iniţial ca maşinile depăşite cu un tur să rămână pe locurile pe care se aflau în momentul intrării maşinii de siguranţă, astfel că între Hamilton şi Verstappen au rămas cinci maşini. La scurt timp s-a revenit asupra deciziei şi Verstappen a ajuns în spatele lui Hamilton.

S-a mai concurat doar un tur, în care Verstappen l-a depăşit pe Hamilton în virajul al cincilea şi, după un duel roată la toată, a câştigat cursa şi primul lui titlu mondial.

Mercedes a depus reclamaţie împotriva rezultatului

Echipa de Formula 1 Mercedes, al cărei pilot britanic Lewis Hamilton a pierdut titlul mondial în faţa olandezului Max Verstappen (Red Bull), la finalul Grand Prix-ului de la Abu Dhabi, duminică, a contestat oficial rezultatul cursei, au anunţat organizatorii, citaţi de AFP.

Mercedes a depus două reclamaţii privind maniera în care s-a desfăşurat perioada maşinii de securitate pe finalul cursei, care i-a permis lui Verstappen să treacă în avantaj în faţa lui Hamilton în ultimul tur.

 La 24 de ani, Verstappen are 19 victorii în Formula 1, dintre care zece anul acesta, şi a plecat de 13 ori din pole-position. El este la Red Bull din 2016, după ce a mai concurat doar la Toro Rosso, a doua echipă a producătorului de băuturi energizante.

Pe locurile 4-10 la Abu Dhabi s-a clasat în ordine finlandezul Valtteri Bottas (Mercedes), japonezul Yuki Tsunoda (Alpha Tauri), francezul Pierre Gasly (Alpha Tauri), britanicul Lando Norris (McLaren-Mercedes), spaniolul Fernando Alonso (Alpine), francezul Esteban Ocon (Alpine) şi monegascul Charles Leclerc (Ferrari).

Mercedes a devenit campioană mondială la constructori a opta oară consecutiv, iar Red Bull a terminat pe locul 2.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO În timp ce CR7 se ceartă cu portughezii, Georgina merge singură la Milano și își pune urmăritorii pe jar: ”Guapa! Ești superbă”
FOTO În timp ce CR7 se ceartă cu portughezii, Georgina merge singură la Milano și își pune urmăritorii pe jar: ”Guapa! Ești superbă”
Citește și...
62229752
A murit Manolo Santana, câştigător a patru titluri de Grand Slam. Fostul jucător de tenis avea 83 de ani

Fostul jucător de tenis Manuel "Manolo" Santana, unul dintre cei mai importanţi sportivi din Spania, câştigător a patru titluri de Grand Slam, a murit sâmbătă, la 83 de ani.

62221870
Simona Halep, nominalizată la titlul de lovitura anului în tenis

Simona Halep a fost nominalizată la titlul de lovitura anului de către WTA. Ea este nominalizată pentru o lovitură din meciul cu Gabriela Ruse, de la Transylvania Open, câştigat, scor 6-1, 6-2, în primul tur.

62229522
VIDEO. Campion național de box, lovit cu pumnul în față de un antrenor, înaintea festivității de premiere

Un campion național de box a fost lovit ca într-o bătaie de stradă de un fost antrenor al lotului României. Scenele șocante s-au petrecut la concursul pentru sportivii sub 22 de ani care se desfășoară în aceste zile la Brăila.

Recomandări
Drona tulcea
Alertă la granița României. O dronă a căzut în zona localităţii Plauru și a provocat un incendiu. MApN face cercetări

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat, vineri dimineaţa, că o dronă a căzut în zona localităţii Plauru din judeţul Tulcea.

Gettyimages 1745631060
Plan pentru reducerea poluării într-o zonă istorică din București. Șoferii se tem că vor rămâne fără locuri de parcare

Autoritățile vor să facă aerul mai respirabil în mai multe spații din zona istorică a sectorul 2 al Capitalei, dar se lovesc de opoziția șoferilor, care se plâng că nu au unde să parcheze.

Instant dna iasi bolojan 000 inquam photos miruna turbatu
Ilie Bolojan a ajuns la DNA Iași. Premierul interimar, audiat ca martor în dosarul de corupție al lui Fănel Bogos

Premierul interimar, Ilie Bolojan, a ajuns la DNA Iași unde urmează să fie audiat ca martor într-un dosar de corupție.