Fost star al lui Liverpool, care a costat peste 40 de milioane de euro, a devenit pastor evanghelic

62375963
Getty

Atacantul brazilian Roberto Firmino, un fost star al echipei Liverpool, a dezvăluit pe reţelele de socializare că a devenit pastor evanghelic.

Consacrarea a avut loc duminică în oraşul său natal Maceio (nord-est), la Biserica Manah, pe care a fondat-o în urmă cu trei ani împreună cu soţia sa, Larissa Pereira, şi doi pastori, Jairo Fernandes şi Keila Medeiros.

"Trei ani de Biserica Manah. Ce noapte memorabilă şi de neuitat (...) De când l-am întâlnit pe Hristos, vrem ca oamenii să cunoască acea iubire. Acum avem o altă responsabilitate: să fim pastori", a scris pe Instagram atacantul central în vârstă de 32 de ani, care joacă în prezent pentru clubul saudit Al-Ahli.

Postarea este ilustrată de mai multe fotografii cu el, emoţionat până la lacrimi în timp ce stă alături de soţia sa la ceremonie. Într-una dintre ele, el este în genunchi, cu faţa în jos.

Biserica Manah are, de asemenea, două lăcaşuri în Anglia, unde Firmino a jucat pentru Liverpool timp de opt sezoane, din 2015 până în 2023.

La apogeul său, el a format un trio de atac cu egipteanul Mohamed Salah şi senegalezul Sadio Mané, câştigând Liga Campionilor în 2019. Cu echipa naţională a Braziliei, Firmino a marcat 17 goluri în 55 de apariţii. El a participat la Cupa Mondială 2018 din Rusia, apoi a câştigat Copa America pe teren propriu în anul următor.

Brazilienii de orientare evanghelică reprezintă aproximativ o treime din populaţia de 203 milioane de locuitori a ţării, însă unii lideri ai unor biserici puternice susţin că aceştia vor fi majoritari peste zece ani.

Multe vedete braziliene de fotbal îşi afişează deschis convingerile, cum ar fi Neymar şi bentiţa sa "100% Iisus" de pe frunte, când a primit medalia de aur pe podiumul olimpic cu Seleçao în 2016.

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
62459535
Florinel Coman pleacă la Al-Gharafa. Ce a declarat Gigi Becali. „Eu nu puteam să spun”

Gigi Becali a anunţat, miercuri, că Florinel Coman va pleca la gruparea din Qatar Al-Gharafa şi că suma de transfer este de peste 5 milioane de euro.

62463179
Anca Todoni, eliminată de Coco Gauff. România nu mai are nicio jucătoare în cursa pentru titlu la simplu de la Wimbledon

Anca Todoni, locul 142 WTA şi venită din calificări, a fost eliminată, miercuri, de favorita 2, jucătoarea americană Coco Gauff, în turul doi al turneului de la Wimbledon.  

62463229
Garry Kasparov: ”România e în zona sigură, mereu m-am simțit în siguranță aici”. De ce nu s-ar duce în Ungaria sau Austria

Legendarul şahist Garry Kasparov, fondatorul Grand Chess Tour, aflat la Bucureşti la Superbet Chess Classic 2024, a declarat că mereu s-a simţit în siguranţă în România, afirmând că sunt locuri în care nu s-ar duce, cum ar fi Ungaria sau Viena.

Recomandări
Protest fermieri piata victoriei instant protest 2 pv 110 inquam photos george calin 2
Noi arestări pentru violențele din Piața Victoriei. Cine sunt instigatorii trimiși după gratii

Şapte dintre persoanele pentru care procurorii au solicitat, miercuri, arestarea preventivă pentru participarea la violenţele de săptămâna trecută din Piaţa Victoriei din Capitală au primit mandate de arestare preventivă.

Fata valiza 5
Ce au descoperit criminaliștii în camera Valentinei și a iubitului ei. Un prieten l-ar fi ajutat pe bărbat să plece din țară

O anchetă complicată este în desfășurare în Vâlcea, după ce o femeie de 28 de ani a fost găsită moartă, înghesuită într-o valiză care plutea pe râul Olt. Tânăra era fiica unui lăutar cunoscut din Filiași. 

Shutterstock 2556663443
Germanii s-au săturat de fraudele comise de români și bulgari în domeniul beneficiilor sociale

Germania va intensifica lupta împotriva fraudelor în domeniul asistenței sociale, vizând în special abuzurile atribuite anumitor imigranți din UE, relatează AFP.