Patronul clubului de fotbal FC Rapid Bucureşti, Dan Şucu, a declarat, miercuri, la inaugurarea bazei sportive de la Ştefăneştii de Jos, destinată echipei de seniori, că nu există o echipă mai respectată în România decât cea antrenată de Daniel Pancu, motiv pentru care aşteptările privind rezultatele sportive sunt pe măsură, scrie Agerpres.
El a precizat că obiectivul echipei este să lupte pentru podium şi să încerce să câştige fiecare competiţie în care participă.
Dan Şucu a amintit şi de investiţiile realizate în infrastructura clubului de la preluarea echipei, în urmă cu patru ani, când Rapid nu dispunea de o bază proprie de pregătire.
„Când am venit aici acum patru ani, echipa era în prima ligă, nu avea o casă proprie, mergea dintr-un loc într-altul să se antreneze, unde găsea. Am construit baza pentru fotbalul de masă la Coresi. În jur de 5 milioane ne-a costat. Sunt 500 de copii acolo care fac fotbal, care joacă în fiecare săptămână. Avem baza de juniori de la Constructorul, cu 3 hectare şi jumătate. Acolo avem teren hibrid şi, în acelaşi timp, un teren făcut special pentru copiii care joacă 20 de ore pe săptămână, în aşa fel încât să aibă un strat absorbant de şoc, să nu le stricăm genunchii şi să nu li se strice gleznele, mai ales când sunt în creştere. Fiecare lucru aici este făcut ca şi pentru copiii mei. Nu există un lucru făcut superficial. Fiecare lucru este făcut temeinic, în aşa fel încât tot ce se întâmplă să se întâmple bine. Nu există echipă în România mai respectată decât echipa Rapidului. Normal că la un asemenea respect te aştepţi şi la nişte rezultate pe măsură", a declarat Şucu.
Patronul clubului Rapid a afirmat că aşteptările privind performanţa sunt împărtăşite atât de acţionari, cât şi de suporteri, adresându-i totodată un mesaj direct antrenorului Daniel Pancu, prezent lângă el la eveniment, în privinţa obiectivelor echipei.
„Ăsta este mesajul nostru. A fost întotdeauna mesajul atât al acţionarilor, cât şi al tuturor fanilor Rapidului. Noi cu toţii ne aşteptăm la asta. Nu, nu avem cum să ne aşteptăm într-o întrecere sportivă să câştigăm întotdeauna totul. Intrăm cu gândul de a câştiga, nu putem să învingem totdeauna. E o întrecere sportivă, dar putem întotdeauna să ieşim de pe teren cu capul sus, ştiind că am făcut tot ce am putut ca să învingem. Ne-a făcut plăcere să-l avem alături de noi pe Daniel Pancu. Nu doar pentru că este competent, nu doar pentru că este rapidist, ci pentru că este un lider. A arătat foarte clar ce înseamnă să fii un lider ca antrenor, în clipa în care a plecat la Cluj cu o echipă dezasamblată şi în câteva luni de zile adus-o înapoi pe podium. Am început foarte bine şi anul acesta şi dorim să continuăm foarte bine aici, la Rapid. Ne dorim şi este normal să ne dorim să luptăm pentru podium şi, normal, cât mai sus. Ăsta este crezul Rapidului, asta este ceea ce ne dorim", a afirmat Şucu.
Noua bază sportivă a Rapid de la Ștefănești a costat 6,5 milioane de euro
În ceea ce priveşte investiţiile realizate la noua bază sportivă, patronul Rapidului a oferit detalii despre infrastructura terenurilor şi condiţiile asigurate pentru pregătirea echipei, inclusiv pe timp de iarnă.
„Bănuiesc că aţi văzut deja multe dintre lucrurile pe care le-am construit. Sunt şi alte lucruri care nu se văd şi pe care e bine să le ştim. Avem două terenuri amplasate după un studiu de însorire, perpendicular, în aşa fel încât echipa să nu se antreneze niciodată cu soarele în ochi. Avem un teren la mijloc, între cele două terenuri, gândit numai pentru încălzire şi pentru antrenamentele de portari, în aşa fel încât cele două terenuri mari de joc să nu se strice cu încălzirea, iar portarii sunt cei care folosesc terenul cât mai intens. Avem degivrare pentru terenul unu. Am adus aici 1 MW de energie electrică, cât pentru o fabrică. În momentul în care este foarte frig afară, intră degivrarea în funcţiune. Încălzirea rădăcinilor ierbii se face la 12 grade şi iarna, în aşa fel încât suprafaţa de teren să fie întotdeauna perfectă, iarba să nu îngheţe şi băieţii să se antreneze în condiţii foarte bune. Atenţie, în primele zile de încălzire, energia electrică doar pentru o zi costă 2.000 de euro. Ca să ne înţelegem, cam despre ce valori vorbim", a spus Dan Şucu.
Acesta a prezentat şi alte facilităţi precum alimentaţia şi recuperarea jucătorilor, precizând că au fost preluate inclusiv modele de la Genoa, clubul italian pe care îl patronează în Serie A: „Dacă mergem mai departe, bucătarul nostru a fost două săptămâni la şcolarizare în Genova. A venit cu toate meniurile de acolo, cu tot ce înseamnă partea de nutriţie. Bucătarul nostru merge înainte cu echipa în deplasări, are grijă, intră în bucătărie, se ocupă de mâncarea echipei înainte, numai aici, la bază, ci şi în deplasare. Da, recuperarea probabil că aţi văzut în ce condiţii este făcută: saună umedă, saună uscată, piscină, jacuzzi, apă rece, apă caldă, recuperare, toate tratamentele de care este nevoie. Sală de 500 de metri pătraţi, în aşa fel încât să se poată face tot ce înseamnă încălzire corect. Şi aceasta este una dintre cele trei baze sportive pe care le-am construit".
Noua bază sportivă de la Ştefăneşti a echipei Rapid a cărei construcţie a început în martie anul trecut a costat aproximativ 6,5 milioane de euro şi cuprinde atât terenuri de antrenament, cât şi facilităţi de recuperare şi sală de forţă.