CFR Cluj - Sevilla, 1-1, în 16-imile Europa League. Meci onorabil al campioanei României

cfr cluj - sevilla live
Getty

CFR Cluj şi formaţia spaniolă Sevilla FC au terminat la egalitate, 1-1 (0-0), joi seara, în şaisprezecimile de finală ale Europa League la fotbal, pe Stadion ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca.

Campioana României a fost aproape de o victorie de răsunet şi doar o neatenţie în apărare a făcut-o să scape printre degete un rezultat de prestigiu.

Desfășurarea partidei

 

Minutul 90+3: Final de meci, 1-1 în Gruia, după o partidă bună a clujenilor.

Minutul 90+3: Arlauskis scoate spectaculos de sub transversală șutul lui Rony Lopes. 

Citește și
Dan Petrescu
Ce spune Dan Petrescu despre plecarea de la CFR. Reacții după calificarea istorică

Minutul 83: GOL Sevilla! Ibericii egalează prin En Nesyri.

Minutul 68: Spaniolii acuză un henț în careu la Djokovic, dar jucătorul CFR-ului avea mâinile pe lângă corp.

Minutul 60: Sevilla nu are niciun șut pe spațiul porții CFR-ului, după o oră de joc.

Minutul 59: GOOOOL CFR Cluj! Deac marchează din penalty, după un henţ făcut de Jules Kounde.

Minutul 46: Începe repriza secundă. 

Minutul 45: Pauză în Gruia. Campioana României face o primă repriză bună contra Sevilliei.

Minutul 38: Deac îl deposedează pe Escudero și încearcă o centrare în careu, dar mingea este deviată în corner.

Minutul 33: Suso centrează, De Jong deviză cu călcâiul, iar mingea lovește bara transversală!

Minutul 25: Ocazie CFR. Bordeianu pasează filtrant pentru Deac, care preia în careu, dar șutează pe lângă.

Minutul 21: Suso centrează, De Jong trimite cu capul, dar mingea trece pe lângă poartă.

Minutul 20: Jordan centrează periculos de pe dreapta, dar De Jong trece pe lângă minge.

Minutul 7: Ocazie importantă pentru CFR. Păun execută un corner, portarul spaniolilor respinge, dar mingea ajunge la Vinicius, care șutează în Diego Carlos. Dan Petrescu cere intervenția VAR-ului, pentru un henț în careu. 

Minutul 1: Începe meciul.

Startul meciului a fost amânat câteva minute din cauza unor probleme cu sistemul VAR. Cei 22 de jucători pasează între ei, în așteptarea fluierului de început.

Imagini din timpul meciului CFR Cluj - Sevilla sunt disponibile în galeria foto a articolului.

Echipele de start în CFR - Sevilla

 

CFR: Arlauskis - Manea, Vinicius, Burcă, Camora - Deac, Bordeianu, Djokovic, Păun - Omrani, Traore

Rezerve: Sandomierski, Luis Aurelio, Boli, Golofca, Hoban, Cestor, Rondon

Dan Petrescu, optimist înainte de CFR - Sevilla

 

Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, că Sevilla este în mod cert favorită la calificare şi a precizat că un 0-0 în meciul tur de joi ar fi un rezultat pozitiv pentru formaţia sa.

„S-a întâmplat o dată minunea, când am învins Sevilla cu Urziceni (n.r. - în 2009, în grupele Champions League, Dan Petrescu învingea Sevilla cu 1-0 ca antrenor al echipei Unirea Urziceni), sperăm să o repetăm. Şi atunci a fost în opinia mea o minune. La Sevilla a rămas un singur jucător din meciul cu Urziceni, Navas, care atunci era extremă, iar acum e fundaş dreapta. Atunci aveau mulţi jucători de echipă naţională, dar cu muncă şi puţin noroc am reuşit să câştigăm. Clar că favorită mâine este Sevilla. Ei au 20 de jucători valoroşi, câte doi pe post. Trebuie să avem o organizare şi o disciplină fantastice, un spirit de sacrificiu aşa cum nu am avut niciodată şi, foarte importat, puţin, puţin noroc”, a transmis Dan Petrescu.

Venituri importante pentru CFR, dacă trec de Sevilla

 

În acest sezon de Europa League, CFR Cluj a încasat suma de 16.230.000 de euro, dar veniturile pot  crește cu cel puțin 1,1 milioane de euro, dacă trupa lui Dan Petrescu va da lovitura împotriva Sevilliei.

În plus, CFR Cluj a încasat și un milion de euro din marketing și 260.000 euro bonus pentru echipele campioane eliminate din Champions League.

Echipa clujeană va mai încasa peste două milioane de euro și pentru vânzarea de bilete și sponsorizările pentru cele trei partide jucate pe teren propriu.

CFR - Sevilla, cu casa închisă

 

Dan Petrescu speră ca formaţia sa să nu îi dezamăgească pe suporterii care vor fi prezenţi în tribune la partida cu Sevilla.

„E o surpriză plăcută faptul că vom avea stadionul plin, nu tot timpul avem aşa ceva la CFR. Sper să ne ajute şi sper să nu îi dezamăgim, asta e cel mai important. Sunt convins că jucătorii vor da totul, dar nu ştiu dacă asta va fi suficient să obţinem un rezultat pozitiv", a spus Petrescu.

Antrenorul Sevilliei, precaut înainte de meciul cu CFR

 

„CFR Cluj este o echipă foarte bună şi ne va obliga să jucăm la cel mai bun nivel", a prefaţat antrenorul echipei de fotbal Sevilla FC, Julen Lopetegui.

Lopetegui a amintit că Europa League are o importanţă aparte pentru Sevilla, ce deţine recordul de victorii în această competiţie (cinci). "Ajunge doar să pomeneşti această competiţie şi suporterii Sevillei sunt încântaţi. Suntem în faza de atenţie maximă, fiindcă meciul asta cere", a spus el.

„Ne interesează starea suprafeţei de joc, dar nu este sub controlul nostru. Trebuie să ne adaptăm şi să luptăm. Nu stăm nicio secundă să ne plângem", a adăugat acesta.

Sistem VAR la CFR - Sevilla

 

Meciul CFR - Sevilla este un moment important pentru sportul românesc, arbitrajul video va fi utilizat pentru a doua oară în țara noastră.

Partida va fi arbitrată de neamţul Deniz Aytekin, care va fi ajutat de Eduard Beitinger şi Dominik Schaal. Patrick Ittrich este cel de-al patrulea oficial desemnat, iar în camera VAR se vor afla Daniel Siebert şi asistentul său, Bibiana Steinahus.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali a bătut palma cu Dan Șucu și a obținut un profit de 100 de milioane de euro: "S-a ținut de cuvânt"
Gigi Becali a bătut palma cu Dan Șucu și a obținut un profit de 100 de milioane de euro: "S-a ținut de cuvânt"
Citește și...
CFR și-a aflat adversara din primăvara Europa League. Meci infernal pentru clujeni
CFR și-a aflat adversara din primăvara Europa League. Meci infernal pentru clujeni

Tragere la sorți Europa League. CFR Cluj va întâlni echipa spaniolă Sevilla FC în şaisprezecimile de finală ale Europa League la fotbal, potrivit tragerii la sorţi efectuate luni la Nyon.

Ce spune Dan Petrescu despre plecarea de la CFR. Reacții după calificarea istorică
Ce spune Dan Petrescu despre plecarea de la CFR. Reacții după calificarea istorică

Antrenorul Dan Petrescu a declarat că tot clubul CFR Cluj trebuie să fie felicitat după calificarea în 16-imile Ligii Europa, nu numai jucătorii. El susţine că formaţia ardeleană nu este o echipă iubită în România.

Calificare! CFR câștigă cu 2-0 meciul contra Celtic și se califică în primăvara europeană
Calificare! CFR câștigă cu 2-0 meciul contra Celtic și se califică în primăvara europeană

CFR Cluj a câștigat cu 2-0 meciul contra celor de la Celtic și s-a calificat în primăvara Europa League de pe locul doi al grupei. Clujenii își vor afla adversara luni, de la ora 14:00.

Recomandări
Cod portocaliu și galben de viscol şi vânt în mai multe zone din țară. Care sunt județele afectate de vreme rea. HARTĂ
Cod portocaliu și galben de viscol şi vânt în mai multe zone din țară. Care sunt județele afectate de vreme rea. HARTĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi dimineață, o avertizare Cod portocaliu de vânt puternic, valabilă până joi seară, și două avertizări Cod galben de viscol şi vânt puternic, valabile până vineri dimineață.

Misterul care înconjoară prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Imagini de la bord surprinse înainte de tragedie
Misterul care înconjoară prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Imagini de la bord surprinse înainte de tragedie

Continuă ancheta în cazul tragediei aviatice din Kazahstan. Autoritățile au găsit cutia neagră a aparatului de zbor, cu ultimele convorbiri din cabina de pilotaj.

România la finalul lui 2024: Perspectivă negativă și riscul de a deveni nerecomandată pentru investiții
România la finalul lui 2024: Perspectivă negativă și riscul de a deveni nerecomandată pentru investiții

România încheie anul 2024 cu perspectivă negativă şi riscă să alunece înspre statutul de ţară nerecomandată pentru investiţii.