Mărturisirile arbitrului din meciul în care Maradona a marcat golul "cu mâna lui Dumnezeu” și "golul secolului"

62160538
Getty

Considerat drept unul dintre cei mai buni fotbaliști ai tuturor timpurilor, Diego Armando Maradona a reușit de-a lungul carierei numeroase performanțe greu de egalat.

Printre acestea se numără și câștigarea Campionatului Mondial din 1986, cu selecționata Argentinei, turneu la care au avut loc multe întâmplări memorabile. 

Maradona a rămas în amintirea tuturor suporterilor prin prestația din sfertul de finală contra Angliei, în care țara sa a învins cu scorul de 2-1. Diego a marcat în acel meci două goluri ce au rămas în analele fotbalului.

Argentinianul a marcat primul gol după ce a sărit cu portarul advers Peter Shilton la o centrare, şi a marcat, lovind mingea cu pumnul. Ulterior, Maradona a declarat că golul a fost marcat „cu mâna lui Dumnezeu”.

Tot în acelaşi meci, Maradona a marcat un gol ce este descris drept „golul secolului”. El a plecat cu mingea în propria jumătate, a driblat mai mulţi jucători şi a încris golul ce o ducea pe Argentina în faza următoare a competiției.

Ali Bin Nasser, arbitrul de la acel meci, spune că este „mândru și onorat” că l-a ajutat pe Diego Maradona să înscrie „golul secolului”, transmite BBC.

Fostul arbitru, acum în vârstă de 76 de ani, a mai spus că nu a avut altă opțiune decât să acorde primul gol și a reamintit cum Maradona i-a dat o cămașă semnată când s-au întâlnit din nou în 2015.

Despre cel de-al doilea gol, Nasser povestește: „Au încercat să-l doboare de trei ori, dar dorința lui de victorie îl împingea în continuare. De fiecare am dat avantaj. Mă uitam din afara careului, mă întrebam cum acest jucător a scuturat trei fundași și a sprintat aproape 50 de metri. M-am gândit că fundașii Îl vor doborî în careu și eram gata să fluier lovitură de la 11 metri. Spre surprinderea mea, l-a driblat și pe portar și a marcat ceea a devenit golul secolului".

„Sunt mândru și onorat ca persoană și ca arbitru pentru că am jucat un rol în acea realizare istorică", a adăugat fostul arbitru.

Fostul mare fotbalist Diego Armando Maradona, în vârstă de 60 de ani, a murit zilele trecute din cauza unei insuficiențe cardiace acute.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62161054
Maradona, dus pe ultimul drum. Fostul fotbalist a fost înmormântat cu o ceremonie restrânsă
Maradona, zeul milioanelor de pământeni, a fost înmormântat, noaptea trecută, într-un cimitir de la marginea orașului Buenos Aires - acolo unde se odihnesc și părinții săi.
62160723
Averea strânsă de Diego Armando Maradona. Câți bani mai avea în conturi când a murit
Legendarul Diego Armando Maradona, cotat drept cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor, a strâns de-a lungul carierei zeci de milioane de dolari, însă în conturi, la momentul morții, mai avea o sumă foarte mică, scrie celebritynetworth.com.
62160828
CFR Cluj a pierdut şi meciul de acasă cu AS Roma, scor 0-2. Clujenii se îndepărtează de primăvara europeană
CFR Cluj a fost învinsă de AS Roma cu scorul de 2-0 (0-0), joi seara, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca, în Grupa A a competiţiei de fotbal Europa League.