România mai bifează un paradox: şcoli ultramoderne, fără elevi

×
Publicitate

Creşte îngrijorător numărul de şcoli închise, iar cauzele nu sunt puţine: abandonul şcolar, scăderea natalităţii, dar şi plecarea multor familii, cu tot cu copii în străinătate.

Aşa că nu avem numai localităţi fără şcoli, ci şi şcoli modernizate fără elevi, după ce primăriile, au investit în reparaţii şi dotări. Faţă de anul 2007, sunt cu aproape un milion de elevi mai puţin.

În urmă cu peste zece ani, la o școală din localitatea Petrești, Satu-Mare, erau peste 300 de copii. Aşa că în 2011 s-au investit peste 4 milioane de lei în modernizare. Școala are lift şi săli de clasă ultramoderne, însă nu mai are copii.

În şcoală, mai sunt doar clasele 1-4, la care sunt înscrişi în total 40 de copii. În rest, coridoarele sunt pustii.

Părinţii sunt îngrijoraţi pentru că la sfârşitul clasei a 4-a, vor fi nevoiţi să îşi trimită copiii la şcoli din alte localităţi.

Primarul spune că în ultimii ani a asistat neputinicios la plecarea în străinătate a multor părinţi, care şi-au luat şi copiii cu ei.

"Noi am fost foarte optimişti că în 1985 avea 320 de elevi la Petreşti şi am considerat că merită să investim munca şi bani, că eram cea mai bună şcoală din judeţ. Mulţi au plecat și ne pare rău că am ajuns în situaţia aceasta", a declarat Csaba Karadi, primar Petrești.

În localitatea Racșa, tot în Satu Mare, învăţau în urmă cu 10 ani 400 de elevi. Acum însă numărul lor s-a înjumătăţit. Ministerul Educaţiei a decis să închidă o şcoală din zonă. Aici, multe familii au plecat, încă de acum 15 ani, în Marea Britanie, Franţa sau Germania. Părinţii şi-au luat apoi şi copiii cu ei.

"Din Racșa, aproape 60 la sută din populaţie e în străinătate şi şi-au dus şi copiii cu ei  şi i-au înscris acolo la şcoli, de aceea a scăzut şi numărul elevilor", a declarat Toma Betea, primar Racșa.

Doar bunicii au mai rămas în sat cu dorul celor dragi şi multe lacrimi.

"Toţi sunt plecaţi dincolo, nu îi mai vedem decât odată la un an sau doi. E bine acolo, la ce să vină aici? Să îngrijiească de o vacă sau de un porc? N-au la ce să vină, stau acolo să îşi asigure pâinea", au spus niște bătrâni ai căror copii sunt plecați în străinătate.

În judeţul Satu Mare, doar în acest an, vor mai fi închise 9 şcoli. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în ultimii 10 ani în România s-au închis aproape 700 de şcoli.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62018133
Românii sunt cei mai religioşi europeni. ”Când vin greutățile, alergăm la bunul Dumnezeu”

Românii se declară cei mai religioşi europeni, potrivit unui sondaj realizat de cercetătorii americani, cu ajutorul celor din ţara noastră.

62018198
Bucureștiul mai are 500 de zile până la EURO 2020. Autoritățile bat pasul pe loc

Mai sunt 500 de zile până când Bucureștiul va fi unul dintre orașele gazdă pentru Campionatul European de Fotbal, cel mai important eveniment sportiv organizat vreodată la noi.

62018128
Începe ”sezonul gropilor” în România. Încălzirea vremii strică asfaltul de pe drumuri

Pe lângă bucățile de gheață, care cad peste tot, apar și gropile din asfalt, odată cu încălzirea vremii. Acolo unde responsabilii nu au intervenit să astupe craterele, șoferii se plâng că își strică mașinile și se pot accidenta.

Recomandări
Shutterstock 2670356875
Alertă în Marea Neagră: două nave lovite de drone în apropierea Bulgariei. Una s-a scufundat

Două nave au fost lovite de drone în zona economică exclusivă a Bulgariei din Marea Neagră, în apropierea apelor teritoriale ale țării. 

62604739
FMI: România și Irlanda, singurele economii din Europa care scad în 2026. Cu cât se va contracta PIB-ul nostru

FMI a revizuit în scădere estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest an, până la o contracţie de 0,5%, de la un avans de 0,7% cât prognoza în luna aprilie şi o creştere de 1,4% în luna octombrie a anului trecut.

Zelenski peter magyar
Zelenski a promulgat legea solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE

Volodimir Zelenski a promulgat legea privind drepturile lingvistice ale minorităților în educație, solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, relatează AFP.