Primăria Capitalei vrea eliminarea unor panouri publicitare ”jignitoare”, care imită icoanele

62122606

Primăria Capitalei a anunțat miercuri, printr-un comunicat de presă, că va cere firmelor de publicitate care au permis amplasarea unor panouri ”jignitoare” în București să le înlocuiască cu altele, care să nu ”lezeze credința trecătorilor”.

Solicitarea municipalității vizează câteva panouri publicitare care prezintă medici în ipostaze similare icoanelor ortodoxe.

Potrivit PMB, această campanie, care se desfășoară la nivel național, are drept scop ”susținerea eforturilor medicilor prin mesaje și imagini realizate de artiști sub diverse forme”.

Cu toate acestea, administrația condusă de Gabriela Firea susține că imaginile prin care medicii sunt prezentați într-un mod care amintește de o icoană sunt considerate ”jignitoare” atât de Biserica Ortodoxă Română, cât și de ”foarte mulți bucureșteni”.

”Panourile de pe domeniul public din București, pe care se desfășoară această campanie, sunt puse la dispoziția agenției inițiatoare în mod gratuit de către mai multe companii de publicitate, iar pentru mesajul sau imaginile expuse nu a fost nevoie, conform legii, de acordul/avizul autorității publice.

Cu toate acestea, având în vedere că atât BOR, cât și foarte mulți bucureșteni, consideră că aceste imagini sunt jignitoare, Primăria Capitalei va transmite firmelor de publicitate solicitarea de eliminare a acestor reprezentări de pe panourile stradale, care pot fi înlocuite cu imagini care să aducă un omagiu medicilor-eroi fără să lezeze credința trecătorilor.” - a precizat Primăria Capitalei într-un comunicat.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române: Panourile sunt o ”maltratare vizuală a iconografiei creștine”

 

La rândul său, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, consideră că panourile publicitare care reprezintă medici în ipostaze similare icoanelor ortodoxe sunt o „maltratare vizuală a iconografiei creștine”.

„Cred că este vorba despre o ridicolă campanie de promovare a unei viziuni distopice asupra situației provocate de pandemie. O încercare jenantă de rapt simbolic și maltratare vizuală a iconografiei creștine, situată sub semnul prostului gust hrănit de incultură și de o ideologie hidoasă care nu știe decât să caricaturizeze creștinismul”, a declarat Vasile Bănescu, potrivit basilica.ro.

„Cum altfel să explici deificarea iconică a unor personaje care trimit la imaginea medicului sublimată grotesc în aceea a unui «sfânt» cu aer hristic?”, se întreabă purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

„Nu este vorba, deci, doar despre un demers blasfemiator, ci și de o ofensă adusă categoriei profesionale atât de onorabile a medicilor, care, ca noi toți, nu se cred cu certitudine sfinți sau mântuitori improvizați și nu pretind un cult public”, a mai spus Vasile Bănescu. 

 

Articol recomandat de sport.ro
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Citește și...
62091111
Unii elevi s-ar putea întoarce la școală, dar vor fi obligați să respecte anumite reguli

Autoritățile locale din Iași dezbat în această perioadă posibilitatea ca elevii claselor a 8-a și a 12-a să se întoarcă la școală pentru a se pregăti pentru examenele finale.

62118197
România, țara cu cele mai periculoase locuri de muncă din Uniunea Europeană

Locurile de muncă din România sunt cele mai periculoase din UE, în condiţiile în care, în 2017, a fost înregistrată o rată standardizată de incidenţă de 5,72 accidente mortale la 100.000 de lucrători, mai mult decât dublu faţă de media din UE.

62122363
Godină: Mesajul unui șef din poliție ar demonstra că polițiștii au ”normă de amenzi”

Polițistul Marian Godină a publicat pe Facebook un mesaj despre care susține că i-ar aparține comisarului Cristian Tomi Dumitru, șeful Poliției orașului Popești-Leordeni - mesaj care ar pune presiune pe subordonați să dea cât mai multe amenzi. 

Recomandări
Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Cine sunt miniștrii PSD din Guvernul Niculescu. Social-democrații revin la guvernare după cinci luni de criză

Liderii PSD au decis în unanimitate să-l susțină în Parlament pe Luca Niculescu, iar Sorin Grindeanu a prezentat numele celor 11 social-democrați care ar urma să facă parte din noul Executiv.

Vlcsnap 2026 10 15 11h31m06s737
Nouă alertă în Marea Neagră. Un incendiu a izbucnit la bordul unei nave în apropiere de Sulina. Șapte persoane sunt date dispărute. FOTO&VIDEO

O nouă navă ar fi fost atacată, joi dimineață, în apropiere de Sulina, în Marea Neagră. Vasul se află la aproximativ 14 mile marine de țărm, iar incendiul a izbucnit la castelul navei, conform surselor Știrilor PRO TV.

Imago0868835253h
Primul mesaj al Papei Leon după ce a fost diagnosticat cu cancer pulmonar. „Vă rog să vă rugați pentru mine”

Papa Leon al XIV-lea le-a mulţumit miercuri credincioşilor catolici pentru rugăciunile lor, într-un mesaj pe care l-a transmis pentru prima dată de când a suferit o intervenţie chirurgicală pentru cancer pulmonar la Roma.