Peste 3.000 de familii din Pitești vor fi executate silit pentru datorii-record la apă caldă și căldură

×
Publicitate

Peste 3.000 de familii din Pitești, racordate la sistemul centralizat de încălzire, vor fi executate silit, pentru că au acumulat datorii enorme la apă caldă și căldură: în total, peste 4 milioane de lei.

Ca să nu rămână în frig tot orașul, Primăria a fost nevoită să plătească datoriile către furnizorul de gaz. Iar acum vrea să-și recupereze, cu orice preț, banii de la oameni.

Primarul Piteștiului spune că 16% din totalul celor racordați la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice nu și-au plătit datoriile la întreținere.

Cristian Gentea, primarul municipiului Pitești: „Sunt foarte mulți care au datorii mai vechi de 120 de zile. Astăzi la ora 12 am chemat pe toată lumea aici, vor începe dosarele de executare silită din ziua 121. Nu mai așteptăm noi până la 3 ani, că unii stau liniștiți după 120 de zile, că nu se întâmplă nimic, până când se apropie de 3 ani, când se prescrie termenul”.

Foarte mulți dintre datornici nu și-au plătit ultimele facturi, fiindcă că au preferat să-și păstreze banii pentru sărbători. Facturile la apă caldă și căldură au crescut, față de acum un an, cu 48%, așa că primarul nu crede că toti cei care nu și-au plătit facturile au probleme financiare. Executorul judecătoresc le va bloca datornicilor conturile, acolo unde are ce bloca, pentru a recupera sumele.

Iulian Richițeanu, director executiv Termocalor Confort SA Pitești: „Mulți din cei cu dosare nu au bunuri sau nu au sume în conturi ca să poată fi executate. Au fost câteva situații în care au încercat să vândă mașinile, dar respectivii au plătit și s-au stins datoriile, dar se recuperează, într-adevăr, la ora actuală, foarte greu”.

Directorul societății de furnizare a agentului termic spune că se va încerca recuperarea datoriilor sub orice formă, pentru că, din păcate, sistemul este conceput astfel încât nu vor putea fi debranșați doar rău platnicii și asta ar însemna să sufere și cei fără datorii.

Piteșteancă: „Sunt unii care nu plătesc că nu vor! Sunt unii care au bani și nu vor să plătească, astea trebuiesc plătite”.

Într-un bloc din Pitești este un singur cetățean care are datorii uriașe. Din cauza lui ar putea suferi zeci de vecini.

Elisabeta Pavel, administrator bloc: Are datorie la Termocalor în valoare de 11.500 cu aproximație, cu penalități cu tot.

Reporter: Din ce știți dumneavoastră, nu vrea să plătească sau nu are din ce să plătească?

Elisabeta Pavel: Dom'le, eu cred că nu vrea ! Nu vrea, nu vrea, că are pensie, are, are!

În conturile asociației nu există bani pe care Termocalor să îi blocheze, așa că în cazul de față un bloc întreg ar putea rămâne fără apă caldă și căldură din cauza unui singur om.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62235662
Primăria unei comune din Mureș oferă 2.500 de lei pentru fiecare nou-născut dintr-o familie. Suma ar putea fi dublată

Primăria unei comune din Mureș acordă, din acest an, câte 2.500 de lei pentru fiecare nou-născut dintr-o familie, iar dacă proiectul va avea succes, autoritățile locale se gândesc chiar să dubleze suma.

62235647
Un gorjean a încercat să se sinucidă după ce a văzut factura la lumină. Tocmai plătise una uriașă și a clacat

Un bărbat de 43 de ani dintr-o comună din județul Gorj a încercat să își ia viața marți seară, copleșit de faptul că a primit o factură mare la energie electrică.

62207386
Proiect pentru aplicarea de noi reguli de parcare în București. Anumite mașini, gratis

Consilierii generali ai Capitalei analizează în această perioadă un proiect de hotărâre privind parcările publice din București.  

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nicușor Dan a chemat la Cotroceni patru miniștri. Plan pentru negocierile de la Bruxelles de săptămâna următoare

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Tollro
Probleme „tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.