Oamenii din Bacău au ieşit în stradă: de cinci zile nu au apă potabilă. Explicaţia autorităţilor

×
Publicitate

De cinci zile în Bacău nu este apă potabilă. Conducta care alimentează oraşul a fost afectată de două avarii în 24 de ore. Furioşi că autorităţile nu rezolva această problemă sensibilă, iar ei trăiesc un coşmar, oamenii au ieşit în stradă.

Reprezentanţii Spitalului Judeţean sunt alarmaţi. Până acum unitatea medicală s-a alimentat din propriul rezervor doar ca în scurt timp se va goli. Aşa că au cerut ajutorul celor de la ISU.

Peste 200 de persoane s-au adunat în fata Primăriei nervoşi că nu mai curge strop de apă la robinet de 5 zile.

"Este imposibil de descris. Eu mă spăl la serviciu pentru că lucrez într-un abator şi acolo tot timpul e apa, dar restul populaţiei nu ştiu cum se descurcă", a povestit un localnic.

Într-o singură zi conducta principală care alimentează oraşul s-a spart de două ori în acelaşi loc. Până la remedierea situaţiei autorităţile împart apa îmbuteliată. În diverse locuri din oraş exista şi zone de unde oamenii pot lua apa menajeră.

Cel mai greu le este vârstnicilor singuri. Este şi cazul lui Vasila Păsat de 81 de ani:

"- Dacă mă vedeţi aici înseamnă că mai pot oleacă cât mai pot.
- Până la ce etaj urcaţi?
- 4 fără lift. Am început să ne învăţăm."

Situaţia devine critică şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Rezerva de apă a unităţii medicale este gândită să asigure apa pentru 4 zile, dar au trecut deja 5.

ADRIAN POPA, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău: "Suntem pe o cotă de avarie în acest moment Funcţionează exclusiv urgenţele. Am apelat la Comitetul pentru situaţii de urgenţă, au găsit o cisternă şi urmează să vină şi cea de-a doua să alimenteze bazinele noastre."

SORINA PINTEA, ministrul Sănătăţii: "Nu am această informaţie, dar presupun că în urma ploilor şi a inundaţiilor s-a întâmplat ceva. Nu cunosc aspectul, dar nu cred că stau degeaba pentru că a nu avea apă un oraş e mare problemă."

Conducta avariată a fost reabilitată în urmă cu 7 ani cu 52 de milioane de euro din bani europeni. Dar anual apar noi probleme. Actualul primar critică felul în care
s-au făcut lucrările şi spune că vrea să depună o plângere penală.

Între timp, muncitorii lucrează de zor să remedieze problema. Grav este că abia peste două zile se va umple reţeaua şi toată lumea va avea apă.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61974115
Atenție la consumul de ciuperci. Pericolele la care se expun cei care cumpără de pe stradă

Atenţie când şi de unde cumpăraţi ciuperci. Ploile puternice din ultima vreme au afectat în anumite situaţii, spun specialiştii, şi ciupercile comestibile.

61974117
Tabăra de supravieţuire cu Tibi Ușeriu! Cine sunt norocoşii care vor urca pe munte alături de el

Deşi s-au înscris sute de tineri la şcoala de mers pe munte a asociaţiei ''Tășuleasa Social'', condusă de Tibi Useriu, doar 200 dintre ei au avut norocul să fie aleși.

61974099
Opt decenii de la moartea Reginei Maria. Slujbă de comemorare la Săvârșin

Miercuri s-au împlinit opt decenii de când Regina Maria a României a trecut la cele veşnice.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.