O casă nouă pentru trei fetițe rămase fără mamă, prin proiectul Magic Roof

×
Publicitate

O familie greu încercată de soartă din Neamț va avea motive să zâmbească în prag de sărbători.

Trei fetițe, rămase fără mamă din cauza unei boli cumplite, se vor muta în curând într-o casă nouă, împreună cu tatăl lor.

Totul datorită unor voluntari, care, impresionați de drama copilelor, au pus umărul pentru a îndeplini una dintre ultimele dorințe ale femeii - aceea de a avea un cămin.

Lucrările avansează văzând cu ochii și sunt șanse mari ca micuțele să îl aștepte pe Moș Crăciun în locuința ridicată de la zero.

În urmă cu doi ani, soția acestui bărbat a murit răpusă de cancer. De atunci, el are grijă singur de cele trei fete ale lor - de 6, 11, respectiv 12 ani. Mereu a visat să ridice o casă pentru familia lui. A muncit și în străinătate, dar mai toți banii pe care îi câștigă îi folosea pentru tratamentul femeii. Așa că părintele și copilele își duc și acum traiul într-o locuința socială.

„Își dorea fiecare copil să aibă camera lui și noi doi să avem camera noastră. Cel mai mult îi plăcea să fie casă plină de flori roată împrejur. Iubea foarte mult florile”, spune Vasile.

Nu mică i-a fost mirarea când a aflat că 26 de voluntari de la Universitatea Tehnică de Construcții București îi vor îndeplini visul.

„Am crezut că e o glumă prima oară. E uimitor, s-au mișcat repede”, spune Vasile Apetrei.

Alexandru Năfureanu, managerul proiectului Magic Roofs: „Ideea proiectului a plecat din momentul în care colegele mele au fost să ducă pachete familiilor pe care le avem cumva în atenție. Văzând în ce condiții locuiesc, am demarat discuțiile despre cum am putea să îi ajutăm motiv pentru care am ajuns la acest rezultat”.

Autorizațiile au fost obținute în scurt timp și oamenii cu suflet mare muncesc de zor pe șantier. Iar de la o oră la altă, casa mult visată prinde contur.

În ritmul în care se lucrează acum și dacă vremea va fi bună, locuința va fi gata în curând și familia își va putea petrece sărbătorile în casă nouă. Costurile depășesc 50.000 de euro. Banii provin din sponsorizări și donații.

După MagiCAMP, MagicHOME și MagicHELP, Asociația Magic a demarat proiectul MagicROOFS.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62096099
România este o țară "îmbătrânită". Scenariul sumbru pentru următorii 80 de ani

La 101 ani, România este o țară îmbătrânită și cu puține speranțe să crească o generație care să-și îngrijească la rândul ei copiii și bătrânii.

62095686
Străzile din Găești au îmbrăcat haine de sărbătoare. Paradă în straie populare în oraș

Este perioada cu seri magice, în care orașele se transformă în tărâmuri de poveste, scăldate în lumini și decorate cu tot soiul de ornamente colorate.

62095655
Sfântul Apostol Andrei, prăznuit într-un pelerinaj al luminii la Galați

Este zi de mare sărbătoare sâmbătă. Credincioșii îl prăznuiesc pe Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul românilor.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.